Primele imagini cu locul de veci al lui Ion Iliescu. Unde va fi înmormântat fostul președinte

Primele imagini cu locul de veci al lui Ion Iliescu. Unde va fi înmormântat fostul președinte
Mariana Voinea
Joi, 07.08.2025

Joi, 7 august 2025, va avea loc înmormântarea fostului președinte al României, Ion Iliescu. Procesiunea va avea loc la Cimitirul Militar Ghencea 3 din capitală, cu onoruri militare. Deși inițial se stabilise ca locul de veci să fie în cavoul familiei, la cimitirul Sfânta Vineri, în ultimele zile, decizia a fost schimbată, iar înhumarea se va desfășura doar în prezența familiei și a celor apropiați, într-un cadru privat. Cavoul din Ghencea 3 va fi păzit de militari și deja este pregătit pentru ceremonia de adio.

Oficialii statului și oamenii simpli, la căpătâiul sicriului cu trupul neînsuflețit al fostului om de stat

Fostul șef de stat a încetat din viață pe data de 5 august, după o perioadă lungă de spitalizare la Spitalul Clinic de Urgență „Profesor dr. Agrippa Ionescu”. Internat în luna iunie, în dimineața zilei de miercuri, 6 august, trupul lui Ion Iliescu a fost preluat de la unitatea medicală și a fost transportat cu un convoi funerar la Palatul Cotroceni, unde a sosit în jurul orei 9:00, iar sicriul a fost întâmpinat cu onoruri militare de către „Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul”.

sicriul lui ion iliescu acoperit de drapelul romaniei asezat in sala unirii

Ulterior, sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte a fost așezat pe un catafalc, în Sala Unirii, vegheat de o gardă de onoare. Oficialii statului au putut în prima parte a zilei să transmită condoleanțe și să semneze în cartea comemorativă, pentru ca în a doua parte a zilei, între orele 13:00 și 18:00, cetățenii simpli să vină și să îi aducă un ultim omagiu.

Vizitatorii au respectat un cod vestimentar sobru, au trecut prin filtre de control și nu au avut voie să folosească aparate de fotografiat sau telefoane mobile.

Ion Iliescu era creștin ortodox? Ce lipsește de pe crucea fostului președinte

Fostul președinte al României nu va fi înmormântat în cavoul familiei, ci într-o zonă rezervată marilor personalități ale țării

Înmormântarea va avea loc într-o ceremonie militară la Cimitirul Militar Ghencea 3, iar accesul va fi permis doar membrilor familiei și apropiaților.

La cimitirul „Sfânta Vineri” din Capitală se află cavoul unde trebuia să fie înmormântat Ion Iliescu. Cavoul negru, din marmură, este pregătit încă de acum câțiva ani, fiind conceput să adăpostească întreaga familie a fostului președinte. Acolo este înmormântată sora lui Ion Iliescu.

Primul președinte ales al României își va dormi somnul de veci în cavoul situat în sectorul rezervat liderilor importanți ai României moderne. Pe toată durata evenimentului, soldații din Garnizoana București vor veghea constant zona pentru a garanta ordinea și liniștea un necesare într-un astfel de moment solemn.

Zi de doliu național pentru Ion Iliescu, pe 7 august. Ce trebuie să facă românii în această zi

Legea prevede că funeraliile cu onoruri militare și pază asigurată pot fi organizate pentru preşedinţi şi foşti preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului, precum și pentru prim-miniştri şi foşti prim-miniştri. Surse din MAPN au confirmat că mormântul lui Ion Iliescu va fi păzit și după înmormântare de militari, deși legea nu menţionează şi paza ulterioară a mormântului.

Surse foto: youtube.comtvrinfo.rofacebook.com

Surse articol: cancan.roadevarul.roclick.roobservatornews.ro

Tags: Ion Iliescu, Stiri Romania

Articolul urmator »
Ion Iliescu va fi înmormântat cu onoruri militare? Fostul președinte este în stare critică la terapie intensivă
Ion Iliescu va fi înmormântat cu onoruri militare? Fostul președinte este în stare critică la terapie intensivă
Ramona Jurubita | Luni, 04.08.2025
Incepe quiz
Fostul iubit te mai vrea in viata lui? Afla!
Fostul iubit te mai vrea in viata lui? Afla!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Ne găsești pe