Războiul dintre Nidia și Mariana Moculescu s-a încheiat. „A avut, ca şi mine, nişte probleme psihologice”

După ani de conflicte, acuzații și tăceri apăsătoare, Mariana Moculescu și fiica ei, Nidia, au îngropat securea războiului și au decis să-și repare relația. Află ce a declarat fosta soție a compozitorului Horia Moculescu!
Boala Marianei Moculescu le-a apropiat!
Se pare că un moment dificil din viața Marianei Moculescu ar fi fost catalizatorul acestei împăcări, iar fiica ei a dorit să îi fie alături.
Recent, Mariana Moculescu și-a deschis sufletul și a vorbit deschis despre lupta cu depresia, boală de care suferă de mai bine de 30 de ani. În cadrul unui interviu pentru Click, ea a povestit că a apelat la ajutor specializat în anul 1995 și a fost și diagnosticată cu depresie, anxietate și atacuri de panică.
În tot acest timp, vedeta a urmat un tratament medicamentos pentru aceste afecțiuni.
„Ne-am împăcat”
Mariana Moculescu, în vârstă de 56 de ani, a declarat că împăcarea cu Nidia, acum în vârstă de 34 de ani, a venit natural.
Cele două au decis să se întâlnească la o cafea și au făcut deja primii pași către o reconciliere.
„Azi vreau să mă întâlnesc cu ea la o cafea, nu ne-am văzut de foarte mult timp. Ne-am împăcat în virtutea inerției. Mă voi întâlni cu ea la o cafea ca să mă mai sfătuiesc și cu ea”, a declarat Mariana Moculescu pentru Cancan.
Întrebată dacă i-a fost dor de fiica ei în perioada cât au fost certate, fosta soție a compozitorului Horia Moculescu s-a emoționat peste măsură și a vorbit despre sentimentele ei față de Nidia, punând accentul pe legătura indestructibilă dintre mamă și copil.
„Hai, măi, ce naiba, am născut-o cu atâta greutate, cum să nu o iubesc, dacă e carne din carnea mea și sânge din sângele meu? Mamele când nasc, toate celulele din copil, o parte din celule rămân în corpul mamei!
Când mama e bolnavă de cancer celulele se duc și ajută chiar dacă mama a făcut avort, știai? Celulele copilului avortat se duc și ajută mama la început de cancer sau chestii de genul acesta ca să se vindece”, a mai spus ea.
„Este de admirat”
În ciuda trecutului zbuciumat, Mariana Moculescu a avut doar cuvinte de laudă la adresa fiicei ei, recunoscând faptul că amândouă au avut probleme psihologice și traume de-a lungul vieții, dar Nidia pare că le-a depășit cu brio.
În plus, ea a mărturisit că apreciază în mod special faptul că Nidia Moculescu este foarte stabilă din punct de vedere profesional și a reușit să-și păstreze locul de muncă mai bine de un deceniu.
„Ea de 12–13 ani are contract de muncă la clubul The Buddhist unde cântă cafe concert, piano cafe împreună cu Vasile Covergă. O admir foarte tare pentru că ține o carte de muncă de atâta timp!
Ea a avut, ca și mine, niște probleme psihologice și traume, ia medicamente, dar este de admirat Nidia pentru că a depășit toate fazele grele din viața ei!”, a declarat Mariana Moculescu.
„Mâncam multe bătăi”
Relația dintre Mariana și Nidia Moculescu nu a fost niciodată una armonioasă. De-a lungul anilor, cele două s-au certat și s-au împăcat de nenumărate ori, uneori ajungând chiar la acuzații grave.
Invitată în cadrul podcastului „În oglindă”, Nidia a mărturisit că, de mică, relația cu Mariana Moculescu a fost una dificilă, marcată de violență.
„Mâncam multe bătăi, foarte multe, extrem de multe, mult prea multe. Era o stare continuă de nervi, știai că o să se întâmple ceva rău, oarecum, pândeai răul. Pentru că știam că, în fiecare zi, se iscă câte un scandal, când urcam scările, începea o tahicardie.
Acum, gândindu-mă, a fost foarte tânără când m-a născut, a avut 22 de ani. N-a știut să gestioneze nervii și cred că și i-a vărsat pe mine. Când mâncam bătăi, nu era acasă (n.r. - Horia Moculescu). Nu, nu spuneam ca să nu se certe (n.r. - dacă îi spunea tatălui că mama ei o bate).
Gelozie, neajunsuri, devenise ură, nu mai era o simplă ceartă. Am văzut, eu mă ascundeam în baie și vedeam farfurii sărind, am văzut niște lucruri foarte nasoale și le-am și trăit”, declara Nidia Moculescu în anul 2023.
De cealaltă parte, Mariana Moculescu a susținut că fiica ei a fost influențată de către tată și că declarațiile dure făcute de Nidia în trecut ar fi fost „inoculate” de acesta.
„Sunt convinsă că Nidia este manipulată, a fost manipulată și va fi manipulată atâta timp cât va sta lângă acest om”, spunea Mariana Moculescu în urmă cu mai mult timp.
Deși rămâne de văzut cât de solidă va fi această reconciliere, un lucru este clar: legătura dintre mamă și fiică, oricât de greu încercată ar fi fost de-a lungul anilor, nu a fost complet distrusă.



Surse foto: facebook, facebook, facebook, instagram, facebook
Surse articol: romaniatv, viva, antenastars