„O să am probleme de sănătate, o să mă tragă ceva în Iad. O să-mi chinuie sufletul după ce mor.” Mărturiile curemurătoare ale victimelor lui Cristian Pomohaci

„O să am probleme de sănătate, o să mă tragă ceva în Iad. O să-mi chinuie sufletul după ce mor.” Mărturiile curemurătoare ale victimelor lui Cristian Pomohaci
Ramona Jurubita
Vineri, 03.07.2026

Comportamentul fostului preot Cristian Pomohaci ridică numeroase semne de întrebare și astăzi, la aproape un deceniu de la momentul în care și-a pierdut dreptul de a îmbrăca straiele preoțești. Deși a fost caterisit de Biserica Ortodoxă Română în 2017 și a fost implicat în mai multe anchete de-a lungul anilor, acesta a continuat să atragă sute de adepți într-un centru religios neautorizat din comuna mureșeană Ernei, unde organiza slujbe, exorcizări și ritualuri despre care susținea că pot vindeca suferințele oamenilor.

O amplă investigație publicată de Recorder aduce acum în prim-plan mărturii tulburătoare ale unor foști adepți care povestesc cum au fost convinși să creadă că sunt posedați de demoni, cum au fost determinați să doneze sume importante de bani și cum frica le-a schimbat complet viața. Totul se desfășura în paralel cu anchetele penale care îl vizau pe fostul preot.

Cum arată biserica de un milion de euro a lui Cristian Pomohaci. Biserica Sfântul Nicolae Ernei este departe de a fi un lăcaș de cult umil

Cristian Pomohaci în biserică, îmbrăcat în straie preoțești, alături de trei măicuțe care stau în jurul lor

Cum a continuat Cristian Pomohaci să adune adepți după caterisire

Potrivit investigației Recorder, după excluderea din rândul preoților, Cristian Pomohaci și-a mutat activitatea într-o proprietate din Ernei, unde ar fi amenajat o așa-zisă mănăstire. Acolo organiza slujbe religioase, ritualuri de exorcizare și întâlniri în cadrul cărora promitea vindecări spirituale și miracole.

Mai multe persoane au relatat că oamenii veneau din toate colțurile țării, convinși că fostul preot are puteri speciale. În timp, în jurul lui s-a format un grup restrâns de adepte care îl considerau un om ales și care au ajuns să își dedice întreaga viață activităților desfășurate în cadrul centrului.

În paralel, potrivit anchetatorilor, în locație circulau sume importante de bani provenite din donații și contribuții oferite de credincioși.

„Tremuram de frică”. Mărturia unei persoane care a participat la exorcizări în copilărie

Una dintre cele mai impresionante mărturii publicate de Recorder aparține unei persoane care spune că a ajuns la slujbele lui Pomohaci încă din copilărie, la inițiativa părinților. Aceasta descrie atmosfera drept una dominată de teamă și povestește că experiențele trăite au urmărit-o ani întregi.

Persoana povestește că unul dintre cele mai traumatizante momente a fost atunci când fostul preot s-a apropiat de ea în timpul unei slujbe.

„Noi ne aflam într-o situație foarte proastă în momentul acela și au zis să venim că doar părintele ne poate ajuta. Așa am ajuns să mergem acolo din ce în ce mai frecvent. Eram un copil, nici nu știam ce-i de capul meu. Eu mergeam acolo că așa ziceau părinții mei că-i bine. Cel puțin pentru mine a fost oribil. Nu puteam să dorm, mi-era frică noaptea, mi-era frică de întuneric, doar din cauza țipetelor din exorcizări și tot felul de, nu știu, nici nu știu cum să le zic. Chiar îmi era foarte frică de ce se întâmpla acolo.

La un moment dat, am fost la slujbele acelea de noapte, m-am așezat acolo, în genunchi, așteptând. Și la un moment dat în slujbă se vine cu crucea când citește ceva și vine cu crucea printre oameni. Se tot ducea la oamenii care erau exorcizați, le punea crucea pe cap, țipau, îi lăsa pe acolo țipând și îl văd că vine spre mine…Și când l-am văzut că se îndreaptă spre mine, am început să plâng în hohote, tremuram de frică, îmi bătea inima foarte tare și am început să țip: „Dar eu n-am nimic, n-am nimic!”. Țipam că îmi era frică și nu mai puteam să duc situația în sine. A fost oribil!

Mi-a zis că am ceva care vrea să-mi facă rău și că dacă nu scap, ori o să am probleme de sănătate, ori o să mă tragă ceva în Iad sau o să-mi facă rău după ce mor, o să mă chinuie, o să-mi chinuie sufletul după ce mor. Și că probabil și acum îmi chinuie sufletul, dar că eu nu îmi dau seama pentru că îl am de prea mult timp în mine.”, a dezvăluit victima lui Pomohaci.

„Eram un copil, credeam cu desăvârșire ce se întâmplă acolo”

Potrivit relatării sale, mesajul primit atunci i-a provocat ani întregi de anxietate. Abia după mai mult timp, spune aceasta, a început să observe că aceleași persoane participau constant la exorcizări și aveau reacții similare la fiecare slujbă.

