Rodica Stănoiu a fost deshumată. Medicii legiști urmează să stabilească ce leziuni avea pe corp și ce le-a cauzat

Rodica Stănoiu a fost deshumată. Medicii legiști urmează să stabilească ce leziuni avea pe corp și ce le-a cauzat
Alina Nedelcu
Luni, 15.12.2025

Fostul ministru al Justiției a murit acasă, pe 3 decembrie 2025, la două zile după ce a fost externată. Recent, în presă au apărut declarații de la anumite rude și apropiați ai Rodicăi Stănoiu, potrivit cărora aceasta avea urme de lovituri pe corp când a fost dusă la spital. Procurorii s-au autosesizat și au hotărât ca trupul neînsuflețit al fostului ministru să fie deshumat pentru a se stabili exact cauzele decesului. 

„A fost dispusă exhumarea”

Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Ilfov, Radu Ștefan Oprescu, a anunțat luni, pe 15 decembrie 2025, că trupul Rodicăi Stănoiu va fi deshumat în contextul efectuării cercetărilor pentru infracțiunile ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic.

Într-o intervenție pentru „HotNews”, procurorul a făcut următorul anunț: „În cauză se fac cercetări, deocamdată, pentru infracțiunile de ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic. A fost dispusă exhumarea, care va avea loc astăzi, la cimitirul Izvorul Nou din București.”

Procurorii s-au autotesizat după ce, la scurt timp după ce Rodica Stănoiu a fost înmormântată, mai multe rude și persoane apropiate acesteia au declarat că, în intervalele în care a fost internată, fostul ministru avea traumatisme în diverse zone ale corpului. Astfel, în perioada 30 septembrie-3 octombrie 2025, a fost internată la Spitalul Floreasca, având un traumatism cerebral minor și fracturi costale minore. 

Ulterior, la ultima internare de dinainte să moară, de la Spitalul Obregia, aceleași surse au dezvăluit că avea leziuni în zona capului și ochilor și că era subnutrită. A fost externată pe semnătură de iubitul ei, un jurist cu 50 de ani mai tânăr.

Între timp, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Trupul Rodicăi Stănoiu a fost deshumat în dimineața zilei de 15 decembrie 2025 și transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. În același timp, anchetatorii au solicitat fișele medicale și alte documente de la unitățile medicale în care a fost internată fostul ministru al Justiției. 

Cine a fost Rodica Stănoiu

Originară din Nucet (județul Dâmbovița), Rodica Stănoiu a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în anul 1961. 

fostul ministru al Justitiei Rodica Stanoiu imbracata cu vesta matlasata neagra, cu bluza cu maneca lunga neagra, tinand in mana un microfon si cu cealalta gesticuland

În perioada 1969-1982 a urmat studii postuniversitare atât la Școala de Criminologie a Universității din Montréal, cât și la Facultatea Internațională de Drept Comparat din Strasbourg. În anul 1975 a obținut titlul de Doctor în Drept. 

În anul 1994 a urmat un stagiu de pregătire la Centrul Federal de Justiție din Washington DC, iar din 1995 până în 2005 a fost profesor la „Universitatea Spiru Haret” din București.

Începând cu anul 1996 a fost profesor și la „Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir”. Tot din 1996 a devenit și senator în Parlament, având trei mandate. În perioada 2000-2004 a fost ministru al Justiției.

Pe lângă activitatea politică și de profesor universitar, Rodica Stănoiu a fost și autor al mai multor cărți din domeniul juridic, de exemplu „Asistența juridică internațională în materie penală” sau „Tranziția și criminalitatea: culegere de studii”.

În planul vieții personale, a fost căsătorită cu Șerban-Viorel Stănoiu, judecător la Curtea Constituțională, profesor universitar, cercetător și autor de lucrări științifice în domeniul juridic. Acesta a încetat din viață în anul 2017.

Potrivit informațiilor puse la dispoziție de Antena 3 CNN luni, 15 decembrie 2025, în jurul orei 14:00, primele rezultate ale autopsiei dezvăluite de medicii legiști au arătat că pe trupul Rodicăi Stănoiu nu s-au găsit leziuni care să fie în legătură directă cu decesul. Mai mult, s-a precizat că nu reiese faptul că în cazul fostului ministru al Justiției ar fi vorba de o moarte violentă. 

A murit Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției. Avea 86 de ani

Surse foto: youtube.com, capturi youtube.com

Surse articol: antena3.ro, g4media.ro, hotnews.ro, muzeulexiluluiromanesc.ro

Tags: Rodica Stanoiu, Stiri Romania

Articolul urmator »
Doliu în folclorul românesc! A murit cântăreața Rodica Grigore, la numai 59 de ani, răpusă de o boală grea
Doliu în folclorul românesc! A murit cântăreața Rodica Grigore, la numai 59 de ani, răpusă de o boală grea
Alexandra Siromașenco | Miercuri, 03.12.2025
Incepe quiz
Ce fel de barbat ai fi fost?
Ce fel de barbat ai fi fost?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe