Trend Alert! Cum să porți cei mai cool pantaloni ai momentului, șalvarii

Trend Alert! Cum să porți cei mai cool pantaloni ai momentului, șalvarii
Redactor Andreea Baluteanu
Joi, 13.08.2026

Cuprins

Am vizionat recent „Pirații din Caraibe” și deși nu am putea pretinde că pasiunea făcută de noi pentru estetica filmului a inspirat resurgența unui item care e prezent pe podium din 2025, tare ne mai bucurăm că un articol care ne place atât de mult a atras atenția marilor nume din fashion.

Șalvarii (sau pantalonii bloomer ori pantalonii harem, pantaloni bufanți sau cum li se mai spune, sunt același model care ne-a fermecat) sunt unul dintre acele articole pe care ori le iubești, ori le urăști, să punem punctul pe i. E foarte puțin probabil să te flateze, poate numai dacă ai siluetă de supermodel îți vor veni ca în reviste, dar sunt atât de comfy și ne duc cu gândul la povești fanteziste din „O mie șu una de nopți”, încât nici nu ne mai pasă că ne cam scurtează picioarele.

La o adică, dacă te distrezi purtându-i-i și te simți bine cu ei, ce mai contează restul amănuntelor? Noi suntem aici să îți spunem cum să îi porți, nu doar acum, dar și când se răcește vremea, căci acești pantaloni nu vor să dispară din garderoba noastră prea curând!

14 outfituri pe care să le porți pe repeat în vara 2026

Cel mai interesant model anti-basic de pantaloni ai verii, șalvarii

Aerisiți, amplificați, ușor teatrali și imposibil de trecut cu vederea, șalvarii sunt piesa care scoate instant o ținută din zona previzibilului. Au un pic din vibe-ul romantic al unei garderobe victoriene, un pic din eleganța lejeră a repetițiilor pentru balet și încă un strop din dramatismul costumelor de scenă: e ca și cum Hamlet ar fi coborât de pe podium direct în jungla urbană, purtând sandale fine sau balerini și simțindu-se ca la el acasă pe străzile noastre.

Nu sunt, clar, niște pantaloni „cuminți”, dar nici rebeli, ba mai degrabă suavi, nu sunt clasici, dar nici complet excentrici. Cu alte cuvinte, e greu să îi definești, dar atât de ușor să îi iubești!

Farmecul lor constă în contraste. Șalvarii sunt dramatici prin volum, dar comozi prin croială; nostalgici prin siluetă, dar surprinzător de actuali când îi porți cu un top simplu, o cămașă albă, o vestă minimalistă sau o pereche de mocasini cu atitudine. Într-o vară în care moda jinduiește din toți porii după mai multă libertate și mai puțină perfecțiune studiată, acești pantaloni devin exact acel item anti-basic care schimbă tot: te îmbraci lejer, dar arăți ca scoasă din revistele acelea „care trebuie”, relaxat, dar cu simț al stilului, gata să ieși din uniforma de zi cu zi fără să pară că te-ai străduit prea tare.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Amy Louise | Daily Style Inspo (@happykickss)

Ce sunt șalvarii?

Șalvarii sunt un model de pantaloni ampli, voluminoși și lejeri, cu un croi fluid, cunoscuți și sub numele de pantaloni genie (de la duhul din Aladin, care îi purta cu mare plăcere), harem, bubble, balloon sau pantaloons. Au o siluetă aerisită, ușor bufantă, cu un aer boem care amintește de bloomers, piesele de lenjerie purtate în secolul al XIX-lea pe sub rochii. Diferența este că, astăzi, șalvarii nu mai sunt făcuți să fie ascunși, ba dimpotrivă, sunt meniți să devină punctul de atracție al ținutei. Variantele actuale pot fi concepute din bumbac sau in, cu lungime până sub genunchi, tivuri încrețite, broderii delicate, detalii din dantelă sau, dimpotrivă, cu o linie mai modernă, mai statement, perfectă dacă vrei să fii comfy, dar nu banală.

Revenirea lor în modă a fost propulsată de brandul Chloé, feblețea fetelor cool din ultimii ani, unde Chemena Kamali i-a propus pentru primăvară-vară 2025 alături de topuri tip camisole, balerini și bijuterii suprapuse, transformând o piesă cu parfum victorian într-un element surprinzător de actual. De pe podium, șalvarii au ajuns rapid în garderobele vedetelor și în feed-urile de Instagram: Bella Hadid a purtat o pereche albă, diafană, în vacanță în sudul Franței, iar Millie Bobby Brown a îmbrățișat și ea tendința.

Branduri precum Chloé, Cou Cou Intimates, Somebodée, Princess Polly și Free People au venit cu propriile interpretări, de la modele romantice până la variante mai relaxate, de zi. Poate tocmai de aceea șalvarii se simt atât de potriviți acum: combină spiritul boho, romantismul esteticii „office maiden” („domnița de la birou, melange între stilul romantic și cel business) și lejeritatea trendului „see-through” (al texturilor transparente, respectiv, dar într-o formă mai purtabilă, care îți permite să ieși pe stradă fără să ți se aprindă obrajii de jenă).

