Se poarta stilul grunge! Uite cum sa te imbraci grunge si sa arati modern!

Se poarta stilul grunge! Uite cum sa te imbraci grunge si sa arati modern!

Redactor Andreea Baluteanu

Anul 2015 a fost in principal influentat de doua curente importante: anii '90 si anii '70. Ne-am imbracat fie urmand trendul lejeritatii si al nonsalantei, fie pe cel al boemului si al romantismului.

O caracteristica importanta a anilor '90, stilul grunge a fost preferatul unor nume iconice precum Kurt Cobain sau Kate Moss. Exprimand dragostea de libertate si refuzul conformismului si al materialismului, grunge-ul s-a manifestat nu numai ca moda, ci si ca atitudine de viata. Alege sa imbratisezi valorile trecutului si azi, purtand grunge, fara a face insa rabat de la modernitate!

De unde provine grunge-ul

Initial, grunge-ul a aparut ca o forma de subcultura, fiind asociat cu lansarea albului Nevermind al trupei Nirvana. Catapultat in centrul atentiei de imensul succes de care s-a bucurat cea mai faimoasa formatie a anilor '90, grunge-ul a devenit litera de lege in muzica si in moda.



Figurile sale reprezentative sunt Kurt Cobain (alaturi de Courtney Love) si enigmatica Kate Moss. Cu blugi deteriorati si pulovere groase, oversized, plete si o privire adanca, Cobain a cucerit inimi de fete pe banda rulanta si a scris istoria muzicii pana la moartea sa timpurie, la doar 27 de ani, in 1994. De partea cealalta, Kate Moss, cu mom jeans, dresuri rupte si bocancii militari a trait sa povesteasca despre epoca grunge.



Fashionistele privesc si invata! Ca sa fii grunge in 2015, nu trebuie sa iti achizitionezi toate hainele de la second hand, ci sa integrezi cateva din elementele caracteristice ale stilului in garderoba ta obisnuita. Iata cele mai importante principii!

Nuante inchise

Stilul grunge era fidel negrului din cap pana in picioare. Nu vorbim insa aici de all black-ul esenta a rafinamentului si elegantei, ci de o monotonie coloristica lipsita de orice efort, nonsalanta si lejera.

 

Look-urile castigatoare azi? Poarta un costum masculin oversized si un fular in nuante de gri, alaturi de celebrii ochelari cu rame rotunde, sau adauga accente de portocaliu, ca sa afirmi clar si raspicat ca tu traiesti grunge in 2015!

Insertii de piele

Inspira-te din garderoba unui motociclist, atunci cand vrei sa iti compui un look grunge actual. O geaca de piele este salvarea ta: poart-o insa in alaturari inteligente, nu in mod banal, plictisitor.

Preferatele noastre: o fusta cu asimetrii, o pereche de bocanci si suprapuneri de piele si piele intoarsa, intr-un look care sfideaza temperaturile joase ale iernii. Ferita de frig vei fi si intr-o asociere de piele si blana, in fata careia 2015 nu are niciun cuvant de spus!

   


Articolele vestimentare preferate ale stilului grunge

Grunge-ul se invarte in jurul a catorva piese reprezentative ale anilor '90! Camasa in carouri, purtata nonsalant peste o rochie lejera inflorata sau legata in talie, este probabil cea mai faimoasa imagine a acestei perioade. Saint Laurent a folosit aceste motive in prezentarile sale, asociindu-le si cu tunsori ravasite, care au pus in valoarea trasaturile modelelor sale.



   

Rochia de catifea, in nuante inchise, profunde, se numara si ea printre favoritele anilor '90. Poart-o alaturi de o jacheta groasa de inspiratie militara, pentru a-i conferi si mai mult caracter.

   

Din categoria „eu fara denim nu traiesc", articolele reprezentative ale stilului grunge te saluta bucuroase: geaca de blugi, masiva si blugii rupti, care pot inca trece testul iernii, mai ales atunci cand sunt combinati cu o jacheta de blana.

   

Nu putem uita de colantii de piele, pe care iti recomandam sa ii imbraci alaturi de tesaturi groase, dar nici de puloverul oversized, purtate impreuna, dar si separat.

   

Suprapuneri

Grunge-ul este o optiune perfecta pentru iarna mai ales datorita apetitului sau pentru layering, sau suprapuneri. Daca vrei sa fii campioana stilului anilor '90, trebuie sa inveti sa mixezi la perfectie hainele. Nu te teme, mercurul care coboara descurajant in termometre te va invata cum sa arunci stilat cat mai multe articole vestimentare pe tine.

Pulover peste camasa si blugi, toate in nuante de negru sau un palton in straturi multiple, intr-un all black a carui monotonie este sparta de dungile albe: ce parere ai despre aceste alaturari?

   

Pantofii preferati ai grunge-ului

Uita de pantofii stilettos glam sau de cizmele peste genunchi: daca vrei sa te imbraci in stilul grunge, ai nevoie de o pereche solida de bocanci militari sau de una de Doc Martens! Adoram modul in care Chloe Sevigny sparge monotonia alb negru cu un fes rosu si eclecticul fular portocaliu de blana, zarit de podiumurile de moda!

   

   

Si accesoriile au trecere la grunge

Probabil ai sesizat si tu influenta considerabila de care se bucura fesurile, in moda momentului. Sorgintea lor grunge este incontestabila: impartasesc acelasi cult dedicat confortului si nonsalantei!

Fashionista de mai jos a recompus imaginea perfecta a anilor '90, asociind o salopeta de blugi, dresuri negre, mate si un pulover calduros. Ashley Benson se numara printre vedetele care abia se nascusera atunci cand Cobain canta de zor „I feel stupid and contagious", dar asta nu inseamna ca nu reuseste sa arate perfect grunge: ca sa ii urmezi exemplul si la temperaturile cu minus, suprapune un palton oversized peste outfitul actritei din Pretty Little Liars!

 

Tu esti fana a stilului grunge? Il vei adopta in acest sezon?

Surse foto: hollywoodreporter.com, kiranunesphotography.wordpress.com, thebestfashionblog.com, hercampus.com, blogs.seattletimes.com, whatpixieswear.com, heidigraceblogs.wordpress.com, thefashiontag.com, imgkid.com, fashion.qkiz.com

Articolul urmator
Culoarea anului 2024: Peach Fuzz. Este simbolul conexiunii umane și al iubirii față de aproapele
Culoarea anului 2024: Peach Fuzz. Este simbolul conexiunii umane și al iubirii față de aproapele
Cum ar trebui sa te imbraci de Valentine’s Day?
Incepe quiz
Cum ar trebui sa te imbraci de Valentine’s Day?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.