Oana Lis, în lacrimi înainte de sărbători. Viorel Lis a fost externat din spital, dar a fost uitat de prieteni

Oana Lis și Viorel Lis formează unul dintre cele mai controversate cupluri ale zilelor noastre. Mulți i-au judecat pe vremea când relația lor era la început și au acuzat-o pe Oana că stă cu el din interes. În ani, aceasta a dovedit contrariul, când le-a arătat tuturor că poate fi lângă el și acum când nu mai are bani și este țintuit într-un scaun cu rotile.
Sărbătorile de iarnă îl prind pe Viorel Lis în casa lui, după ce o perioadă a fost internat în spital, din cauza problemelor de sănătate. Deși se bucură că va fi alături de soțul ei de Crăciun și în noaptea dintre ani, Oana Lis nu poate să ignore situația neplăcută în care se află acum. Vezi de ce a plâns vedeta când a vorbit despre așa-zișii prieteni ai lui Viorel Lis, fostul primar al Capitalei!
„Foarte puțini prieteni vin să-l mai viziteze pe Viorel Lis”
Într-un interviu acordat pentru Cancan, Oana Lis, în vârstă de 45 de ani, a vorbit deschis despre greutățile pe care le întâmpină în prezent, alături de soțului ei căruia i-a promis că va fi lângă el la bine și la greu. Viorel Lis a ajuns la vârsta de 81 de ani și problemele locomotorii nu îi dau voie sa fie la fel de activ ca în tinerețe. Recent, acesta a fost internat într-un spiral de stat, unde a făcut mai multe terapii care l-au ajutat să scape de durerile ce l-au chinuit în ultima perioadă. Acum este ceva mai bine, dar boala și bătrânețea l-au făcut să piardă mulți prieteni. Aceasta este una dintre durerile Oanei Lis, care suferă când își vede partenerul înconjurat de tot mai puțini oameni ce i-au fost cândva aproape.
„Foarte puțini prieteni vin să-l mai viziteze pe Viorel Lis. Mă mai întâlnesc cu oameni prin oraș și se oferă să mă ajute, să comande ceva de mâncare. Chiar m-am întâlnit cu cineva și i-am zis că Viorel Lis poate primi vizitatori. A fost perioada pandemiei când nu primeam, dar acum chiar primim. Trebuie să am grijă să nu ia boli, dar pot veni vizitatori.
Mi-au zis că le e greu să-l vadă așa pe Viorel Lis. Îmi dau și lacrimile acum. Mie, iubindu-l, nu îmi este greu să-l văd așa. Dar pentru alte persoane e greu. E greutatea lor. Nu mai sunt nici atâția oameni câți erau înainte pe la mese și așa mai departe. Când ești în treabă, toți te întreabă. Asta e viața! El nu suferă, eu îi ofer multe și am mare grijă de el, încât nu mai simte nevoia de socializare. Poate chiar l-ar obosi anumite persoane.”, a spus Oana Lis în lacrimi pentru sursa menționată.
Când avea mulți bani și multă putere în societate, mulți roiau în jurul lui pentru că aveau diverse interese. Acum, unii nici măcar nu se mai întreabă dacă Viorel Lis mai trăiește sau dacă are nevoie de ceva. Printre cei care au devenit indiferenți în fața durerii lui se numără și oameni pe care el i-a ajutat enorm în trecut.
Viorel Lis și Oana se descurcă și singuri, căci femeia face tot ce îi stă în putință ca să nu-i lipsească nimic soțului ei. Chiar a amanetat verighetele pentru a avea bani în situațiile delicate și a vândut multe dintre obiectele de valoare din garderoba ei sau din cutia cu bijuterii.
„Știi, Oana, am visat azi-noapte că am murit”
De când este psiholog, Oana Lis încearcă să îi fie sprijin moral mai mult ca niciodată soțului ei. Aceasta a dezvăluit că recent au abordat și un subiect mai sensibil, pentru că Viorel Lis ar fi vrut să discute cu ea despre moarte, care este un moment inevitabil în viața fiecăruia.
„Viorel, știind că sunt sensibilă și că țin la el, probabil că nu știa să-mi zică direct. Mi-a zis: „Știi, Oana, am visat azi-noapte că am murit.” Și mi-am dat seama că el de fapt vrea să-l întreb ce a fost, cum a fost. Poate că a inventat, poate că nu, dar eu i-am zis să-mi povestească, să știu cine a fost, cum i-ar plăcea. Pe noi ne ajută că avem simțul umorului. Nimeni nu-și dorește să ajungă acolo, dar e un moment din viață care vine. Mai ales la bătrânețe…te aștepți. (...) A fost benefică această discuție, dar nu este ceva despre care vorbim zilnic.”, a mai spus ea în același interviu.
Oana Lis era foarte tânără când l-a cunoscut pe actualul ei partener, iar între ei este o diferență de aproape 36 de ani. Tocmai de aceea, nimeni nu a crezut în iubire lor și mulți erau convinși că femeia îl va părăsi când nu va mai fi în putere.
Când era tânăr, Viorel Lis a mai fost căsătorit de două ori. Cu prima soție, Ligia Elena, are un fiu pe nume Ștefan, iar cu a doua soție, Dora, are o fiică, pe nume Alina.






Surse foto: Youtube, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Youtube, Libertatea, Cancan
Tags: Oana Lis, Vedete Romania, Viorel Lis