Totul despre cumplitul accident aviatic de la Milano, unde și-au pierdut viețile opt persoane, dintre care șapte români

Totul despre cumplitul accident aviatic de la Milano, unde și-au pierdut viețile opt persoane, dintre care șapte români

Alida Enache

Unul dintre cei mai discreți miliardari din România, Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani, a murit în urma prăbușirii avionului în care acesta se afla. Tragicul accident a avut loc duminică după amiază, lângă Milano.

Potrivit agenției de presă italiană ANSA, la bord se mai aflau soția lui Petrescu, Regina Dorotea Petrescu Balzat, în vârstă de 65 de ani, Julien Brossard, un prieten canadian al lui Dan Ştefan, în vârstă de 36 de ani, managerul din Pavia, Filippo Nascimbene, soţia sa, Claire Stephanie Caroline Alexandrescou, fiica fostului comentator Miki Alexandrescu, fiul lor, Rapahel şi mama tinerei, Miruna Anca Wanda Lozinschi. Din nefericire, niciunul dintre aceștia nu a supraviețuit tragicului accident.

Accident Dan Petrescu Sursa foto: Getty

Conform publicației Il Giorno, cei opt sărbătoreau un botez și urmau să plece către Sardinia, unde trebuia să aibă loc petrecerea.

Avionul era unul de tip Pilatus PC-12 și era condus de către miliardar. La ora 13 și patru minute, ora României, cele opt persoane aflate la bord au decolat de pe aeroportul din Linate. Imediat după decolare, pilotul a avut dificultăți în controlarea avionului, iar la ora 13 și 7 minute a fost înregistrat ultimul semnal al aparatului.

Avionul s-a prăbușit peste o clădire aflată în renovare, în care nu se aflau alte persoane la momentul de față. În urma impactului, flăcările au cuprins structura clădirii, iar zeci de ambulanțe și autospeciale au ajuns la fața locului.

Incendiul provocat s-a extins și la vehiculele parcate pe strada de lângă imobilul lovit de avion, iar la câteva sute de metri de locul accidentului aviatic se află un cartier de blocuri, cu o mare densitate de locatari.

Omul de afaceri, Dan Petrescu, era considerat cel mai mare investitor din piață în mediul afacerilor imobiliare.

Conform Adevărul.ro, fostul tenismen, Ion Țiriac, a susținut public faptul că Dan Petrescu este mai bogat decât el: „Dan Petrescu: avere de 1 miliard de euro. Asociat în afacerile familiei Ţiriac: Unicredit Ţiriac Bank, holdingul Rocar, plasamente imobiliare. Bun prieten cu Adrian Sârbu şi cu alţi moguli. Rezident Monte Carlo, Av. Princesse Grace, Columbia Palace. Personaj discret, nu există fotografii cu el”, scria o jurnalistă despre misteriosul român, în binecunoscuta listă a „Grupului de la Monaco”.

Afaceristul a fost plecat în Germania până în 1989, iar apoi s-a întors în România pentru a face afaceri alături de Ion Țiriac. Acesta deținea mare parte din terenurile pe care sunt construite zeci de magazine precum METRO, AUCHAN, CARREFOUR, REAL, BILLA.

Miliardarul a reușit să își țină viața personală departe de ochii publicului și era descris ca un modest, în ciuda averii sale uriașe.

Citește și: Florin Piersic recunoaște că îi este frică de moarte. Ce tragedie l-a făcut pe marele actor să vrea să trăiască încă 50 de ani de ani de acum înainte

Surse articol: Zf, G4media, Adevărul

Surse foto principală: Getty

Surse foto: Getty

Articolul urmator
A trecut un deceniu de la cumplitul accident din munții Apuseni, în care au murit pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion: „Nu ne-am oprit din căutarea adevărului și nu ne vom opri niciodată”
A trecut un deceniu de la cumplitul accident din munții Apuseni, în care au murit pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion: „Nu ne-am oprit din căutarea adevărului și nu ne vom opri niciodată”
Cate persoane te invidiaza?
Incepe quiz
Cate persoane te invidiaza?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.