Viorica Dăncilă susține că Anca Alexandrescu îi strecura intenționat greșeli în discursuri. De ce își suspecta fosta consilieră

Viorica Dăncilă susține că Anca Alexandrescu îi strecura intenționat greșeli în discursuri. De ce își suspecta fosta consilieră
Alina Nedelcu
Joi, 27.11.2025

Jurnalistă cu experiență și candidată pentru Primăria Generală a Capitalei, Anca Alexandrescu a colaborat o perioadă cu Viorica Dăncilă, fiindu-i consilieră. Într-un interviu recent, un cunoscut jurnalist de la noi a adus în prim-plan faptul că fostul premier își suspecta consiliera că încerca să-i strecoare intenționat greșeli în discursuri, însă nu a făcut niciodată acuzații în acest sens. 

Jurnalistul Sebastian Zachman: „Viorica Dăncilă era pur și simplu terorizată”

Redactor-șef la Cotidianul.ro, Sebastian Zachman a fost invitatul jurnalistului Matei Udrea și editorului Petrișor Obae într-un interviu din primul episod al proiectului „Interviurile Paginademedia SPECIAL”. Printre subiectele abordate în cadrul interviului s-a numărat și colaborarea dintre Viorica Dăncilă și Anca Alexandrescu.

fostul premier Viorica Dăncilă imbracata in costum ciclam si purtand o brosa cu piatra roz in timp ce se uita spre camera la un interviu, jurnalista Anca Alexandrescu imbracata intr-un costum roz pal in platourile televiziunii la care lucreaza

Mai exact, s-a adus în atenție faptul că fostul premier își suspecta consiliera că îi strecura intenționat greșeli în discursuri. Totul s-ar fi întâmplat în perioada marcată de rivalitatea dintre Viorica Dăncilă și fostul președinte PSD Liviu Dragnea.

Pentru „paginademedia.ro”, Sebastian Zachman a precizat că Viorica Dăncilă era „terorizată” de gândul că i se strecurau greșeli în discursuri: „Viorica Dăncilă era pur şi simplu terorizată de gândul că Anca Alexandrescu îi strecoară greşeli intenţionate în discursuri.”

Întrebat dacă temerile fostului prim-ministru erau fondate, jurnalistul a apelat la simțul umorului și a menționat următoarele: „Cum ar spune procurorii, era o suspiciune rezonabilă, cu indicii temeinice.

Viorica Dăncilă o comite din nou. Ce gafă monumentală a putut face chiar lângă sicriul lui Ion Iliescu

De altfel, Sebastian Zachman a dezvăluit că, la un moment dat, a întrebat-o pe Viorica Dăncilă dacă bănuia că cineva din echipa ei îi strecura greșeli în discursuri. Fostul premier a ales să nu vorbească pe acest subiect: 

„M-am dus să fac interviu cu Viorica Dăncilă în perioada în care aceasta a început să scoată colţii la Liviu Dragnea. Anca Alexandrescu făcea live text din interviu, scria în continuu. Viorica se uita uşor încruntată că Anca tot nota.

Am întrebat-o dacă are suspiciunea că cineva din echipa ei îi introduce greşeli intenţionat în discursuri.
La care Anca Alexandrescu a reacţionat „pfff!”. Viorica s-a întors, s-a uitat la ea şi după un moment de linişte a spus: „Nu aş vrea să vorbesc despre asta”.

Înainte să lucreze cu Viorica Dăncilă, Anca Alexandrescu a fost consilier și pentru alți politicieni de la noi, printre care Adrian Năstase, Victor Ponta, Liviu Dragnea și fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu. 

Cine este Anca Alexandrescu

Candidat independent la Primăria Capitalei susținut de AUR, Anca Alexandrescu este și moderatoare la postul TV „Realitatea Plus”. 

jurnalista Anca Alexandrescu imbracata int costum negru, tinand microfonul in mana in timpul unei transmisiuni in direct pentru postul TV la care lucreaza

George Burcea candidează la Primăria Capitalei, susținut de Anamaria Gavrilă. „E timpul ca Bucureștiul să aibă o conducere care lucrează pentru oameni”

În vârstă de 53 de ani, jurnalista a absolvit „Școala Superioară de Jurnalistică” (o facultate particulară specializată în presă) și are un master în comunicare politică și marketing electoral. A început să lucreze în presă încă din anii de facultate, astfel că în 1993 a fost redactor la ziarul „Evenimentul Zilei”. Ulterior a ajuns să colaboreze cu „Ziua”, cu „Ziua USA”și cu „Ultimul Cuvânt”.

În 1996 devine purtător de cuvânt al PDSR (actualul PSD) pentru campania electorală din alegerile locale. Totodată, a ocupat și funcția de director al departamentului PDSR pentru monitorizarea presei în alegerile generale. 

Între 1997 și 2004 a lucrat în redacția ziarului „Ziua USA” și, în același timp, a ocupat funcții de conducere în cadrul unei agenții de monitorizare a presei.

Începând cu anul 2004 a colaborat cu fostul premier Adrian Năstase și a devenit consilier de stat pe probleme de comunicare, director de comunicare PSD în alegerile locale și director de comunicare în perioada alegerilor prezidențiale. Colaborarea cu Adrian Năstase a continuat și în intervalul 2007-2009, când acesta era Președintele Consiliului Național al PSD.

În anul 2009 a devenit director de comunicare în campania prezidențială a lui Sorin Oprescu, iar în perioada 2009-2012 a colaborat cu acesta în calitate de consilier.

Anca Alexandrescu a lucrat și pentru fostul premier Victor Ponta fiind, până în anul 2013, consilier de stat pe probleme de comunicare. Mai târziu, între 2013 și 2015, a ocupat funcția de secretar de stat în cancelaria premierului. 

În intervalul 2015-2016 a ieșit din politică, fiind atât membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare, cât și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Romarm.

După o perioadă în care a lucrat ca director PR la KMG Rompetrol, a revenit în politică, astfel că în 2017 a fost consilierul lui Liviu Dragnea. Un an mai târziu, a început să colaboreze cu Viorica Dăncilă.

În privința vieții personale, jurnalista este fiică, soră, soție și mamă, așa cum reiese din declarațiile pe care le-a dat într-un podcast: „Am un soț care mă iubește, am doi copii frumoși, o mamă care mă adoră, un frate care mă iubește, am tot ce-mi doresc, inclusiv din punct de vedere material.

Referitor la colaborarea dintre Anca Alexandrescu și Viorica Dăncilă, fostul premier a anunțat, în anul 2019, că se hotărâse să o elibereze din funcția de consilier onorific pe probleme de comunicare și că nu își mai dorea să colaboreze cu ea nici la nivel de partid. „Cu Anca Alexandrescu exclus, după cum ştiţi este consilier onorific pe probleme de comunicare în cadrul aparatului primului ministru. Mâine (miercuri n.r.) o voi elibera din funcţie. Şi la partid la fel”, declara, potrivit „ȘTIRILE PRO TV”, Viorica Dăncilă. 

Surse foto: facebook.com/PremierVioricaDancila/, facebook.com/anca.alexandrescu.12/, captură youtube.com

Surse articol: digi24.ro, evz.ro, libertatea.ro, paginademedia.ro, stirileprotv.ro, viva.ro

Tags: Stiri Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce fel de fostă iubită ești?
Ce fel de fostă iubită ești?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe