Cele 4 tendințe de primăvară care sunt mai cool decât toate celelalte
Primăvara aduce doar motive de bucurie. Soarele apare din nou pe cer, copacii înfloresc, totul capătă culoare și este momentul să renunțăm la hainele groase, în favoarea celor potrivite cu vremea de afară. Trendurile din această primăvară îți oferă posibilitatea să te joci cu nuanțe, volume și să experimentezi. Pentru că vrei să fii în pas cu moda, îți prezentăm patru tendințe cool pentru această primăvară.
Cardiganele
Extrem de comode și versatile, cardiganele sunt ideale pentru primăvară. Un cardigan va oferi o notă vintage ținutei tale și vei fi foarte șic. Mai mult, dacă îl asortezi cu o pereche de jeanși cu talie înaltă, în stilul anilor '90, și cu pantofi cu toc, vei părea mai înaltă, mai suplă și te vei face remarcată. Dacă silueta îți permite, îl poți purta cu un crop top pe dedesubt.
Marile case de modă propun modele maxi, oversized, cu imprimeuri. Totuși, poți opta cu încredere și pentru modelele clasice, de zi cu zi. Investește cu încredere în această piesă care nu ar trebui să lipsească din nicio garderobă.
Poșetele cu mâner, de dimensiuni reduse
Deși ai tendința de a investi în poșete cât mai încăpătoare, iată că în această primăvară designerii propun modele prețioase, de mici dimensiuni. Extrem de versatile, se pot integra atât în ținute de inspirație retro, cât și în combinații actuale. În această primăvară uită de poșetele supradimensionate și alege să fii o divă retro.
Costumele deux-pièces
O alegere inspirată pentru această primăvară o reprezintă costumele office, formate din două piese. Casele de modă propun modele oversized, în culori puternice. Pot fi purtate atât la birou, cât și în timpul liber, fiind o alegere originală și șic. Asortează-le cu o pereche de stiletto, iar în cazul în care croiala o permite, renunță la cămașă. Nu te teme să porți costume cu pantaloni cât mai lungi. Dacă ești mică de înălțime, evită pantalonii care se termină deasupra gleznei. Un costum ales corect te va face să te simți sexi și sigură pe tine.
Nuanțele nude
O alternativă pentru clasicul negru o reprezintă nuanțele nude, ușor de asortat la orice. Luminoase și elegante, tonurile neutre nu se vor demoda prea curând. Poți alege să te joci cu nuanțele, în cadrul aceleiași ținute. O variantă glam o reprezintă o ținută într-o singură nuanță, asortată cu un ruj roșu. Opțiunile sunt nelimitate, depinde doar de creativitatea ta cum alegi să concepi ținutele pentru a fi în pas cu moda.
Tu câte dintre aceste piese ai în garderobă?
Surse foto: Getty