Nu Skin

Ce discursuri vor avea zodiile la Oscaruri

Luni, 20.02.2017
de Andreea Baluteanu

Cine nu visează să câştige un premiu Oscar? Să se plimbe pe covorul roşu, în cele mai opulente rochii, să primească felicitări, omagii şi să fenteze mândră câteva priviri pline de invidie.

Nu mai jindui la aclamata statuie de aur, deoarece noi ţi-o oferim, în rândurile de mai jos! Nu mai ai nevoie nici de discurs de mulţumire, pentru că l-am compus noi pentru tine!

Ce discurs rostesc laureaţii Premiului Oscar în funcţie de zodie

Berbec

Nu există fiinţă mai impulsivă şi mai impetuoasă decât tine! Te aştepţi deja să primeşti Oscarul, iar atunci când îţi auzi numele rostit, îmbrăţişezi pe toată lumea şi trimiţi bezele spre cameră. Îţi aminteşti la timp că agentul te-a avertizat că anul acesta ar trebui să te şi placă cineva, aşa că încerci modestia, umplând discursul de mulţumire cu elogii la adresa celorlalţi actori nominalizaţi şi cu recunoştinţă adresată echipei. Nu te crede nimeni!

Taur

Eşti una dintre cele mai înfocate admiratoare ale premiului Oscar: mâncare bună, rochii scumpe, companie luxoasă, nu îţi mai trebuie nimic! Îţi petreci noaptea înfruptându-se din delicatesele apetisante, iar atunci când vine vremea să îţi rosteşti discursul de mulţumire, parcă îţi pierzi tot aplombul. Ai grijă, deoarece, cuprinsă de isteria momentului, e mai probabil să îţi exprimi afecţiunea pentru bucătarul care a pregătit deliciile de pe masă decât pentru regizorul care te-a îndrumat spre performanţă.

Gemeni

Abia aşteptai momentul să primeşti Oscarul! Nu neapărat pentru că aspiri să îţi fie recunoscute meritele, ci pentru că acum ai posibilitatea de a vorbi minute în şir, fiind în sfârşit ascultată de o mare extaziată de oameni. Discursul tău pare nesfârşit şi va trezi disperare în sufletele celorlalţi, mai ales că nici măcar melodia care marchează faptul că ţi-ai epuizat momentul nu te determină să te opreşti!

Rac

Eşti atât de emoţionată pentru că ai fost în sfârşit recompensată pentru talentul tău, încât mai că te împiedici pe drumul spre auritul premiu. Te redresezi însă la timp şi începi cuminte să mulţumeşti tuturor persoanelor pe care le-ai iubit vreodată. Dacă nu ar fi adormit, în procent covârşitor, în timpul discursului tău de mulţumire, ceilalţi participanţi la premiile Oscar ţi-ar cunoaşte acum în detaliu tot arborele genealogic, de la origini până în prezent.

Leu

Un adevărat fluture social, Leul adoră să fie recompensat cu orice fel de premii. Discursul tău are de toate: de la giumbuşlucuri mai mult sau mai puţin reuşite până la glumiţe nesărate la care toţi râd forţat şi momente de generozitate neînţelese, când aproape înmânezi premiul unuia dintre contracandidaţii tăi, înainte de a-ţi aminti că de fapt tu eşti cea mai tare dintre toţi. Speech-ul tău va face furori pe Youtube şi va deveni, cel mai probabil, subiect de meme-uri!

Fecioară

Nici nu e de mirare că o fiinţă perfecţionistă ca tine a câştigat în final premiul cel mare! De fapt, l-ai fi meritat de câţiva ani buni, dar lipsa de charismă i-a determinat pe membrii Academiei să te treacă cu vederea. Nu uiţi să subliniezi nedreptăţile evidente pe care le-ai suferit, încercând să îmbraci aceste critici în floricele şi glumiţe, care nu îţi ies sub nicio formă. La final, primeşti aplauze slabe şi le aminteşti tuturor de ce până acum au avut grijă să se ferească de tine!

oscar kate winslet

Balanţă

Frumoasă, diafană, cu o rochie splendidă şi un machiaj desăvârşit, eşti o adevărată apariţie. Până ce ajungi să îţi rosteşti discursul de mulţumire! Temătoare să nu cumva să uiţi pe cineva şi să te dovedeşti în mod nefericit altfel decât întruchiparea justiţiei absolute, enumeri nume după nume, ca şi cum ai citi o listă nesfârşită de persoane mai mult sau mai puţin cunoscute. (Doar) pentru că eşti frumoasă, cei din sală reuşesc să stea trezi până la al zecelea nume.

Scorpion

În sfârşit, eşti pe cale să trăieşti momentul tău special! Te afli deasupra tuturor şi ai ocazia să le plăteşti cu vârf şi îndesat tuturor duşmanilor tăi. Discursul îţi va fi împânzit cu mici şicane la adresa celorlalţi actori din categoria ta, cu ironii subtile presărate pentru toţi cei care te-au supărat vreodată şi cu un strop de mulţumire pentru cei puţini care te-au ajutat. În viziunea ta, echilibrul nu e deloc un principiu de aplicat la Oscaruri!

Săgetător

Tu te numeri, alături de Balanţă, printre cele mai frumoase prezenţe de la ceremonia de decernare a premiilor Oscar! Spre deosebire de Balanţă, vrei ca discursul tău de mulţumire să aibă şi o componentă educativă, să marcheze minţile şi să emoţioneze sufletele. Mare iubitoare de natură, vei plonja într-un speech despre încălzirea globală, precum Leonardo DiCaprio, doar că lipsit de orice urmă de interes pentru audienţa generală (dacă te-ai întrebat vreodată de ce Leo nu a câştigat decât o dată premiul Oscar, răspunsul stă în discursul tău).

Capricorn

O fată harnică primeşte la un moment dat un premiu pe măsura ambiţiei sale. Cu siguranţă, tu vei fi recompensată cu titulaturile de „cel mai muncit Oscar al tuturor timpurilor” şi „cel mai insipid discurs din istorie”. Ai grijă să mulţumeşti, fără subtilitate, tuturor celor care contează în cariera ta şi îţi oferi pe tavă serviciile regizorilor şi actorilor pe val, lăudându-i fără măsură în discursul tău. Uiţi însă voit de micile ajutoare primite, pe care le laşi în urmă fără nici cel mai mic regret.

Vărsător

Discursul de mulţumire la decernarea premiilor Oscar este cel mai bun motiv pentru a-ţi vărsa năduful politic şi social. Mulţumeşti succint Academiei, apoi ridici degetul acuzator spre inegalitatea de salarii dintre bărbaţi şi femei, proferezi injurii la adresa conducătorilor politici şi nu îi neglijezi nici măcar pe cei care ţi-au oferit premiul. Lumea va răsufla uşurată atunci când vei termina!

rachel weisz oscar

Peşti

Emoţiile te năpădesc precum un curent atunci când îţi auzi numele rostit şăgalnic. Izbucneşti în hohote cutremurătoare de plâns, de îţi „sare rochia de pe tine”, şi abia mai poţi delimita cuvintele de suspine. Ai un discurs minunat, creativ şi plin de imaginaţie, singura sa problemă fiind că e complet neinteligibil. La final, strălucitorul auditoriu se întreabă plin de milă din ce genuni ale Infernului tocmai te-ai eliberat!

Până la ceremonia de decernare a premiilor Oscar, care va avea loc pe 26 februarie, la Dolby Theatre, noi îţi propunem să te amuzi exersându-ţi discursul câştigător în funcţie de zodie!

Surse foto: Getty/Guliver

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!