Simona Gherghe, reacție dură după ce un livrator nepalez a fost agresat în plină stradă. "Ce ne costă să fim oameni? De când ne-am înrăit așa?"

Incidentul șocant petrecut recent în București, unde un livrator nepalez a fost lovit cu pumnul și insultat de un român, a stârnit un val de indignare în spațiul public. Printre cei care au reacționat se numără și prezentatoarea TV Simona Gherghe, care a condamnat ferm gestul de violență și lipsa de empatie față de cei veniți să muncească cinstit în România. Parcurge articolul de mai jos și află toate detaliile!
Agresiunea a fost surprinsă chiar de către atacator, un tânăr în vârstă de 20 de ani, care și-a filmat fapta și i-a strigat victimei: „Du-te înapoi în țara ta! Ești un invadator”.
Nepalezul, vizibil șocat, l-a întrebat în repetate rânduri de ce este lovit.
Din fericire, un polițist aflat în timpul liber a intervenit și l-a imobilizat pe agresor, care ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
„Nu pot să nu mă întreb, cu amărăciune, ce s-a ales de proverbiala ospitalitate românească”
În urma acestui incident, Simona Gherghe a publicat pe rețelele de socializare un mesaj extrem de dur, în care a subliniat pericolul xenofobiei și al urii alimentate politicieni iresponsabili.
„Știrea de ieri cu livratorul străin, lovit de un român și trimis verbal în țara lui, îmi dă fiori pe șira spinării.
Și nu pot să nu mă întreb, cu amărăciune, ce s-a ales de proverbiala ospitalitate românească. Nu asta ne recomanda? Nu cu asta ne mândream? Povestea de azi vine după luni de zile de ură, de înverșunare, de "dacă nu gândești ca noi, ești nul/prost".
Vine după îndemnul unui parlamentar la boicotul celor care vin în România, la muncă, pentru un trai mai bun. Unde ne-am/NEAM pierdut, oameni buni?”, a scris vedeta pe Facebook.
Simona Gherghe, clipe de coșmar după ce a ajuns cu fiul ei de urgență la spital. „Vlad e eroul"
„Au soarta românilor noștri plecați la muncă”
Prezentatoarea emisiunii „Mireasa” a făcut chiar o paralelă între românii plecați la muncă în afara țării și străinii veniți în România în căutarea unei vieți mai bune.
Ea a explicat că acești oameni sunt oricum prost plătiți și nu vin să ne fure locurile de muncă, ci să câștige o pâine pentru a-și întreține familiile.
„Aproape 6 milioane de români au ales să părăsească România. Au plecat pentru că n-au mai putut aici. Pentru un job mai bun. Pentru o șansă mai bună. Pentru o viață mai bună. Pentru copiii lor.
Credeți că oamenii ăștia din Asia, care livrează mâncare, fac curat, au grijă de copii, spală WC-uri, și-au lăsat familiile de bine? Vor și ei o pâine. Și-o câștigă cinstit. Mai crede cineva că străinii ne iau pâinea de la gură?
Mulți sunt prost plătiți, muncesc mai mult decât e legal. Au soarta românilor noștri plecați la muncă, aiurea, prin lumea asta mare. Spania, Italia, Anglia, Grecia. E plin de-ai noștri, oameni cinstiți, care au îndurat multe”, a mai transmis Simona Gherghe.
„Mă doare România asta în care ne creștem copiii”
Mesajul Simonei Gherghe a fost profund emoționant și a pus accent pe consecințele morale ale unor astfel de gesturi violente, alimentate de ură.
„Ce ne costă să fim oameni? De când ne-am înrăit așa? Mă doare România asta în care ne creștem copiii. Și mă doare aproape fizic acel pumn laș, primit în obraz de oaspetele nostru, venit aici să muncească cinstit.
Nu aceștia suntem noi, românii, dar trăim vremuri în care, pentru un pumn de like-uri, unii politicieni încurajează ura, xenofobia, rasismul.
Nu suntem mai buni ca cei care vin să muncească aici, cum nu am fost și nu suntem mai prejos decât cei din țările în care milioane de români și-au făcut o nouă casă. Caracterul este ceea ce ne face pe toți buni sau răi, nu țara din care venim sau contul în bancă”, a scris vedeta.
Simona Gherghe a făcut apel la solidaritate, subliniind că o societate sănătoasă nu se construiește pe ură și dispreț, ci pe respect reciproc și pe empatie.
„Hai să ne uităm întâi în sufletul nostru și, pe urmă, la buletinul altora, să vedem ce ne face cu adevărat nefericiți și poate așa vom descoperi că dreptul altora la o viață mai bună nu ne ia nouă nici pâinea de pe masă, ci, chiar în cazul acestor lucrători în livrare, ne-o aduce”, a încheiat jurnalista.
Incidentul șocant din București și reacția emoționantă a Simonei Gherghe ne reamintesc că niciodată nu ar trebui să uităm să fim oameni, cu atât mai mult cu cât românii au trăit, la rândul lor, umilința și discriminarea departe de casă.



Surse foto: facebook