O femeie din Botoșani și-a îngropat bebelușul în grădină, după ce l-a născut fără viață

O femeie din Botoșani și-a îngropat bebelușul în grădină, după ce l-a născut fără viață
Ramona Jurubita
Joi, 07.05.2026

Un caz cutremurător zguduie județul Botoșani. O femeie de 32 de ani din comuna Corni este anchetată de autorități, după ce și-ar fi îngropat bebelușul în propria grădină. Descoperirea a fost făcută la câteva săptămâni după ce femeia ar fi născut acasă un făt fără viață, fără să anunțe medicii sau poliția.

Întreaga poveste a ieșit la iveală după ce angajații serviciului de asistență socială din localitate au observat că femeia nu mai era însărcinată și au început să își pună întrebări. În cele din urmă, suspiciunile au fost confirmate de anchetatori, iar cazul a ajuns acum în atenția procurorilor.

Caz dramatic în Iași. Un nou-născut a fost salvat din toaleta curții unde a fost aruncat de iubitul tinerei mame

Mașină de poliție care staționează pe o stradă, într-o zonă rurală, lângă un gard de lemn

Autoritățile au fost alertate după ce femeia a refuzat contactul cu asistenții sociali

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, femeia trăia într-o familie cu posibilități materiale reduse și mai avea acasă patru copii. Deși nu era în evidența unui medic de familie și nu beneficia de asigurare medicală, reprezentanții centrului comunitar din comună țineau legătura constant cu familia pentru a se asigura că micuții sunt îngrijiți corespunzător.

Înainte de momentul nașterii, femeia ar fi început însă să refuze vizitele asistenților sociali și să evite orice discuție. Acest comportament le-a ridicat semne de întrebare angajatelor centrului comunitar.

La una dintre ultimele vizite, o asistentă socială a observat că femeia nu mai avea burtă, deși nimeni nu știa să fi născut într-o unitate medicală. În acel moment, autoritățile au fost sesizate.

Bebelușul a fost găsit îngropat în grădină

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au început imediat verificările. Inițial, femeia ar fi spus rudelor că și-ar fi îngropat copilul în cimitir. Anchetatorii și medicii legiști au verificat însă atât cimitirul, cât și gospodăria femeii.

În cele din urmă, trupul fătului a fost descoperit îngropat în grădina casei.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aspectele relatate se confirmă, fiind identificat fătul respectiv și preluat de către medicina legală, în vederea efectuării autopsiei. Sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de întreruperea cursului sarcinii, cauza fiind declinată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.”, a declarat, pentru BotosaniNews, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, care urmează să stabilească exact împrejurările în care s-a produs decesul.

Tragedie într-o familie din Sibiu! O mamă a fost chemată să-și ridice copilul de la morgă după 10 luni de la deces. Femeia nu știa că fiul ei murise

Localnicii spun că aceasta nu ar fi o întâmplare singulară

Cazul a provocat un val de reacții în comunitatea din Corni, iar oamenii din sat vorbesc despre o situație care i-a șocat profund.

O localnică a declarat pentru presa locală că femeia ar mai fi trecut prin situații similare în trecut.

„Au fost și de la medicină legală și mai mulți polițiști. Au controlat și în cimitir și în grădină. Ea a mai avut doi pe care i-ar fi îngropat așa. Acesta e al treilea.”, a declarat, pentru BotosaniNews, o localnică din Corni.

Deocamdată, autoritățile nu au confirmat oficial aceste informații, însă ancheta este în plină desfășurare.

În prezent, cercetările sunt desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, iar cazul este investigat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de întreruperea cursului sarcinii.

Anchetatorii încearcă să afle dacă femeia a beneficiat de asistență medicală în timpul sarcinii, care au fost condițiile în care a născut și dacă existau probleme medicale care ar fi putut duce la moartea fătului.

O femeie din Aiud și-a ucis bebelușul nou-născut. Polițiștii au descoperit cadavrul copilului după ce femeia a ajuns la spital cu hemoragie

Surse foto: manus.im

Surse articol: KanaldBotosaninewsStirileprotv

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Mădălina nu este singura femeie care a murit după ce a născut la clinica privată din Constanța. Familia Teodorei, o femeie de 35 de ani care a murit după ce a născut acolo, încă așteaptă să se facă dreptate
Mădălina nu este singura femeie care a murit după ce a născut la clinica privată din Constanța. Familia Teodorei, o femeie de 35 de ani care a murit după ce a născut acolo, încă așteaptă să se facă dreptate
Ramona Jurubita | Marţi, 21.10.2025
Incepe quiz
Ești o femeie învingătoare în viață?
Ești o femeie învingătoare în viață?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe