Vom avea Lumina Sfântă de Paște? Ambasada Israelului în România a oferit primele detalii după izbucnirea conflictului în Orientul Mijlociu
Vești importante pentru credincioșii români, în contextul tensionat din Orientul Mijlociu. După izbucnirea conflictului dintre Israel și Iran, una dintre cele mai sensibile întrebări din această perioadă revine în prim-plan: va mai ajunge lumina sfântă de la Ierusalim în România?
În fiecare an, momentul aducerii Luminii Sfinte este unul dintre cele mai așteptate de credincioși, iar tradiția are o încărcătură spirituală profundă. În acest context complicat, Ambasada Israelului în România a transmis primele informații oficiale privind organizarea acestui eveniment religios de o importanță majoră.
Potrivit comunicatului transmis pe 24 martie de Ambasada Israelului în România, autoritățile israeliene fac demersurile necesare pentru ca Lumina Sfântă de Paște să fie adusă de la Ierusalim la București, chiar și în condițiile conflictului din Orientul Mijlociu. Oficialii subliniază că tradiția este una respectată cu strictețe și că există eforturi susținute pentru menținerea acesteia, în ciuda contextului de securitate extrem de sensibil.
Când pică Paștele în 2026. Data la care se sărbătorește Paștele ortodox și cel catolic
„Autoritățile israeliene lucrează pentru a asigura condițiile necesare desfășurării în siguranță a acestei tradiții vechi”
Lumina sfântă, așa cum este adusă în fiecare an de la Ierusalim către numeroase țări ortodoxe, inclusiv România, rămâne un simbol esențial al credinței și continuității religioase, iar autoritățile israeliene încearcă să mențină acest ritual chiar și în condiții dificile.

Ambasadorul Israelului la București, Lior Ben Dor a precizat că se fac toate demersurile necesare în acest sens: „În ciuda provocărilor de securitate generate de încercările repetate ale Iranului de a viza locurile sfinte din Ierusalim, pregătirile logistice pentru acest moment special sunt deja în desfăşurare.
Autorităţile israeliene lucrează pentru a asigura condiţiile necesare desfăşurării în siguranţă a acestei tradiţii vechi şi atât de însemnată. Ambasada României în Israel, precum şi Ministerul Afacerilor Externe al României au fost, de asemenea, informate cu privire la aceste demersuri”.
Ulterior, reprezentanții oficiali au reiterat că siguranța participanților și a delegațiilor implicate este prioritară, iar orice decizie va fi luată în funcție de evoluția situației de securitate din regiune.
„Ambasada noastră îşi exprimă dorinţa de a celebra aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim”
Statul Israel își afirmă angajamentul ferm față de a proteja locurile sfinte și a garanta libertatea religioasă pentru toate comunitățile, inclusiv în perioade de criză, subliniind importanța menținerii tradițiilor religioase chiar și în contexte tensionate.

„Israelul îşi reafirmă angajamentul ferm faţă de protejarea locurilor sfinte şi garantarea libertăţii religioase pentru toate comunităţile. Ambasada noastră îşi exprimă, totodată, dorinţa de a celebra aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim alături de milioane de credincioşi din România”, a mai precizat oficialul.
În fiecare an, Lumina Sfântă este adusă în România de o delegație oficială, iar momentul este întâmpinat cu emoție de mii de credincioși. Tradiția presupune ca aceasta să fie distribuită rapid către bisericile din întreaga țară, devenind un simbol al unității și speranței.
În anul 2009, lumina de la Ierusalim a fost adusă în România cu avionul de către o delegație a Patriarhia Română și a fost distribuită imediat în bisericile din toată țara, marcând un moment de referință în organizarea modernă a acestui ritual religios.
În prezent, însă, conflictul din Orientul Mijlociu a afectat puternic turismul ecumenic, iar pelerinajele din Israel au fost amânate pentru o perioadă nedeterminată, ceea ce pune sub semnul întrebării posibilitatea de a aduce lumina sfântă în noaptea de Paști, pe data de 12 aprilie 2025, pentru credincioșii români. În ciuda acestor incertitudini, speranța rămâne vie, iar autoritățile continuă să caute soluții pentru păstrarea acestei tradiții esențiale.
Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com
Surse articol: romaniatv.net, bzi.ro, digi24.ro
Tags: Stiri externe, Stiri Romania