Scene teribile în Otopeni! Un bărbat și-a ucis în bătaie unul dintre copii și l-a sechestrat pe al doilea, pe care amenință că-l aruncă de la balcon

Polițiștii din Ilfov au intrat în alertă după ce un bărbat din Otopeni și-a ucis copilul vitreg și l-a sechestrat pe cel biologic, amenințându-l că îl aruncă de la balcon. În ultimele ore, o echipă formată din politiști și negociatori a încercat să-l convingă pe bărbat să iasă din apartamentul în care îl sechestra pe copilul biologic. În final, micuțul a fost preluat de salvatori.
„Băiatul a murit în urma unor lovituri”
În urmă cu aproximativ o săptămână, pe 23 august, în jurul orei 06:00, o femeie din Otopeni a sunat la 112 ca să anunțe că și-a găsit fiul de 3 ani mort în casă. Atunci, potrivit „Adevărul”, femeia declarase că „fiul decedat a avut anterior dureri de burtă.”
Mama locuia împreună cu cei doi copii ai ei, de 1 an, respectiv 3 ani, cu alte rude și cu partenerul ei (28 de ani) într-un apartament din Otopeni. Băiețelul de 3 ani, care nu era fiul biologic al partenerului de cuplu, rămăsese singur acasă împreună cu acesta, iar mama lui știa că micuțul nu se simțea bine întrucât avea vărsături și dureri abdominale.
Trupul neînsuflețit al copilului de 3 ani a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală (IML). Între timp, a fost deschis și un dosar penal pentru ucidere din culpă. În urma efectuării necropsiei, pe corpul băiețelului au fost descoperite leziuni grave în zona abdomenului, dovedindu-se că este vorba despre victima unei agresiuni.
Pe 28 august, mama băiețelului și-a schimbat declarația făcută la poliție și a precizat că fiul ei fusese omorât în bătaie de partenerul ei de cuplu, dar că a mințit inițial de teama bărbatului de 28 de ani. Potrivit „CANCAN.RO”, rezultatele autopsiei au dovedit faptul că minorul în vârstă de 3 ani fusese lovit în abdomen de tatăl vitreg și de aceea și-a pierdut viața: „În 23 august, un copil despre care tatăl vitreg susținea că are vărsături a decedat. Inițial, a fost moarte suspectă. Ulterior, în urma necropsiei s-a stabilit că băiatul a murit în urma unor lovituri la nivelul abdomenului. Aceste lucruri au reieșit zilele trecute la autopsie.”
Și-a sechestrat fiul biologic
După rezultatele autopsiei, s-a ajuns la concluzia că există indicii pentru săvârșirea infracțiunii de omor, iar polițiștii au început să-l caute pe suspect. Bărbatul de 28 de ani se baricadase însă în apartamentul dintr-un bloc din Otopeni împreună cu fiul său biologic, în vârstă de 1 an și cu cumnata sa. În același timp, amenința că își va arunca copilul de la balcon și că se va arunca și el.
La fața locului a intervenit o echipă formată din negociatori, pompieri, ambulanțe, SMURD și polițiști de la Serviciul Investigații Criminale. Conform informațiilor furnizate de „MEDIAFAX”, pe 29 august, în jurul orei 13:15, se purtau în continuare negocieri cu cel care și-a omorât unul dintre copii și l-a sechestrat pe celălalt. Totodată, s-a anunțat că băiețelul de 1 an a fost salvat și preluat de serviciile sociale.
În condițiile în care este vorba despre o anchetă pentru omor, Serviciul de Investigații Criminale Ilfov continuă cercetările sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Incidentul din Otopeni nu este singurul de acest tip din 2025. Astfel, potrivit informațiilor oferite de „ȘTIRILE PRO TV”, în luna februarie un bărbat din județul Covasna l-a omorât în bătaie pe fiul partenerei sale. Mama copilului declarase că partenerul ei obișnuia să-i bată băiețelul în vârstă de 7 luni întrucât nu suporta să-l audă plângând.
Tragedie într-o familie din Bistrița Năsăud. Tatăl și-a ucis din greșeală copilul de doar 2 ani



Surse foto: freepik.com, capturi facebook.com/ObservatorAntena1/videos/
Surse articol: adevarul.ro, antena3.ro, cancan.ro, digi24.ro, mediafax.ro, stirileprotv.ro
Tags: Stiri Romania