Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Peste 800 de medici din România nu mai vor să profeseze în țară. "Nu pleacă din cauza banilor..."

Alina Maria Chirita, redactor DivaHair.ro

Criza personalului medical din spitalele din România se accentuează de la un an la altul. În ciuda creșterii salariale, personalul din domeniu sănătății dorește în continuare să profeseze în clinicile din afara țării.

În 2020, anul pandemiei, 858 de medici au depus cereri pentru eliberarea certificatului profesional curent, un document care arată că persoana nu figurează cu abateri disciplinare și poate lucra în străinătate. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor, spune că nici măcar salariile mărite nu îi mai pot ține pe medici în țară, motivând că nu doar aspectul financiar este important, ci și condițiile existente în unitățile spitalicești.

"Medicul are nevoie de ceva în plus, nu numai de bani, nu numai de recompense financiare, are nevoie de ceva mai mult. Are nevoie de un mediu prietenos, are nevoie de un spital, de un sistem sanitar modern, de infrastructură modernă. Avem nevoie de spitale moderne și avem nevoie de un loc unde să ne desfășurăm cu demnitate actul medical. Acestea sunt motivele pentru care medicii pleacă la ora actuală", a declarat acesta, conform Alephanews.ro.

 mai multi medici stau asezati pe jos si privesc in gol

Modernizarea spitalelor, printre cerințele medicilor

Cadrele medicale își doresc să vadă schimbări majore în sistemul sanitar din România, însă din păcate autoritățile întârzie să ia atitudine în acest sens. "Pentru medici, o lege de exercitare a profesiei medicale, o lege modernă care să respecte demnitatea medicului și să permită ceea ce noi numit autonomia profesională. Medicul să-și desfășoare actual medical în deplină securitate", a mai spus Daniel Coriu.

Cu toate acestea, Laurențiu Marc, un afacerist care deține din anul 2009 o firmă specializată în recrutarea de personal medical, susține că pandemia a limitat numărul medicilor care vor să plece din România.

"În ultimul an, numărul medicilor care ne-au contactat pentru a-și manifesta interesul de a pleca din țară nu a mai fost atât de mare decât cel din anii anteriori. Doctorii atrași de posturi în străinătate au pus pe pauză aceste încercări, majoritatea fiind descurajați de restricțiile de călătorie și de incertitudinea cauzată de pandemie", a spus directorul agenției.

Citește și: Un doctor faimos din România, revoltat după campania in care medicii sunt înfățișați ca niște sfinți cu mască: ”Este o blasfemie”

Vestul Europei este în continuare foarte ofertant, iar țările dezvoltate caută specialiști români care să profeseze. "Cererea din vestul Europei este constantă. Noi ne-am focusat în urmă cu câțiva ani pe recrutarea de medici pentru Marea Britanie și Irlanda. Există o cerere mare de medici în Irlanda. Avem oferte și din Franța, Bergia și Germania", a mai spus Laurențiu Marc.

Surse articol: Alephanews / Hotnews / Digi24

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!