S-a stins fulgerător în aeroport! Tenorul Felician Mureșan a murit subit chiar înainte să plece spre Muntele Athos

Lumea muzicii românești a mai pierdut o stea! Este vorba despre Felician Mureșan, un tenor din Oradea, care s-a stins la numai 43 de ani.
Artistul și-a dat ultima suflare pe Aeroportul Otopeni, în timp ce aștepta să se îmbarce într-un avion cu destinația Grecia. Se pregătea să ajungă pe Muntele Athos, dar soarta a avut alte planuri cu el.
Tragedia a avut loc la terminalul Plecări din Aeroportul Otopeni, unde tenorul Felician Mureșan aștepta nerăbdător să urce în avion. Acesta ar fi postat chiar și un story pe Facebook - o poză cu aeronava în care urma să se îmbarce.
Vestea morții lui Felician Mureșan a fost dată de colegii săi
Tenorul era membru al Corului Filarmonicii de Stat din Oradea, iar vestea tragediei a fost făcută publică de colegii săi. Iată mesajul emoționant prin care au anunțat că a murit Felician Mureșan:
„Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenorul Felician Mureșan, născut pe 10.02.1982. Felician a fost un artist de o sensibilitate aparte, cunoscut pentru natura sa rezervată și discreția cu care se exprima. Deși prezența lui pe scenă era subtilă, vocea caldă și autentică a reușit să transmită emoții sincere și să îmbogățească fiecare interpretare.
În anii petrecuți alături de noi în Corul Filarmonicii de Stat Oradea, a lăsat o amprentă unică, demonstrând că talentul adevărat se măsoară nu doar prin spectaculozitate, ci și prin modestie și autenticitate.
Ne vor lipsi profund umilința și rafinamentul său, iar amintirea lui va rămâne veșnic vie în inimile noastre. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut. Odihnește-te în pace, Felician.”, este mesajul Filarmonicii Oradea.
„Corului divin i s-a alăturat încă o voce”
Imediat, o mulțime de oameni au început să distribuie postări pe Facebook despre Felician Mureșan. Prietenii lui au reacționat rapid la aflarea veștii și au trimis condoleanțe familiei îndurerate. Artistul a lăsat în urmă trei copii, care vor trăi de acum fără tată.
„Nu am cuvinte! Felician a fost unul dintre oamenii care a crezut în mine și cu care am colaborat câțiva ani pe plan muzical! Dumnezeu să îl odihnească! 😔”, „O voce îngerească, un suflet minunat, a fost chemat într-o lume mai bună mult prea devreme😢 Dumnezeu sa te așeze de-a dreapta Sa, Felician!🙏”, „Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Un om deosebit, un caracter minunat! Dumnezeu să te ierte și sa te odihnească, Felician!”, „Dumnezeu să te ierte, prieten drag!😢 Deci… nu îmi vine să cred… l-am cunoscut foarte bine! Un băiat de nota 20!😢 Sincere condoleanțe familiei îndurerate!😢🙏Drum lin spre îngeri!😢”, „Prea repede ai ales să pleci, văru’! Ai lăsat un gol imens în inimile noastre, au rămas doar amintirile frumoase petrecute alături de tine! Drum lin spre Împărăția Cerului!”, „Tragic și cutremurător! Ne vei lipsi! Dumnezeu să te așeze în lumină, iar celor rămași să le dea mângâiere!”, „Corului divin I s-a alăturat încă o voce.” - sunt doar câteva dintre mesajele pline de durere care au apărut în mediul online.
Momentan nu se cunoaște cauza morții lui Felician Mureșan, însă din primele informații pare a fi vorba de un infarct. După autopsie, medicii legiști vor afla ce i-a adus moartea renumitului tenor și cu siguranță se va afla și în spațiul public.






Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Stiripesurse, Spynews, Cancan
Tags: Vedete Romania, Stiri Romania