România în doliu! Una dintre cele mai mari actrițe s-a stins din viață
Tristețe de nemăsurat în România după ce s-a aflat, ieri, de trecerea în neființă a actriței Dorina Stanca. Lumea teatrului este în doliu după moartea regretatei artiste, la vârsta înaintată de 91 de ani, în noaptea de 19 spre 20 august.
Sursa foto: Pinterest
Vestea tristă a morții acesteia a fost făcută publică de către jurnaliștii revistei ”Apostrof”, în acest weekend.
Dorina Stanca – Doti, cum obișnuiau cei apropiați să o alinte - a fost una dintre cele mai frumoase și profesioniste actrițe din generația ei și a fost căsătorită cu scriitorul și regizorul Radu Stanca, din anul 1951 până când acesta și-a dat obșteșcul sfârșit.
Sursa foto Pinterest
După moartea timpurie a acestuia,la data de 26 decembrie 1962, Dorina și-a respectat promisiunea data acestuia și a păzit manuscrisele lui și le-a pregătit unul câte unul pentru editare, exact așa cum o învățase el.
Surse foto: istock