Schimbarea banală care poate salva bolnavii de coronavirus. Descoperirea a fost făcută din întâmplare

Descoperire uluitoare făcută de medicii americani, în timp ce îngrjijeau pacienți infectați cu noul coronavirus. O poziție anume, pe burtă, este cea care îi ajută pe bolnavii în stare critic să respire mai bine.
Medicul Mangala Narasimhan, medic la Spitalul Evreiesc din Long Island, a declarat pentru CNN că poziția pe burtă ajută la creșterea capacității de oxigen care ajunge în plămâni. Descoperirea a fost făcută după ce doctorul a primit un telefon de la spital, în care i se solicita intervenția în cazul unui bărbat în vârstă de 40 ani ani infectat cu Covid-19. Acesta se afla în stare gravă, iar una dintre colega i-a cerut ajutorul.
Narasimhan însă s-a gândit cum să-și ajute colega și pacientul înainte de a ajunge la spital. Astfel, i-a venit ideea să-i spună colegei sale să îi schimbe poziția pacientului, de pe spate, cum stătea inițial acesta, pe ”burtă”.
În urma acestui gest simplu, s-a înregistrat o creștere considerabilă a cantității de oxigen care ajunge în plămâni.
„Este o metodă care cu siguranță ne va ajuta să salvăm extrem de multe vieți”, a declarat Narasimhan. „Este un lucru atât de simplu de făcut și am observat îmbunătățiri remarcabile. O putem aplica pentru fiecare pacient”, a continuat medicul, conform CNN.com.
Poziția corpului este vitală, se pare, în îmbolnăvirile cu COVID-19, întrucât virusul atacă plămânii, mai întâi, iar cea mai frecventă cauză a decesului este sindromul respirator acut sever. O tehnică similară i-a ajutat și pe medicii italieni să salveze pacienții bolnavi cu COVID-19.
În prezent, pandemia de coronavirus a ucis 127, 527 de oameni, dintre care 362 în România. Numărul bolnavilor, pe glob, a ajuns la peste 2 milioane, dintre care 7216 cazuri sunt români.
Citeste si:
Veste încurajatoare pentru România, potrivit unui cercetător belgian: românii au gene anti COVID - 19! |


