Toată lumea se întreabă! Cu cât este Antonia mai înaltă decât Alex Velea

Toată lumea se întreabă! Cu cât este Antonia mai înaltă decât Alex Velea
Roxana Dumitrica
Luni, 10.06.2019

Deși formează un cuplu de invidiat, fanii nu pot trece cu vederea diferența de înălțime dintre cei doi. Antonia și Alex Velea participă constant la evenimente la care sunt extrem de apropiați. De multe ori, Antonia renunţă la pantofii cu toc, iar zvonurile nu au întârziat să apară.

Sursa foto: Facebook

Deși, cel mai probabil, a renunțat la tocuri din cauza sarcinii sau a faptului că o incomodau, mulți au spus că uneori alege încălţăminte joasă pentru a nu-l pune într-o lumină proastă pe iubitul ei. Diferenţa de înălţime dintre cei doi este evidentă, întrucât Velea are 1,70 de metri, iar iubita lui - 1,78 de metri.

Cei doi îndrăgostiți nu ţin însă cont de cei 8 centimetri dintre ei și sunt extrem de fericiți unul în compania celuilalt. Amândoi sunt foarte implicaţi în creşterea micuţilor şi par o familie ideală. Antonia și Alex Velea trăiesc o poveste de dragoste de 6 ani, dar, în ciuda fericirii afișate, au întâmpinat și probleme. Amândoi erau căsătoriți la începutul relației, iar pentru a fi împreună, Antonia i-a dat un ultimatum artistului: să divorțeze de soția lui.

Surse foto: Facebook

Articolul urmator »
Cine este Alina Munteanu, văduva lui Gabriel Cotabiță, mai tânără cu 27 de ani decât artistul
Cine este Alina Munteanu, văduva lui Gabriel Cotabiță, mai tânără cu 27 de ani decât artistul
Ramona Jurubita | Luni, 25.11.2024
Incepe quiz
Cel mai ușor test de cultură generală. Toata lumea ar trebui să îl treacă!
Cel mai ușor test de cultură generală. Toata lumea ar trebui să îl treacă!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.8 (6)

Ne găsești pe