6 trenduri din 2017 care dispar în 2018. Uite cu ce să le înlocuiești!

6 trenduri din 2017 care dispar în 2018. Uite cu ce să le înlocuiești!

Ionelia Olteanu

Moda se schimbă de la an la an, iar acest lucru poate însemna că unele trenduri pot să dispară sau să se reinterpreteze. Pentru că suntem aproape de finalul anului 2017, se cuvine să facem câteva mențiuni în ceea ce privește schimbările ce vor avea loc în anul următor. Este vorba despre ceea ce s-a tot purtat până acum, dar nu se va mai zări în 2018.

Am hotărât că ar fi momentul să îți venim în ajutor și să îți dezvăluim câteva dintre sfaturile prețioase pe care le oferă designerii pentru ca tu să rămâi în continuare o femeie stilată. Nu insistăm pe respectarea acestor reguli, dar te asigurăm că, dacă vei avea o garderobă reîmprospătată, ținutele tale vor fi în trend, iar tu îți vei păstra statutul de fashionistă.

tinuta

Iată care sunt cele 6 trenduri din 2017 care dispar în 2018!

1. Tricourile cu mesaje amuzante

Anul 2017 a fost unul abundent din punct de vedere vestimentar, mai ales dacă ne referim la tricourile cu mesaje amuzante. Acestea au fost purtate intens și multe femei au ales să iasă în evidență prin intermediul acestora. Poate că te făceau să râzi și îți făcea plăcere să le asortezi cu diferite alte articole vestimentare, dar în anul 2018 tricourile cu mesaje amuzante vor fi înlocuite cu succes de cele cu mesaje inspiraționale sau sociale. Ai ocazia să demonstrezi că ești o femeie matură și serioasă, care a depășit perioada adolescenței în care își permitea să poarte orice. Așadar, anul 2018 este unul dominat de mesajele puternice, care au o anumită semnificație.

tricou cu mesaj

Foto: Pinterest @ The Closet Heroes

2. Ținute inspirate de pe Instagram

Internetul oferă o mulțime de variante și idei, în special atunci când vine vorba despre alegerea unei ținute. Multe fashioniste s-au inspirat de pe podiumurile de modă și din colecțiile marilor creatori pentru a compune vestimentații care să devină o sursă de inspirație și pentru alte femei. Blugii rupți, colanții sau rochiile mulate vor deveni foarte curând istorie, pentru că în anul 2018 se va pune mai mult accent pe hainele clasice care să inspire eleganță și senzualitate. Foarte mulți designeri celebri au îmbrățișat această idee și au alcătuit ținute speciale.

costum

Foto: Pinterest @ Glam Radar

3. Pantofi incomozi

Designerii recomandă ca, în anul 2018, femeile să poarte pantofi comozi, care să nu le mai solicite picioarele atât de mult și care să le păstreze eleganța. Știm cât de mult adori tocurile înalte care au un efect plăcut asupra siluetei tale, dar nu trebuie să te mai chinui. Moda presupune crearea unui sentiment de confort, iar pantofii cu tocuri prea înalte nu se încadrează în această categorie. În primăvara lui 2018 nu va trebui să alegi dintre frumusețe și confort, ci le poți avea foarte ușor pe amândouă.

pantofi comozi

Foto: Pinterest @ shopstyle

4. Haine cu croială pe un umăr

Designerii dezvăluie faptul că 2017 a fost ultimul an în care s-au purtat bluzițele și rochițele cu un umăr gol. Chiar dacă acest trend dispare, 2018 vine cu variante mult mai plăcute de care te vei îndrăgosti. Dacă ai o piele catifelată și strălucitoare de care ești mândră și pe care vrei să o lași la vedere la ocazii deosebite, nu îți face griji. Pentru acest lucru te poți baza pe rochiile cu spatele gol, în stilul anilor ’80, care vor fi la putere în 2018. Stilul retro se va imprima pe toate articolele vestimentare, așa că vei putea să îți alegi ceea ce îți place.

rochie

Foto: Pinterest @ wwd

5. Culori deschise

În 2017, culorile deschise ca galbenul, albastrul sau smaraldul au fost cele mai în trend. S-au purtat foarte mult și au arătat bine, dar în 2018 este vremea ca acestea să fie înlocuite. Înainte să te gândești la culori ciudate și să te sperii, avem un singur cuvânt pentru tine: alb. Da, ai citit bine. Albul se va dovedi împăratul anului 2018 și știm cât de mult îți place. Poate că nu ești, încă, pregătită să adopți un look all-white, dar lasă-te inspirată de acest trend și poartă cu încredere accesorii albe, inclusiv pantofi. În mod garantat vei obține o ținută foarte frumoasă, care te va scoate din anonimat.

tinuta all-white

Foto: Pinterest @ laceandlocks

6. Sprâncene conturate perfect

Dacă până acum am tot vorbit despre ținutele care nu se mai poartă în 2018 și ce ar trebui să alegi ca să fii la modă, este timpul să abordăm și capitolul frumusețe. Pentru că o femeie nu are grijă doar la cum se îmbracă, ci și la cum se machiază, află că în 2018 va trebui să spui adio sprâncenelor perfect conturate. Asta poate fi o veste bună deoarece nu va mai trebui să pierzi ore întregi în fața oglinzii pentru a-ți aranja sprâncenele. Lookul natural este cel care se caută, așa că trebuie doar să ai la îndemână un creion obișnuit de sprâncene într-o nuanță mai deschisă și totul este rezolvat.

sprancene

Foto: Pinterest @ organicosmic

Acum, că ai aflat toate aceste lucruri, poți să întâmpini cu brațele deschise anul 2018, care te va găsi pregătită. Schimbările de trenduri nu sunt atât de bruște, așa că nu îți va fi deloc greu să te adaptezi.

Descoperă și modelele de pantofi care nu se mai poartă în 2018!

Surse foto: Getty, Pinterest

Cum saruti? Uite ce spune despre tine.
Incepe quiz
Cum saruti? Uite ce spune despre tine.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (14)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.