O familie de români din Spania este distrusă! Cei trei copii de 4, 2 ani și 8 luni au murit într-un cumplit accident

O familie de români din Spania este distrusă! Cei trei copii de 4, 2 ani și 8 luni au murit într-un cumplit accident
Mariana Voinea
Miercuri, 30.07.2025

Tragedie de neimaginat pentru o familie de români stabiliți în Spania. Bogdan Troia și Noemi Stoica, originari din județul Alba, și-au pierdut toți cei trei copii într-un accident rutier devastator. Părinții se află în stare gravă la spital, iar în impactul devastator alți doi adulți au murit pe loc.

Impactul a fost fatal pentru trei copii și doi adulți care au murit pe loc

Tragedia s-a produs pe data de 27 iulie, pe Drumul Național N310. Cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost rănite grav. Familia de români se întorcea acasă după ce și-au vizitat rudele într-o localitate învecinată, însă în jurul orei 17:00, pe un sector de drum drept, tatăl copiilor, în vârstă de 29 de ani, s-a ciocnit violent de o altă mașină. Bunica celor trei copii, mama șoferului, locuia într-o localitate învecinată, iar cu toții se duseseră să o viziteze.

Impactul a fost atât de puternic, încât corpurile victimelor au rămas prinse în interior. Cei doi părinți, Bogdan și Noemi (26 de ani), au fost transportați de urgență la spitalul din Villarobledo, din provincia Albacete.

Robert, un tânăr de 17 ani a murit într-un tragic accident de mașină. Șoferul vinovat a fugit de la fața locului

doua masini rasturnate pe sosea in urma unui accident

În cealaltă mașină se aflau alte patru persoane: două dintre ele, în vârstă de 38 și 43 de ani, au murit pe loc, iar celelalte două victime sunt internate la spitalul din Albacete. Din primele date ale anchetei, polițiștii din Spania suspectează că soarele puternic ar fi jucat un rol major în tragedie, iar unul dintre șoferi ar fi fost orbit de lumină și ar fi pătruns pe contrasens într-o fracțiune de secundă de neatenție.

La fața locului au intervenit două elicoptere medicale, ambulanțe, pompieri, agenți ai Gărzii Civile și unități de terapie intensivă mobilă, însă nu s-a putut face nimic pentru copiii cuplului, în vârstă de 8 luni, 2 și 4 ani, și nici pentru ceilalți doi adulți din a doua mașină implicată în coliziune.

Trei zile de doliu în comunitatea din care era originară familia de români

Comunitatea din Villanueva de la Jara, o localitate situată în provincia Cuenca, este în stare de șoc. Noemi și Bogdan erau activi în viața orașului și în comunitatea Bisericii Penticostale locale Betania Jara, iar cei trei copii s-au născut acolo.

Conform localnicilor, amândoi locuiau de mulți ani în cadrul comunității, iar: „ea era văzută aproape în fiecare zi la supermarket și plimbându-se prin sat. La fel și el, care lucra în cultivarea ciupercilor, o activitate foarte răspândită în Villanueva de la Jara.”

familie formata din mama tata si trei copii imbracati elegant pentru eveniment, mama in rochie lunga rosie si tata in costum bleu

Pentru a-i comemora pe cei mici, primăria a declarat trei zile de doliu oficial. În plus, oficialitățile au anunțat că vor ajuta familia de români „în privința formalităților administrative. Le-am pus la dispoziție și un psiholog, care este angajat al primăriei. Tot orașul este înmărmurit, e o tragedie de nedescris. Aceasta trebuia să fie Săptămâna Culturală a orașului, dar am anulat toate activitățile municipale”, a declarat edilul localității.

Cosmin, un tânăr de 21 de ani, a murit într-un tragic accident de mașină. Medicii au încercat să-l salveze, dar a fost prea târziu

Tragedia a îngenuncheat nu doar o familie, ci o întreagă comunitate, iar prietenii românilor din Spania și din România au început să strângă fonduri pentru a-i ajuta cu înmormântarea celor trei prunci.

Viața cuplului s-a oprit în loc. În acest moment, există informații conform cărora cei doi părinți nu știu că și-au pierdut copiii. Iar psihologii susțin că recuperarea emoțională va fi una extrem de dificilă, dar nu imposibilă.

Surse foto: dininimapentrutine.ro, youtube.com

Surse articol: cancan.roelpais.comdigi24.roadevarul.rostiripesurse.ro

Tags: Stiri externe, Stiri Romania

Articolul urmator »
Alexandru avea toată viața înainte, dar a murit la 22 de ani, într-un cumplit accident din Mamaia. Era dornic să-și vadă familia, dar soarta a avut alte planuri
Alexandru avea toată viața înainte, dar a murit la 22 de ani, într-un cumplit accident din Mamaia. Era dornic să-și vadă familia, dar soarta a avut alte planuri
Ramona Jurubita | Joi, 13.03.2025
Incepe quiz
Ce fel de de familie vei forma?
Ce fel de de familie vei forma?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe