Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Cum sa porti vesta de blugi in tinute la moda

Andreea Baluteanu
Vesta de blugi este de ceva vreme prezenta in trenduri si este foarte probabil sa nu paraseasca prea curand dulapurile fashionistelor de pretutindeni. Faptul ca o poti adapta usor la orice outfit, ca se dovedeste o alternativa comoda si lejera a unuia dintre cele mai mari hituri ale anului, jacheta din denim, functioneaza ca argumente imbatabile pentru a-ti achizitiona o vesta de blugi.

Invata cum sa o porti in diverse ipostaze, alaturi de itemuri pe care sezonul de primavara-vara 2015 le elogiaza!

Vesta de blugi si rochiile verii

Combinatia rochita de vara - vesta de blugi se numara printre cele mai raspandite optiuni de stil. Denimul asociat cu o piesa lejera, fluida, va ramane una dintre metodele de a te face remarcata, fara a investi prea mult, si pe care o poti aborda la nesfarsit, in toate sezoanele.

   


Doua tipuri de veste din denim sunt pe val in acest an: cea stransa pe corp, pana in talie, si cea oversized, de inspiratie anii '90. Vestea buna este ca ambele se asorteaza de minune cu o rochie, fiind usor de accesorizat. Fie ca tintesti spre un look cu valente glam si aduci in ecuatie o pereche de stilettos sau de sandale gladiator cu toc inalt, fie ca iti incalti mult iubitii tenisi sau comozii papuci, te vei bucura de un look ingrijit.

Poarta vesta de blugi alaturi de un outfit all white si vei obtine una dintre cele mai fresh asocieri vestimentare ale anului. In acest caz, simplitatea este cheia: nu supraaccesoriza, ci pastreaza ansamblul curat, cu piese basic.

   

Vesta de blugi in tinute all-denim

Fascinatia pe care moda din sezonul actual o resimte fata de anii '90 a dus la aparitia tinutelor all denim, in care vei asocia vesta de blugi cu jeans, cu rochii din denim sau cu pantaloni scurti din acelasi material.

Secretul obtinerii unei tinute all denim reusite, care sa nu cada in ridicol, este sa nu porti aceeasi nuanta din cap pana in picioare. Sparge monotonia unui look unitar cu accente de culoare diferite ale denimului: fie o vesta de blugi cu un ton mai inchisa decat restul outfitului, fie invers. Daca vorbesti la perfectie limbajul modei, poti incerca o tinuta totalmente alcatuita din denim. De preferat este insa sa pastrezi un echilibru introducand un tricou simplu.

Blugii albi si o vesta de blugi bleu, alaturi de un T-shirt in nuante cuminti, sunt cea mai buna metoda de a aborda acest stil. Vrei sa tachinezi regulile? Imbraca o pereche de boyfriend jeans, o bustiera in tonuri de albastru si o vesta de denim. Completeaza cu o palarie si vei obtine unul dintre cele mai cool look-uri de festival!

   

   

Vesta de blugi in combinatie cu pantaloni scurti

Este vara, prin urmare, pantalonii scurti ne vin prima data in minte atunci cand ne intrebam cu ce sa ne imbracam. La randul lor extrem de versatili, pantalonii scurti se impaca foarte bine cu vesta de blugi. Poti imbraca unii tot din denim, creand un look ca cel descris anterior, sau poti apela la variante mai rafinate sau mai rebele: matase, dantela, sifon, piele.

Pantalonii scurti din materiale comode sunt inegalabili pentru o zi calduroasa in oras, iar vesta de blugi va conferi originalitate unei tinute la care apelam des: tricou si shorts.

    

Daca doresti insa un ansamblu care sa le demonstreze tuturor ca esti o fashionista cu potential, condimenteaza o pereche de pantaloni de piele cu un tricou simplu, alb si cu o vesta a la anii '90, adusa insa in actualitate de fermoarele plasate strategic. O pereche de mocasini animal print si un rucsac vor sustine aspectul « in tendinte » al outfitului.


Vesta de denim si fusta pentru un look feminin 

La fel ca si in cazul combinatiei vesta de blugi si rochie, si alaturarea fustei denota feminitate. Sezonul actual favorizeaza atat fustele scurte, cat si pe cele medii sau maxi, iar vesta de denim se potriveste cu toate aceste look-uri.

Poti miza fie pe o vesta de blugi stransa pe corp, pana in talie, fie pe una mai lunga, pentru un look cu aer uzat. Vei fi la fel de moderna!

   


Ca sa fii in inima tendintelor insa, egaleaza lungimile celor doua itemuri protagoniste: poarta ultra scurt atunci cand vine vorba de fusta si oversized atunci cand alegi vesta. Continua cu o geanta plic sau de dimensiuni mini si nu uita de tocuri. Acest ansamblu necesita curaj, tocmai de aceea te sfatuim sa temperezi printurile si sa optezi pentru nuante linistite. Daca indrazneala nu iti lipseste niciodata insa, poti imbraca o fusta cu print floral: nu vei rata nicio privire!

   

Vesta de blugi, alaturi de pantalonii verii

Versatilitatea vestei de blugi este dovedita si prin relatia armonioasa pe care o incheaga cu absolut toti pantalonii care se poarta in aceasta vara. Este adevarat, anul 2015 se caracterizeaza prin permisivitate, creativitate si curaj, de multe ori, dar nu putem nega faptul ca vesta de blugi arata bine alaturi de boyfriend jeans, de pantalonii largi, de inspiratie saptezecista, de cei palazzo si de culottes; practic, de tot ceea ce iubeste acest sezon.

Pentru ca aceste outfituri sa intre in istoria modei, tine cont de proportii si de printuri. Sa combini o pereche de pantaloni largi cu o vesta de blugi oversized este intr-adevar semn de pricepere in ale fashionului, dar poate foarte usor sa se transforme intr-un esec vestimentar. Flateaza-ti silueta cu un ansamblu alcatuit dintr-o vesta de denim mulata si o pereche de palazzo, de culottes sau de flared pants (pantalonii largi, a la anii '70). Nu uita de tocuri, iti vor alungi si mai mult picioarele!

   

Daca vrei sa iti dezvalui firea artistica, insoteste o pereche de pantaloni cu print cu o vesta simpla. Pastreaza accesoriile in limitele discretului!


Vesta de blugi si salopeta 

La fel ca rochiile si fustele anului, si salopetele devin si mai interesante alaturi de o vesta din blugi, in nuantele outfitului sau in culori contrastante.

Pastreaza armonia cromatica si mergi fie pe variante alb-negru, fie pe un bloc alb, la moda. Vesta din denim alb sau prespalat este o alegere perfecta si va complimenta frumos salopeta.

   


Dimpotriva, daca iti doresti o tinuta care sa emane un aer estival pronuntat, lasa-te salvata de printuri! Vesta de blugi le va echilibra si le va lasa sa se remarce. Accesoriile in ton cu caldura de afara, cum ar fi sandalele, palariile si ochelarii de soare, nu pot sa iti lipseasca. Sunt printre cele mai reusite idei de outfituri pentru un festival de muzica buna, in aer liber. Iti garantam ca te vei situa printre cele mai bine imbracate aparitii!

    

Tu ce parere ai despre vesta de blugi? Detii un astfel de articol in dressing? Care este combinatia ta preferata?

Surse foto: gurl.com; aelida.com; gardenofglam.com; prettydesigns.com; theberry.com; chictopia.com; fashionsquad.com; blairbadge.com; glamradar.com; lolobu.com; fashionchalet.net; afterdrk.com;  stylishlyme.com; madewell.com; fashioninspo.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!