Victor Cornea a împlinit 31 de ani. Andreea Bălan i-a făcut o declarație de dragoste emoționantă până la lacrimi: „Familia mult visată"

Andreea Bălan și-a emoționat fanii până la lacrimi cu un mesaj postat pe rețelele sociale! Pe 24 septembrie 2024, iubitul ei, Victor Cornea, a împlinit 31 de ani, iar ea a marcat acest moment așa cum se cuvine. Postarea în care îi urează „La mulți ani” a strâns peste 12 mii de aprecieri și sute de comentarii. Vezi ce i-a putut scrie de ziua lui! Este o mărturisire venită din suflet!
Andreea Bălan și Victor Cornea formează unul dintre cele mai iubite cupluri ale momentului. Cei doi au demonstrat că vârsta este doar un număr și că iubirea adevărată nu ține cont de limite sau de distanță. Se iubesc pe zi ce trece tot mai mult, iar asta se vede din imaginile pe care le postează periodic în mediul online. Chiar dacă el este plecat foarte des în turnee, revederile sunt întotdeauna speciale și amândoi prețuiesc enorm timpul petrecut împreună.
Andreea Bălan, fericită că și-a găsit sufletul pereche
Andreea Bălan, în vârstă de 40 de ani, este recunoscătoare că și-a găsit sufletul pereche după mai multe relații eșuate și o căsnicie care nu a mers așa cum și-ar fi dorit. Interesant este că tenismenul Victor Cornea nu o iubește doar pe ea cu tot sufletul, ci și pe fiicele pe care artista le are din fostul mariaj. Ella și Clara s-au născut pe vremea când Andreea Bălan și George Burcea formau încă un cuplu ce părea perfect în ochii celor din jur. Realitatea a fost însă alta, iar relația lor a avut parte de un final ce a surprins pe toată lumea.
Dar cum trecutul este istorie, artista se bucură acum din plin de ceea ce trăiește alături de noul ei partener și îi arată recunoștință în fiecare zi. Totuși, la împlinirea celor 31 de ani, Victor Cornea a primit mai mult decât un simplu „mulțumesc pentru că exiști în viața mea”. Andreea Bălan și-a surprins iubitul și fanii cu o declarație extrem de emoționantă.
Ce urare i-a făcut Andreea Bălan lui Victor Cornea de ziua lui
Mesajul a fost însoțit de un filmuleț cu momente frumoase din timpul relației lor. În videoclipul cu pricina apar și copiii Andreei Bălan, dar și copilul pe care Victor Cornea îl are împreună cu Irina, fosta sa parteneră.
„Azi este ziua de naștere a sufletului meu pereche, omul minunat care mă face să mă simt cea mai fericită, împlinită, liniștită și iubită femeie de pe pământ 🥹
@victorcornea 😍 Te iubim ♾️ și sunt recunoscătoare până la stele pentru iubirea pe care ne-o oferi în fiecare clipă 🙏
Căldura ta sufletească, seninătatea, empatia și grija cu care ne îmbrățișezi mereu, ne echilibrează, ne liniștește și ne oferă familia mult visată 🦋 Fericirea alături de tine nu are limite 💙
Azi e ziua ta și îți dorim toată iubirea din univers, sănătate și claritate să îți poți îndeplini toate visurile 🤗
Tot ce ai realizat până acum este de neprețuit și în continuare îți doresc și meriți să fii pe cele mai înalte culmi ale succesului și voi fi alături de tine la fiecare pas 🏆🎾
Ai adus în viața noastră iubirea și pacea de care aveam atâta nevoie 🪽Îți mulțumesc din toată inima pentru tot 🙏🥹❤️
#pentrutodeauna #teiubesc ♾️”, a scris Andreea Bălan pe Instagram
Vezi această postare pe Instagram
„Îmi doresc și eu o iubire ca a voastră”
Imaginile pe care cântăreața le-a integrat în filmulețul postat în mediul online au fost pe placul urmăritorilor săi, care au lăsat o mulțime de comentarii de apreciere pentru întreaga familie.
„Vai ce frumos ❤️ Îmi doresc și eu o iubire ca a voastră 😍”, „Este atât de emoționant filmulețul 🥹. Știi ce mi se pare cel mai frumos lucru?! Uitându-mă la cum se joacă cu fetele, cum le îmbrățișează, toate gesturile pe care le face față de fetițele tale văd doar ca el le tratează ca și cum ar fi copiii lui. Cred ca asta este cea mai mare fericire a unei mame când își clădește o relație cu un alt bărbat, ca acel bărbat să le ofere grijă, atenție și iubire copilașilor ei. Asta este o dovadă de iubire.❤️ Mă bucur enorm să mai văd ca exista oameni atât de frumoși la suflet. La mulți ani fericiți!”, „Filmul ăsta de dragoste este pe placul meu. Pe lângă dragostea pe care ți-o poartă, Victor a înțeles câtă nevoie au Ella și Clara de o prezență paternă în viața lor. Ador cum le ia în brațe pe amândouă, nu face diferență că Ella e mai mare. La mulți ani Victor! Ești un exemplu pentru toți.” - au fost câteva dintre mesajele fanilor.
Urarea emoționantă nu a rămas fără un răspuns pe măsură din partea sărbătoritului, care a scris următoarele cuvinte în dreptul postării: „Eu îți mulțumesc ❤️ Cel mai frumos mesaj 🥹 Vă iubesc infinit 🥰!”.
Iubitul Andreei Bălan este unul dintre cei mai buni jucători de tenis din țara noastră. Este cunoscut și peste hotare, căci a obținut victorii importante în campionate internaționale. În prezent, Victor Cornea ocupă locul 81 în clasamentul ATP, dar a avut și perioade mai bune.



Surse foto: Instagram
Surse articol: Libertatea, Cancan, Utv
Tags: Andreea Balan, Vedete Romania, Victor Cornea