@flotrends A/W 25/26 Trend Predictions 💅🏻 How we are going to be wearing the SS25 pantaloon trouers in A/W 25/26 #trendpredictions #trendresearcher #trendforecasting #fyp #aw26 #latesummer #fashiontrend #pantaloons ♬ original sound - flotrends

Cum să porți șalvarii ACUM

Cel mai simplu mod de a purta șalvarii acum este să îi lași să dicteze tonul ținutei. OK, nu spunem să te apuci să discuți cu ei, deși da, e tentant, ci să mergi „pe trend”, alegând o pereche albă, din bumbac sau in, și combinând-o cu un maiou mulat, un baby tee (topuri scurte și mulate) sau un tricou vintage simplu, pentru un look de zi care pare relaxat, dar are intenție. Dacă vrei să accentuezi mai mult latura lor romantică, asociază-i cu o bluză vaporoasă, balerini și bijuterii suprapuse; vei obține acel efect de garderobă boemă, feminină, dar nu încărcată.

În vacanță, șalvarii sunt și mai ușor de integrat. Îi poți îmbrăca rapid peste costumul de baie, cu sandale din piele și o geantă de paie, pentru o ținută de zi care funcționează la plajă, prânz și plimbări: da, e esența versatilității în ce a mai rămas din vara 2026. Dacă te ispitește o variantă mai jucăușă, îi poți purta pe sub o rochie scurtă, pentru un stil contemporan ludic și atât de în vogă, plin de volum și dinamism.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Nava Setti (@blondinav)

Toamna e după colț, dar nu-ți face griji, nu trebuie să îi abandonezi: înlocuiește cămășile subțiri cu pulovere oversized și balerinii cu loafers, iar șalvarii vor zâmbi fericiți.

De ce adorăm șalvarii?

Îi iubim, pur și simplu, pentru că șalvarii au rarul talent de a fi trendy fără să devină complicați. Sunt suficient de răcoroși pentru zilele toride, comozi ca o pereche de pantaloni relaxați de vacanță, dar au mai multă personalitate decât denimul sau chiar decât modelul capri, pe care i-ai purtat deja în toate combinațiile posibile. Volumul lor imprimă dinamism și dă un strop de fantezie chiar și celor mai banale ținute, iar asta îi face ideali atunci când vrei să arăți cool. În plus, tocmai pentru că sunt atât de carismatici, nu mai trebuie să îți bați capul cu restul ținutei: nu ai nevoie decât de un top simplu, sandale sau balerini și, brusc, ești super fashionable și ai un look actual ireproșabil. 

În plus, șalvarii se potrivesc perfect cu direcția modei din acest sezon: haine mai fluide, croieli mai relaxate, mai puțină rigiditate și mai multă libertate. Se interpun undeva între pantalonii vaporoși din in și joggerii comozi, cu turul lăsat, strânși pe gleznă și voluminoși. Asta nu înseamnă că designerii nu au inovat și că nu vei găsi și variante de șalvari mai rafinate, cu linii curate, pliuri fluide, tivuri artistic lucrate și materiale senzuale, precum mătasea și satinul. Iar dacă îți place ideea de sheer dressing, dar nu ești încă pregătită să îmbraci o fustă complet transparentă sau o bluză care lasă prea mult la vedere, o pereche de șalvari dintr-un material diafan poate fi compromisul ideal: suficient de îndrăzneață ca să fie actuală, suficient de cuminte ca să rămână purtabilă.

Șalvarii, pe podium

Pe catwalk, șalvarii au trecut de la poziția ușor prăfuită de piesă boemă cu aer nostalgic la rangul unuia dintre cele mai interesante itemuri ale sezonului cald. La New York, Michael Kors și Altuzarra au mizat pe variante rafinate, cu inserții de voal transparent, crep fluid și o lejeritate care făcea să pară că pantalonii plutesc seducător în jurul manechinelor: vrem asta, da! La Săptămâna Modei de la Paris, interpretarea a fost mult mai nuanțată: Celine a propus o versiune mai urbană a șalvarilor, cu influențe streetwear, Balenciaga a mizat pe dramatism și volume sculpturale, iar Coperni a dat o interpretare sofisticat-lejeră, de vacanță, ușor de purtat de dimineața până seara.

În Milano, Emporio Armani a transportat șalvarii într-o zonă mai elegantă, concepându-i din mătase lucioasă și detalii strălucitoare. Aceștia sunt șalvarii de cadână modernă!

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Michael Kors (@michaelkors)

Direcția generală este limpede, după cum am văzut: pantalonii balloon, puffed sau pantaloons sunt o piesă-cheie pentru primăvară-vară. De la interpretările mai delicate văzute anterior la Chloé și Alaïa până la variantele mai moderne, urbane și super mega purtabile, acest tip de pantaloni devine răspunsul perfect la întrebarea „eu ce îmbrac ACUM?”.

Te tentează o pereche de șalvari? Vezi 4 propuneri din magazinele noastre!

salvari roz de la hm purtati cu o bluza in set
Șalvari H&M – 114,99 de RON
savari roz cu print floral de la zara
Șalvari joom.ro – 96,40 lei
salvari albi zara
Șalvari Zara – 149,90 de lei
salvari zara cu print floral purtati cu bluza asortata
Salvari Zara – 149,90

Descoperă în galerie cele mai cool ținute cu șalvari!

Vezi galeria foto » Șalvari la festival Culori

Surse foto: instagraminstagraminstagraminstagraminstagraminstagraminstagraminstagraminstagraminstagraminstagraminstagraminstagram

Surse articol: whowhatwearsoignemiddleeastlofficielusa.comvogue.co.uklofficielmalaysia.com

Articolul urmator »
Incepe quiz
Cool sau tocilară? Fă testul și află!
Cool sau tocilară? Fă testul și află!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe