Coafura pe care o poartă toată lumea anul acesta

Coafura pe care o poartă toată lumea anul acesta

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Acest trend în materie de coafură se anunță a fi uriaș în acest sezon. El promite să sublinieze cele mai fine trăsături ale femeii și să îi pună în valoarea liniile feței. Deoarece 2017 se anunță a fi anul contrastelor, această coafură va oferi două perspective diferite ale imaginii noastre, un look dramatic, zi versus noapte, yin și yang. Această coafură oferă o înfățișare diferită și completă în același timp.

Cărarea pe o parte este marele trend în materie de păr anul acesta. Această diviziune oferă părului un volum natural, indiferent de tipul podoabei capilare. Acest lucru se explică prin faptul că va exista mai mult păr într-o parte decât în cealaltă.

O cărare pe o parte îți schimbă înfățișarea în mod clar. Pentru a realiza o cărare perfectă, asigură-te că aceasta va fi în linie dreaptă cu cel mai înalt punct al sprâncenei. Pentru a fi sigură că faci acest lucru cum trebuie, urmează pașii din videoclipul de mai jos.

Care este partea pe care ar trebui să îți faci cărarea?

Atunci când alegi partea pe care vrei să îți faci cărarea, trebuie să ții cont în primul rând de partea feței din care arăți cel mai bine. Așadar, dacă ai o sprânceană mai reușită pe partea stângă sau linia maxilarului arată mai bine din acest unghi, trebuie să îți faci cărarea pe partea stângă. Dacă, din contra, partea dreaptă este punctul tău forte, atunci trebuie să îți faci cărarea în dreapta.

De asemenea, trebuie să mai ții cont și de partea cu cel mai mare volum sau de cea care are cele mai puține fire scurte care stau ridicate. Cărarea trebuie să arate impecabil, nu să îți sublinieze defectele. Dacă ți se pare că ai prea mult volum în partea respectivă, poți să îți prinzi părul în coadă. În cazul firelor rebele, poți folosi puțin fixativ pentru a le ține sub control.

Cui i se potrivește acest stil?

Acest stil se potrivește tuturor persoanelor care au păr lung sau mediu. Dacă fața ta este rotundă, lasă părul să îți acopere puțin din față. În acest fel, cărarea va crea impresia de față alungită. Dacă fața ta este alungită sau mică, poți să îți faci câteva bucle pentru a crea volum.

Articolul urmator
Coafura în formă de "U", noul trend al anului
Coafura în formă de "U", noul trend al anului
Cat de cuminte ai fost anul acesta?
Incepe quiz
Cat de cuminte ai fost anul acesta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.