Provocarea "Paracetamol", noua provocare extrem de periculoasă. Consecințele supradozei de paracetamol pot fi fatale!

În ultimele săptămâni, un trend îngrijorător a început să circule pe rețelele sociale. Provocarea „Paracetamol” face ravagii în Europa!
După provocarea „Superman”, o nouă provocare periculoasă ia amploare pe TikTok. Aceasta poartă numele de „Provocarea Paracetamol”, și mulți tineri au ajuns deja la spital în stare gravă.
Mai multe cantoane din vestul Elveției precum și autoritățile din Franța și România trag un semnal de alarmă, pentru a aduce la cunoștința publicului care sunt consecințele devastatoare ale supradozei de paracetamol.
Un trend periculos în rândul adolescenților
Se pare că tineriii își provoacă prietenii să ingereze cantități mari de paracetamol, un analgezic aparent banal, folosit adesea pentru a trata durerile și febra.
Deși paracetamolul este sigur atunci când este administrat conform indicațiilor, depășirea dozei zilnice recomandate (3 grame pentru un adult) poate duce la leziuni hepatice severe și ireversibile.
Primele semne ale intoxicației, cum ar fi dureri abdominale, greață, probleme de coordonare și îngălbenirea pielii, pot apărea abia după 24-48 de ore.
Din acest motiv, ele pot trece neobservate, iar ajutorul poate veni prea târziu.
În cazul supradozei de paracetamol, intervenția medicală este vitală în primele ore de la ingerarea substanței.
Avertismentele specialiștilor
Medicul român Gabriel Tatu-Chițoiu, specialist în Cardiologie și Medicină Internă, a atras atenția asupra gravității acestui trend printr-o postare pe pagina lui de Facebook.
„Această provocare este deosebit de periculoasă, deoarece dincolo de doza zilnică recomandată (3 g pe zi pentru un adult), supradozajul cu paracetamol provoacă leziuni ireversibile ale ficatului. Aceasta (intoxicaţia cu Paracetamol) este prima cauză de transplant hepatic de origine medicamentoasă în Franţa”, a avertizat medicul.
Similar, medicul pediatru Mihai Craiu îndeamnă părinții să discute deschis cu copiii despre pericolul pe care îl reprezintă ingerarea dozelor mari de analgezic, subliniind că urmările pot fi letale chiar și pentru adulți.
„Care e riscul înghițirii pastilelor de paracetamol "fără număr"? Este unul extrem - MOARTEA sigură! La doze mai mari decât 200mg/kg paracetamolul este letal.
Semnele de toxicitate apar la doze mai mari de 100mg/kg și constau în lezarea acută a ficatului, apărând insuficiență hepatică fulminantă, cu sângerări masive, edeme, icter, instabilitate circulatorie sau comă.
Din fericire există antidot, acetilcisteina. Dacă este administrată la timp pacientul poate supraviețui. Dacă nu, ar putea apărea decesul în 4-10 zile.
MORALA - dragi părinți discutați cu ai voștri copii despre această provocare căci doze mai mari de 4 grame pot ucide și un adult! Și în caz de accident mergeți imediat la spital!", a scris medicul pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii.
Și medicul Tudor Ciuhodaru a intervenit, precizând pe pagina lui de Facebook că doar zece comprimate pot fi fatale.
„E legal, dar poate fi mortal. Acum e şi o provocare pe TikTok (câte pastile poți ingera și cel mai lung timp de spitalizare). 10 comprimate de paracetamol pot fi mortale. Atenție (din nou!) la paracetamol. Supradoza duce la insuficienţă hepatică, comă şi chiar deces dacă nu se administrează cât mai rapid antidotul", a spus medicul.
Riscurile intoxicației cu paracetamol
Toxicitatea paracetamolului devine evidentă la doze mai mari de 100 mg/kg de greutate corporală, iar la peste 200 mg/kg riscul de deces crește exponențial.
Intoxicația provoacă afectarea acută a ficatului, care, dacă nu este tratată prompt prin administrarea antidotului, poate evolua spre insuficiență hepatică fulminantă, cu complicații grave precum hemoragii, edeme, instabilitate circulatorie, comă, și în ultimă instanță, deces.
Autoritățile sanitare din cantoanele afectate au emis avertismente publice, iar farmaciile au fost îndemnate să fie vigilente în vânzarea paracetamolului tinerilor, pentru a preveni posibile abuzuri.
În contextul acestui trend periculos, este esențial ca părinții să fie informați și să monitorizeze cu atenție comportamentul copiilor lor.
Ce trebuie să faci în caz de intoxicație
În cazul în care se suspectează că un copil sau un adolescent a luat o suprodoză de paracetamol, se recomandă apelarea la numărul de urgență 112.
Tratamentul prompt, care include spălături gastrice și administrarea de N-acetilcisteină, poate face diferența între viață și moarte.
Provocarea „Paracetamol” face parte dintr-un tipar recurent de trenduri periculoase care se răspândesc rapid pe internet.
În ultimii ani, multe provocări periculoase de pe rețelele sociale au făcut victime în rândul tinerilor.
Experții insistă asupra faptului că educația și comunicarea deschisă între părinți și copii reprezintă cheia pentru prevenirea unor astfel de tragedii.



Surse foto: istockphoto
Surse articol: capital, stirileprotv, protv
Tags: Stiri Romania