Silviu Prigoană trăiește? Adriana Bahmuțeanu face haz de necaz după moartea fostului soț

Silviu Prigoană trăiește? Adriana Bahmuțeanu face haz de necaz după moartea fostului soț
Mariana Voinea
Miercuri, 05.03.2025

După decesul fulgerător al omului de afaceri Silviu Prigoană, survenit pe data de 12 noiembrie 2024, la vârsta de 60 de ani, au apărut în presă tot felul de speculații potrivit cărora ar fi încă în viață.

Și fosta lui soție, Adriana Bahmuțeanu, s-a „prins în hora” acestor controverse, postând chiar și un mesaj pe Facebook în acest sens.

L-a văzut cineva pe Silviu Prigoană viu? Asemănarea este izbitoare!

„Deci vedeți! Oamenii nu mințeau când spuneau că l-au văzut pe Prigoană”

Nu, Silviu Prigoană nu e în viață, doar că fratele său, Daniel Prigoană, îi seamănă leit, fapt care a alimentat multe confuzii. Până la urmă clarificarea a venit într-o emisiune TV.

Omul de televiziune Dan Diaconescu a revenit în atenția publicului cu aceleași tip de subiecte de senzație cu care și-a obișnuit urmăritorii încă de pe vremea când era patronul postului OTV. În emisiunea lui, difuzată pe mai multe spații, între care Canal 33 și Job TV, a apărut, pe data de 4 martie 2025, fratele lui Silviu Prigoană, iar asemănarea uluitoare dintre cei doi l-a lăsat fără cuvinte pe prezentator.

Participarea domnului Prigoană a fost anunțată de către Dan Diaconescu pe TikTok, înainte de emisiune, printr-un mesaj care a stârnit controverse: „Apare Prigoană diseară la ora 20 live la Dan Diaconescu Direct”.

@dandiaconescuotv

 

♬ sunet original - DAN DIACONESCU

Similitudinile dintre trăsăturile fizice ale celor doi frați, Silviu și Daniel Prigoană, sunt cele care au alimentat zvonurile conform cărora afaceristul este încă în viață. De-a lungul timpului, mai ales după ce fratele lui s-a stins din viață, s-a mai întâmplat ca lumea să îl confunde pe Daniel Prigoană cu Silviu Prigoană. 

Bineînțeles că subiectul acestei asemănări nu a rămas nedezbătut pe post. 

Dan Diaconescu: „Să trăiți, domnul Prigoană! Bine ați revenit printre noi! Sunteți o hologramă, un avatar al lui Silviu sau sunteți chiar Silviu? Sunteți Prigoană din Madrid? Spuneți-mi, sunteți fratele lui Silviu Prigoană? Frate geamăn?”
Daniel Prigoană: „A fost fratele meu?”
Dan Diaconescu: „Bine, a fost fratele dumneavoastră, dar sunteți frați gemeni?”
Daniel Prigoană: „Era mai mic cu cinci ani decât mine”.
Dan Diaconescu: „Semănați foarte bine, acum serios vorbind. Dar ce credeți, a murit sau trăiește în continuare?”.

Daniel Prigoană: „Eu zic că a murit, cum să nu moară?”
Dan Diaconescu: „Ați fost la înmormântare?”
Daniel Prigoană: „Păi n-am știut când a murit, a trimis un mesaj Bahmuțeanca a doua zi”.
Dan Diaconescu: „Și acum ați venit în țară?”
Daniel Prigoană: „Da!”
Dan Diaconescu: „Și ați colindat pe unde v-a văzut lumea? Prin Madrid, prin America, pe unde ați fost?”
Daniel Prigoană: „Bineînțeles că am fost pe acolo”.
Dan Diaconescu: „Deci vedeți! Oamenii nu mințeau când spuneau că l-au văzut pe Prigoană”

@rocampioni follow @DAN DIACONESCU #dandiaconescu #otv #silviuprigoana #senzational #fyp ♬ sunet original - rocampioni

Daniel Prigoană este unul dintre cei trei frați ai lui Silviu Prigoană. Bărbatul locuiește la Cluj-Napoca și a absolvit Facultatea de Istorie, fiind de meserie scriitor umorist și filozof. Silviu Prigoană mai avea doi frați, pe Titus și pe Valentin, dar cel mai mult a semănat cu Daniel Prigoană.

„Domnul Prigoană trăiește liniștit în Cluj”

Nici Adrianei Bahmuțeanu nu i-a scăpat acest subiect. Jurnalista a postat un filmuleț pe Facebook în dreptul căruia a scris: „Domnul Prigoană trăiește linistit la Cluj! Astazi s-a intalnit la o cafea cu finul Catalin Hideg !!! Sa auzim numai de bine!!! ”

 

Înmormântarea regretatului afacerist a avut loc în mare secret, tocmai de aceea au apărut tot felul de controverse în presă, printre care și varianta potrivit căreia Silviu Prigoană ar fi încă în viață. Fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu este înmormântat în cimitirul Evanghelic Lutheran, de pe Șoseaua Giurgiului, lângă tatăl său, Vasile Prigoană, care a murit în vara lui 2024 și lângă fiul său, care a decedat la scurt timp după naștere, în urmă cu 15 ani.

Relația dintre Silviu Prigoană și frații lui a fost una destul de tensionată, mai ales în contextul în care regretatul afacerist a organizat singur înmormântarea tatălui lor, stârnind nemulțumiri în sufletul fraților săi.

Acum că fratele lui Silviu Prigoană a fost invitat în emisiunea lui Dan Diaconescu, s-au lămurit și anumite aspecte cu privire la incertitudinile care au măcinat sufletele celor care au crezut că regretatul om de afaceri ar fi încă viu.

Surse foto: youtube.comfacebook.com

Surse articol: bzi.rowowbiz.roplaytech.ro

Tags: Adriana Bahmuteanu, Silviu Prigoana, Vedete Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce fel de sot ti se potriveste?
Ce fel de sot ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe