O femeie de 62 de ani, bunică a 17 nepoți, s-a căsătorit cu un bărbat de 25 de ani. Plănuiesc să aibă și copii împreună

O femeie de 62 de ani, bunică a 17 nepoți, s-a căsătorit cu un bărbat de 25 de ani. Plănuiesc să aibă și copii împreună

Lorena Pintilie

Dragostea nu alege pe cine și când să „lovească”. Dovada? O poveste de iubire total nonconformistă. O femeie de 62 de ani a ales să-și unească destinul cu un tânăr în vârstă de 25 de ani. Povestea de dragoste a celor doi a devenit virală după ce femeia a început să posteze imagini și videouri cu alesul inimii ei pe rețelele de socializare.

În ciuda faptului că este cu aproape patru decenii mai în vârstă decât el, Cheryl McGregor, o femeie în vârstă de 62 de ani, este căsătorită cu Quran McCain, un tânăr de doar 25 de ani. Povestea celor doi a început în urmă cu doar câțiva ani, dar amândoi sunt convinși că au găsit, în sfârșit, persoana pe care o căutau.

Femeia este bunica a 17 copii, dar ea și alesul ei plănuiesc să aibă și împreună măcar un copil. Indiferent de ceea ce ar putea crede apropiații lor sau străinii de pe internet, cei doi îndrăgostiți sunt în al nouălea cer! 

Povestea de dragoste dintre Quran McCain și Cheryl McGregor a început la restaurantul unde Quran lucra alături de fiului lui Cheryl, care era managerul acestuia. Prima întâlnire a viitorilor îndrăgostiți nu a fost semnificativă, abia la câțiva ani după, când s-au reîntâlnit la un magazin unde tânărul lucra ca și casier, au decis să păstreze legătura.

Cheryl este o „bunică cu suflet de adolescentă”, spune Quran, între ei fiind o diferență de vârstă de 37 de ani, însă acest lucru nu i-a împiedicat niciodată să-și manifeste iubirea pe care și-o poartă.

femeia in varsta si iubitul ei mai tanar

Inițial, au fost doar prieteni, dar, în cele din urmă și-au dat seama că între ei poate fi mai mult decât o simplă prietenie. La acea vreme, Cheryl avea 60 de ani, era mamă a 7 copii și bunică a 17. Însă Quran, deși avea doar 23 de ani, a dezvăluit că „s-au conectat la nivel spiritual”. A fost nevoie doar de o singură întâlnire pentru a se convinge că are sentimente pentru Cheryl, spune acesta. S-au logodit după un an de relație și s-au căsătorit în 2021.

În ciuda hotărârii cuplului de a fi împreună indiferent de situație, au avut de înfruntat multe greutăți, inclusiv dezaprobarea familiei lui Cheryl. „Nimeni nu a fost de acord, toată lumea credea că glumim sau credea că totul este o joacă”, a dezvăluit Quran.

Pe de altă parte, familia lui a ajuns rapid să o iubească pe mireasă și a acceptat-o fără prea multe obiecții. La doar câteva luni după ce și-au oficializat relația, cei doi au început să posteze videoclipuri pe TikTok, devenind rapid virale.

Cheryl și Quran

Povestea de dragoste a lui Cheryl și Quran a devenit rapid cunoscută de internauții din întreaga lume. În clipurile scurte, cuplul este văzut de obicei dansând sau răspunzând întrebărilor pe care urmăritorii le pun cu privire la relația lor. În ciuda faptului că a primit mai multe comentarii pline de ură de-a lungul anilor, contul TikTok al lui Cheryl are aproape patru milioane de urmăritori.

Primesc multe comentarii răutăcioase din partea celor care nu pot concepe cum au putut trece cei doi peste diferența mare de vârstă, însă dragostea cuplului devine din ce în ce mai puternică pe zi ce trece.

De-a lungul întregii lor relații, cei doi îndrăgostiți au fost nevoiți să se confrunte cu reacții negative atât din partea familiei, cât și a străinilor. Dar acest lucru nu a făcut decât să le ajute relația să devină și mai puternică. „Este diferit, este uimitor, este foarte compătimitor cu mine și cred că asta se datorează faptului că este un bărbat mai tânăr”, a spus Cheryl despre soțul ei într-un video în care a fost întrebată ce „părere” are despre Quran. „Este ceva între mine și el, ceva ce nu am crezut niciodată că ar putea apărea între două persoane cu două vârste atât de diferite. Este o persoană uimitoare!”, a adăugat ea.

cuplu de indragostiti

Sunt extrem de fericiți împreună și pare că absolut nimic nu le poate păta fericirea, dar plănuiesc să-și ducă relația la o nouă etapă. Aparent, următorul obiectiv al celor doi iubăreți este să își întemeieze o familie. Din cauza vârstei lui Cheryl și a diferenței de vârstă dintre ei, această idee a fost întâmpinată cu critici și ironii din partea celor care îi urmăresc. Dar cuplul este hotărât să conceapă un copil și plănuiește apeleze la ajutorul unei mame surogat pentru ca, în sfârșit, cel mai mare vis al lor să devină realitate.

Tu ce părere ai? Crezi că iubirea nu are vârstă sau tinzi să crezi că doi oameni care fac parte din generații total diferite nu au cum să dezvolte sentimente de iubire?

Surse foto: Instagram - Queen Cheryl (therealoliver6060)

Surse articol: Bright Side

Articolul urmator
O femeie de 43 de ani încă locuiește cu mama ei de 73 de ani. "Mama face tot în casă, eu nu mișc un deget"
O femeie de 43 de ani încă locuiește cu mama ei de 73 de ani. "Mama face tot în casă, eu nu mișc un deget"
Ce vei face peste 10 ani?
Incepe quiz
Ce vei face peste 10 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.