Ultimul mesaj al lui Andrei Perneș de la "Mireasa" care a dat fiori apropiaților. Și-a prevestit sfârșitul tragic?

Moartea fulgerătoare a lui Andrei Perneș, fost concurent al emisiunii matrimoniale „Mireasa”, sezonul 5, a șocat o țară întreagă. Ultimul lui mesaj de pe rețelele sociale este unul tulburător. Și-ar fi prevestit el sfârșitul tragic?
Tânărul, care urma să împlinească 29 de ani luna viitoare, a fost victima unui accident rutier devastator petrecut în dimineața zilei de 19 februarie, în localitatea Bunești, județul Cluj.
Familia, prietenii și foștii colegi de emisiune sunt devastați de durere, dar un detaliu tulburător a stârnit și mai multe întrebări.
Cu doar două zile înainte de moartea lui, Andrei a distribuit un mesaj ce pare să fi fost o premoniție.
Mesajul care a prevestit tragedia
Cu doar 48 de ore înainte de cumplitul accident, Andrei Perneș a distribuit pe TikTok un videoclip cu un mesaj care, în lumina evenimentelor tragice, capătă un sens sumbru.
„Totul în această lume este temporar. Viața se schimbă, oamenii vin și pleacă și anotimpurile nu durează o veșnicie, așa că, indiferent prin ce treci în acest moment, să îți amintești de fiecare dată că situația din prezent nu este destinația finală. Nu renunța vreodată”.
La suprafață, acest mesaj ar fi putut fi interpretat ca unul motivațional. Însă, în contextul dispariției lui subite, mulți dintre cei care îl cunoșteau nu pot să nu se întrebe dacă Andrei și-a simțit sfârșitul apropiindu-se.
Pe Facebook, la ultima fotografie postată de către fostul concurent „Mireasa”, secțiunea de comentarii s-a umplut rapid de mesaje de condoleanțe din partea prietenilor și urmăritorilor.
„Tu nu ai avut deloc noroc în viața asta...Păcat, un băiat atât de bun!! Dumnezeu să te odihnească în pace, drum lin spre îngeri!”, a scris o urmăritoare.
„Ai fost unul din preferații mei de la Mireasa, un băiat minunat care avea nevoie de iubire. Prea repede, prea trist te-ai dus. Drum lin Andrei!”, a scris altcineva.
„Odihnă veșnică, prietene. Drum lin spre cer!!”, a scris un amic.
Iubita lui Andrei, zdrobită de durere
Iubita lui Andrei Perneș, Ancuța Satmari, a postat de asemenea un mesaj sfâșietor de rămas bun pe rețelele sociale.
„Nu știu cum să încep…nu îmi găsesc cuvintele. Tot ce am trăit lângă tine a fost ceva…INTENS! Ai fost bărbatul perfect si iubitor pentru mine, ai fost cel mai ambițios și mereu cu zâmbetul pe buze.
Voi prețui momentele petrecute împreună tot restul vieții. Ai fost și vei rămâne veșnic în inima mea! Ai lăsat un gol în sufletul meu, ce nu poate fie niciodată înlocuit.
Într-o zi o să ne reîntâlnim și o să continuăm ceea ce am început aici pe Pământ. Te iubesc și nu te voi uita niciodată sufletul meu bun!”, a scris femeia în dreptul unui videoclip cu ei doi.
Un destin frânt prea devreme
Andrei Perneș era descris de cei care l-au cunoscut drept un tânăr ambițios, plin de viață și cu visuri mari.
De-a lungul timpului, a fost implicat în mai multe proiecte profesionale. Deținea o agenție imobiliară în Florești și se ocupa și de amenajări interioare.
În plus, una dintre marile sale pasiuni era dansul, iar în ultima vreme, el promova o școală de dans latino.
Andrei Perneș declarase adesea că își dorește să întemeieze o familie și să devină tată, însă, din păcate, destinul a avut alte planuri pentru el.
Filmul accidentului care i-a curmat viața
În dimineața zilei de 19 februarie, în jurul orei 05:30, Andrei Perneș se afla la volanul autoturismului său în localitatea Bunești, județul Cluj. Din motive încă necunoscute, a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat în afara carosabilului. Impactul a fost unul devastator.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit rapid, însă, la sosirea echipajelor de urgență, Andrei se afla deja în stare critică.
Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața tânărului de 29 de ani, care a fost declarat decedat la fața locului.
Ultimul lui mesaj de pe rețelele sociale pare acum o oglindă sumbră a propriului destin.
Andrei Perneș a distribuit mesajul care spunea că viața este trecătoare și că oamenii vin și pleacă, iar la doar două zile distanță, el însuși a plecat mult prea devreme.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!



Surse foto: facebook, facebook
Surse articol: spynews, romaniatv, stirilekanald
Tags: Stiri Romania