Când începe postul Crăciunului în 2016

Când începe postul Crăciunului în 2016

Redactor Alexa Galgau

Nașterea Domnului este cea mai importantă sărbătoare creștină, alături de sărbătoarea Paștelui. Tocmai de aceea, trebuie să ne pregătim sufletește și trupește pentru acest eveniment cu un post lung de 40 de zile. În fiecare an, postul Crăciunului începe la aceeași dată și trebuie urmat cu strictețe, pentru ca toți credincioșii să îl întâmpine cum se cuvine pe Mielul Domnului. Apoi, în ziua de Crăciun, credincioșii se pot bucura de bucatele tradiționale, cinstind această zi specială din calendarul creștin.

Află când începe postul Crăciunului în 2016 și ce reguli trebuie să respecți pe toată durata acestuia!

Postul Crăciunului în 2016

Crăciunul este sărbătoarea creștină așteptată cu nerăbdare, în special de către cei mici. Deși uităm de multe ori importanța acestei sărbători, din cauza entuziasmului pe care ni-l provoacă gândul la cadouri și la brăduțul de Crăciun, este bine să ne străduim să ținem postul de 40 de zile. Acesta este foarte important pentru curățarea sufletului, nu doar a trupului. Atunci când ne abținem de la anumite plăceri lumești (de exemplu, mâncare sau sex), devenim mai disciplinați și începem să acordăm mai multă importanță vieții sufletești, pe care adesea ajungem să o ignorăm din cauza grijilor de zi cu zi. 

Postul Crăciunului începe în fiecare an pe 15 noiembrie și se termină pe 25 decembrie, având o durată de 40 de zile. Anul acesta, el începe într-o marți și se termină într-o duminică, pe 25 decembrie. În timpul postului Crăciunului nu ai voie să consumi carne, ouă și lactate, iar lunea, miercurea și vinerea se consumă mâncare fără vin și fără ulei, aceste două alimente având dezlegare în zilele de marți și de joi. Excepție se face atunci când biserica prăznuiește un sfânt mare: atunci când este vorba despre o sărbătoare cu cruce neagră, se consumă ulei și vin în cele trei zile, iar dacă este sărbătoare cu cruce roșie, se poate consuma și pește în acele zile. În zilele de sâmbătă și duminică, până pe 20 decembrie, se dezleagă și peștele, pe lângă vin și ulei. 

Datele la care se face dezlegare la ulei și vin (dacă pică în zilele de luni, miercuri și vineri) sunt 16, 22, 23, 24, 25 și 30 noiembrie și 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 și 20 decembrie, deoarece sunt sărbători. Dacă este prea complicat să ții minte toate aceste date, nu trebuie decât să verifici un calendar creștin sau să întrebi preotul de la biserica la care mergi de obicei, ca să fii sigură că respecți întocmai postul.

În Ajunul Crăciunului trebuie să ții post negru până seara, iar atunci nu ai voie să consumi orice. De fapt, cei mai mulți dintre noi facem o greșeală în seara de Ajun și consumăm mâncarea pentru Crăciun, în vreme ce biserica spune că ar trebui să mâncăm doar covrigi, turte de făină și fructe. 

Chiar dacă se permite consumul de vin cu mai multe ocazii, biserica ne atrage atenția asupra faptului că nu sunt încurajate excesele de nicio natură pe timpul postului. De exemplu, degeaba te abții de la anumite mâncăruri, dacă bei prea mult vin. Același lucru este valabil și pentru mâncărurile de post, care trebuie să fie cât mai simple, pentru a ne lepăda de plăcerile lumești. Astfel, dacă prepari niște mâncăruri extravagante din legume, nu se poate spune că ții post complet, deoarece scopul lui este cu totul altul.

Așadar, mai avem cam o lună până începe postul Crăciunului în 2016! Descoperă câteva mâncăruri de post pe care să le „programezi” pentru acea perioadă!

Articolul urmator
Când au voie să se împreuneze soții, conform Bisericii: „Căsătoria a fost lăsată de Dumnezeu pentru nașterea de copii, dar...”
Când au voie să se împreuneze soții, conform Bisericii: „Căsătoria a fost lăsată de Dumnezeu pentru nașterea de copii, dar...”
Ce spirit al Crăciunului ești?
Incepe quiz
Ce spirit al Crăciunului ești?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.