Un medic rezident de 28 de ani de la Spitalul Universitar din București s-ar fi aruncat de la etaj
Comunitatea medicală din București a fost zguduită de o adevărată tragedie miercuri, pe 19 august 2026. Un medic rezident în vârstă de aproximativ 28 de ani, care efectua un stagiu de pregătire la Spitalul Universitar de Urgență București, a murit după ce ar fi căzut de la un etaj superior al clădirii. Personalul medical a încercat să îl salveze, însă manevrele de resuscitare nu au avut rezultatul sperat.
Reprezentanții unității sanitare au confirmat decesul tânărului și au anunțat că autoritățile competente investighează împrejurările în care s-a produs tragedia. Potrivit primelor informații, medicul era rezident și își desfășura activitatea în cadrul Clinicii de Hematologie a Spitalului Universitar.
Caz șocant în Italia. Mihaela, o româncă de 40 de ani și-a ucis fetița de 13 ani și apoi s-a sinucis
„A decedat în urma unui act suicidar”
Alarma s-ar fi dat cu puțin timp înainte de ora 12:00, după ce tânărul a fost găsit inconștient în incinta spitalului. La fața locului au intervenit rapid cadre medicale, dar și polițiști, zona fiind delimitată pentru desfășurarea cercetărilor.
Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București au transmis un mesaj prin care au confirmat pierderea colegului:
„Spitalul Universitar de Urgență București confirmă că miercuri, un medic rezident care desfășura un stagiu de pregătire în cadrul unității noastre a decedat în urma unui act suicidar.”, anunță Spitalul de Urgență.

Conducerea instituției a precizat că ancheta este în desfășurare și că nu va oferi alte amănunte despre viața personală a medicului sau despre posibilele cauze ale gestului.
„La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul subunității care au delimitat și au asigurat zona. De asemenea, și un echipaj de prim ajutor aflat în proximitate a intervenit pentru salvarea bărbatului. În pofida eforturilor depuse de medici, aceștia au declarat decesul bărbatului, în vârstă de aproximativ 28 de ani. În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că persoana în cauză s-ar fi precipitat de la un etaj superior. Cazul urmează să fie preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri.”, se mai arată în comunicatul transmis de Poliție.
Trupul medicului va fi dus la Institutul de Medicină Legală
Trupul neînsuflețit al tânărului urmează să fie transportat la Institutul Național de Medicină Legală, unde va fi efectuată necropsia. Concluziile medico-legale, alături de celelalte probe strânse de anchetatori, vor contribui la stabilirea oficială a circumstanțelor în care s-a produs decesul.
Instituția a ales să nu facă publică identitatea tânărului și a cerut discreție în jurul familiei îndoliate. Deocamdată, nu există informații oficiale care să explice motivele care ar fi putut preceda tragedia.
Cine este Alexandru, tânărul mort în tragicul accident din Brașov. „Ce blestem te-a urmărit?”
„Am aflat cu profundă tristețe despre decesul medicului rezident”
Moartea rezidentului de la Spitalul Universitar de Urgență București a stârnit o reacție și din partea fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, care și-a încheiat mandatul în aprilie 2026. Acesta a transmis condoleanțe familiei tânărului, colegilor săi și întregii comunități medicale, cerând în același timp ca memoria acestuia și durerea apropiaților să fie tratate cu discreție și respect.
„Am aflat cu profundă tristețe despre decesul medicului rezident care își desfășura stagiul de pregătire la Spitalul Universitar de Urgență București. Transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, celor apropiați, colegilor și întregii comunități medicale care trece astăzi printr-un moment atât de greu.
În astfel de clipe, cuvintele sunt puține și nu pot alina durerea celor care au pierdut un om drag. Din respect pentru familie și pentru memoria celui plecat dintre noi, cred că este esențial să păstrăm demnitatea pe care o asemenea tragedie o impune. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis Alexandru Rogobete pe Facebook.
Momentan nu există alte informații despre tânărul care a ales să-și pună capăt vieții la numai 28 de ani. Nu se știe dacă epuizarea sau alte probleme personale l-au împins spre un astfel de gest. Rămâne de văzut dacă apropiații vor dezvălui detalii esențiale pentru anchetă și dacă se va afla, într-un final, care a fost motivul sinuciderii.
Surse foto: Facebook, Facebook
Surse articol: Digi24, Hotnews, Antena3, News
Tags: Stiri Romania