Tragedie e puțin spus! Fiul în vârstă de 3 ani al cântărețului american Granger Smith s-a înecat!

Tragedie înfiorătoare pentru unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică country din Statele Unite ale Americii. Granger Smith și-a pierdut unul dintre cei 3 copii, pe cel mai mic.
Granger Smith a făcut și o primă declarație în urma morții celui mai mic fiu al lui, River, confirmand faptul că micuțul în vârstă de 3 a murit într-un accident tragic: s-a înecat acasă.
Potrivit declarației comune făcută de Granger și soția sa, Amber, joi 6 iunie, medicii au făcut tot posibilul să îl resusciteze pe River, însă fără șanse de reușită.
Trebuie să vă dau o veste greu de conceput. L-am pierdut pe fiul nostrum cel mic, River Kelly Smith. După un accident tragic și în ciuda celor mai bune eforturi ale medicului, el nu a reușit să fie resuscitat. Amber și cu mine am luat decizia de a ne lua adio de la el și de a-i dona organelle, astfel încât alți copii să primească oa doua șansă la viață. Familia noastră este devastată și cu inima sfâșiată, dar ne bucurăm de faptul că știm că este cu Tatăl său Ceresc. Riv era special. Toți cei care l-au cunoscut știau asta. Bucuria pe care a adus-o în viața noastră nu poate fi exprimată și lumina lui va fi pentru totdeauna în inimile noastre. Dacă există cuvinte mai multe, eu nu le pot găsi în acest moment. Iubește-i pe cei apropiați de tine. Nu a existat niciodată un moment mai dificil pentru noi decât pentru acesta..
În loc de flori sau cadouri, vă rugăm să trimiteți donații la Centrul Medical pentru Copii Dell în numele lui River. Medicii, asistentele medicale și întreg personalul au fost incredibili.



Surse foto: iStock