„M-am simțit foarte rău din cauza asta, pentru că toată lumea din familia mea, imediat ce s-a întâmplat, m-a văzut foarte, foarte rău. Mie mi s-a promis și vindecarea din acest demon care urmează să mă omoare, să mă tragă în Iad. Eram un copil, credeam cu desăvârșire ce se întâmplă acolo. Credeam tot ce-mi zicea.

Nici nu-mi puneam întrebări pentru că ni se spunea că de Dumnezeu nu trebuie să ne îndoim. Și el cum era omul lui Dumnezeu și Dumnezeu vorbea cu noi prin el, trebuia neapărat să credem ce ni se zicea. Până mi-am dat eu seama că ceva nu-i în regulă.
Erau aceiași oameni care țipau de când am mers acolo până când am plecat. Erau exact aceiași oameni, exact la fel făceau. Persoana aia putea să se tăvălească, să țipe, să fie exorcizată, să se termine slujba și dintr-o dată să fie totul pe pauză. Probabil sunt niște actorii ieftine. Sunt făcute să manipuleze oamenii, cum am picat și eu în plasa aia.”, a mai zis victima lui Pomohaci

Un bărbat susține că mama lui a donat mii de euro: „I-am spus mamei că Pomohaci este fals”

Recorder prezintă și mărturia unui bărbat care afirmă că mama sa a devenit una dintre persoanele apropiate fostului preot.
Potrivit acestuia, femeia ar fi început să lucreze în cadrul comunității fără remunerație și ar fi făcut donații consistente.

Cristian Pomohaci în biserică, îmbrăcat în haine preoțești, gânditor, stând de vorbă cu o maică, în timp ce ținea o mână în șold și una la bărbie

Fiul femeii spune că aceasta muncea zilnic în gospodăria administrată de fostul preot și că relațiile cu familia s-au deteriorat vizibil. Iată ce a declarat acesta:

„I-a dat binecuvântare Pomohaci să se călugărească. Ea poartă haine, se îmbracă ca o maică când este acolo. Dar se joacă teatru, foarte simplu! Fostul preot Pomohaci este caterisit încă din 2017 și el nu are dreptul de a da binecuvântări, nu are dreptul de a purta haina preoțească. Nu are dreptul de a sluji. I-am spus mamei că Pomohaci este fals, el nu are voie să slujească. A început să zâmbească. Eram șocat. Eu încercam să-i explic, iar ea era cu totul o altă persoană. Îi vorbeam ca unui perete.

De când a intrat în lumea asta, s-a îndepărtat foarte mult de noi. De cât are de muncă acolo este foarte obosită și fizic și psihic. Eu cred că este o exploatare, mână de lucru. Pentru că el are nevoie de oameni care să lucreze fără să plătească. Și-a adus din Moșuni oile în Ernei.

Este foarte mult de muncă, se face caș, urdă, în fiecare zi. Face bani, normal! Pe mama nu o plătește. Recent am aflat că, în anul 2022, mama mea i-a dat o sumă de 12 mii de euro numerar, el susținând și plângând că nu are obiecte de cult pentru a săvârși Sfânta Liturghie.”

Cine este fosta soție a lui Cristian Pomohaci. Femeia face dezvăluiri dureroase și șocante despre căsnicia lor neconsumată

Pomohaci strânsese milioane de euro în locuințele sale

În timpul documentării Recorder, pe 3 iunie 2026, procurorii au efectuat percheziții la proprietățile folosite de Cristian Pomohaci. Potrivit informațiilor făcute publice de autorități, în urma descinderilor au fost găsite peste două milioane de euro cash, în mai multe valute, precum și substanțe interzise. Fostul preot este cercetat într-un dosar care vizează infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, precum și trafic de droguri.

Este important de precizat că aceste acuzații fac obiectul unei anchete aflate în desfășurare, iar vinovăția poate fi stabilită doar printr-o hotărâre definitivă a instanței.

Dincolo de ancheta penală, investigația Recorder ridică o întrebare care continuă să provoace dezbateri: cum a fost posibil ca un fost preot caterisit în urmă cu aproape nouă ani să își extindă activitatea, să atragă tot mai mulți adepți și să funcționeze atât de mult timp fără ca fenomenul să fie oprit?

Surse foto: FacebookFacebookFacebookFacebook

Surse articol: YoutubeRecorderSibiu100

Tags: Cristian Pomohaci, Stiri Romania

Articolul urmator »
Rita Mureșan a alarmat pe toată lumea după ce i s-a făcut rău, în direct, la „Un show păcătos". Cu ce probleme de sănătate se confruntă
Rita Mureșan a alarmat pe toată lumea după ce i s-a făcut rău, în direct, la „Un show păcătos". Cu ce probleme de sănătate se confruntă
Ramona Jurubita | Vineri, 11.07.2025
Incepe quiz
Ce loc din Iad ți se potrivește?
Ce loc din Iad ți se potrivește?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe