Ce aplicaţii pentru smartphone ţi se potrivesc în funcţie de zodie

Ce aplicaţii pentru smartphone ţi se potrivesc în funcţie de zodie

Eugenia Dinescu, redactor

Indiferent de semnul în care te-ai născut, suntem sigure că smartphone-ul tău se află la mai puţin de un metru de tine. Îl foloseşti zi şi noapte, dar te-ai gândit vreodată că există o aplicaţie potrivită zodiei tale?

Disponibile în magazinul Google Play şi în AppStore, aplicaţiile următoare îţi vor simplifica viaţa cu siguranţă!  

Berbec

Impulsivitatea este una dintre trăsăturile nativelor Berbec, dar urmările firii lor aprige nu vizează doar reacţiile pe care le provoacă celor din jur. Cumpărături de care nu au nevoie, mese la restaurant chiar înainte de salariu, tratamente la SPA: focoasele native din Berbec nu-şi refuză vreodată un răsfăţ! Dacă de cele mai multe ori te descurci fără să fii nevoită să împrumuţi bani, când simţi că ai nevoie de puţin ajutor pentru a-ţi gestiona mai bine finanţele, contează pe aplicaţia Mint! Mint împarte cheltuielile de consum în categorii şi urmăreşte balanţa contului, astfel încât vei putea avea o imagine obiectivă asupra cheltuielilor, raportată la veniturile tale.

Taur

Deși ești o fire pragmatică, acest lucru nu înseamnă că prin venele tale nu curge creativitate! Nativele din Taur ştiu cum să îşi exprime gândirea în cel mai elocvent mod, aşa că nimeni nu va avea vreun dubiu asupra intenţiilor tale. Pentru momentele în care simţi nevoia să-ți exprimi trăirile în scris, contează pe HemingwayApp: îţi oferă concizie şi claritate, două dintre lucrurile pe care le apreciezi cel mai mult.

Gemeni

Facebook, Instagram, SnapChat: ştim că eşti prezentă în toate reţelele de social media! Şi cum ar putea fi altfel, când nativele din Gemeni se numără printre cele mai sociabile semne zodiacale? Pentru a ţine pasul cu evenimentele importante ale acestei veri (şi cu toate zilele de naştere!), contează pe UpTo! Aplicaţia nu te ajută să planifici doar evenimentele personale, dar urmăreşte şi concertele, petrecerile şi serile speciale organizate de localurile tale preferate din oraş.

Rac

Astrele te-au înzestrat nu doar cu o sensibilitate aparte, ci şi cu flerul unui adevărat estet. Pentru fashionistele născute în zodia Racului, StyleBook este aplicaţia perfectă! Stylebook te ajută să îţi organizezi garderoba şi să îţi creezi ţinute din piesele pe care le deţii deja, simplificând dimineţile în care nu ştii cu ce să te îmbraci. Instaleaz-o înainte de următoarea sesiune de shopping şi pregăteşte-te să faci alegeri mai inspirate, în care fiecare nouă achiziţie se asortează deja cu restul garderobei tale!

Leu

Cu reputaţia uneia dintre cele mai vanitoase zodii, nativele din Leu simt că trebuie să se ridice la înălţimea aşteptărilor cu fiecare apariţie. Lucrurile nu stau diferit nici în lumea virtuală, iar legiunea ta fidelă de followeri se aşteaptă deja la surprize spectaculoase din partea ta. Nu te îngrijora dacă nu stăpâneşti încă secretele machiajului pentru un selfie perfect: aplicaţia FaceTune te ajută să îţi editezi fotografiile, astfel încât să fie demne de publicat într-o revistă glossy, nu doar în social media. Îţi promitem, nu va dura mult până când vei atinge un număr record de like-uri!

Fecioară

Nativele din Fecioară sunt renumite pentru spiritul lor perfecţionist şi pentru organizarea de care dau dovadă, două calităţi care le propulsează în topul celor pragmatice zodii! Dacă memoria de stocare a telefonului tău este deja ocupată de aplicaţii care înlocuiesc post-it-urile, atunci trebuie să eliberezi nişte spaţiu pentru Waze. Aplicaţia îţi arată în timp real unde sunt localizate cele mai mari ambuteiaje din oraş, ceea ce te ajută să salvezi timp, bani şi combustibil!

Balanţă

Este adevărat că Balanţele sunt sufletul oricărei petreceri, dar, la sfârşitul zilei, modalitatea lor preferată de relaxare rămâne o carte bună. Destinaţia numărul 1 în mediul online pentru nativele din Balanţă este GoodReads (iOS AppStore/Google Play), platforma pe care fiecare iubitor de cărţi o adoră! Salvează-ţi citatele favorite, citeşte cronicile celorlalţi utilizatori GoodReads şi descoperă următoarea ta carte preferată!

Scorpion

Aflate într-un proces continuu pentru a deveni din ce în ce mai bune, nativele din Scorpion nu spun niciodată „nu” unei provocări intelectuale. Chiar dacă îţi petreci timpul acumulând cât mai multă informaţie, trebuie să îţi pui cunoştinţele în aplicare pentru a-ţi dezvolta inteligenţa! Însă nu îţi vom recomanda să te alături unui club de şah, pentru că rezolvarea este mult mai uşor de găsit: în GooglePlay şi AppStore. Aplicaţia Lumosity îţi testează percepţia, abilitatea de a te concentra şi memoria, totul pentru a-ţi îmbunătăţi capacităţile cognitive.  

Săgetător

Smartphone-ul este cel mai bun prieten al nativelor din Săgetător, fără de care nu ar putea fi vreodată surprinse! Viaţa ta se desfăşoară întotdeauna într-un ritm alert, însă nu trebuie să îţi faci griji că vei pierde lucrurile esenţiale. Aplicaţia Pocket te ajută să fii întotdeauna la curent cu tot ce se întâmplă în ariile tale de interes, salvând articolele şi link-urile pe care nu ai întotdeauna timp să le deschizi. Cea mai bună parte este că, odată salvate, le vei putea accesa din nou şi în modul offline, păstrându-ţi intact preţiosul trafic de date.

Capricorn

Spiritul artistic face parte din ADN-ul nativilor din Capricorn, una dintre zodiile care ar putea cu uşurinţă juca rolul unui om al Renaşterii în societatea modernă. Fie că este vorba despre pictură, graphic design sau muzică, Capricornii dispun nu doar de viziunea necesară, ci şi de rezilienţa de care au nevoie pentru a-şi rafina abilităţile native. Dacă te gândeşti să îţi dezvolţi calităţile artistice şi să îţi cultivi talentul muzical, GarageBand va deveni cu siguranţă modalitatea ta preferată de a-ţi petrece timpul liber! 

Vărsător

Nu există o aplicaţie mai potrivită pentru natura creativă a Vărsătorilor decât DuoLingo, aplicaţia care te ajută să înveţi o limbă străină printr-o interfaţă prietenoasă şi o comunitate gata să îţi sară în ajutor. Urmând metoda interactivă de învăţare, te vei convinge rapid că DuoLingo nu este doar un simplu ghid conversaţional, ci o adevărată introducere într-o limbă străină. Eşti pregătită să îţi comanzi singură o cafea în Stockholm? DuoLingo se dezvoltă constant cu noi limbi pe care le poţi învăţa, aşa că acceptă o nouă provocare!

Peşti

Nativele din Peşti adoră să îşi construiască un cocon de relaxare, în care sunt dispuse să investească oricât timp şi efort este nevoie pentru ca ambientul să le reflecte din plin personalitatea. Dacă eşti pasionată de design interior, aplicaţia Autodesk Homestyler te va ajuta să găseşti cele mai bune combinaţii de culoare. Te gândeşti să investeşti într-o nouă piesă de mobilier? Acum nu trebuie să îţi mai faci griji că nu se va integra în încăpere: fă o poză camerei şi aplicaţia se transformă în propriul tău loc de joacă 3D! Aceasta îţi permite să vezi cum vor arăta piesele de mobilier integrate în cameră, precum şi corpurile de iluminat sau decoraţiunile, înainte de a aduce produsele acasă.

Care sunt aplicaţiile pe care te bazezi pentru a-ţi face viaţa mai uşoară?

Articolul urmator
Ce îți aduce 2024 în funcție de cifra destinului. Surprizele se țin lanț de anumite persoane, în timp ce altele vor suferi că nu au ce și-au dorit
Ce îți aduce 2024 în funcție de cifra destinului. Surprizele se țin lanț de anumite persoane, în timp ce altele vor suferi că nu au ce și-au dorit
Află ce tip de rame de ochelari ți se potrivesc în funcție de stilul tău vestimentar!
Incepe quiz
Află ce tip de rame de ochelari ți se potrivesc în funcție de stilul tău vestimentar!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.