Cristina Cioran se alătură echipei de traineri - Atelierele ILBAH!

Cristina Cioran se alătură echipei de traineri - Atelierele ILBAH!

Cristina Gherghina

Cristina Cioran, actriță de teatru și film, și una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România, se alătură echipei de traineri și specialiști Atelierele ILBAH. Aceasta va susține noul Curs de Dicție introdus în gama de cursuri online ale școlii. Sesiunile se vor desfășura live, încurajând astfel o interacțiune cât mai autentică, între trainer și participanți. De-a lungul a șase ședințe, studenții vor învăța cum să transmită un mesaj clar, coerent, folosind exerciții și tehnici specifice. Scopul cursului este de a ajuta oamenii să scape de tracul de pe scenă, dar și acela de a căpăta siguranță, privind modul în care transmit mai departe mesajul dorit. Toate aceste însușiri pot fi dobândite numai prin cunoaștere dar și multă repetiție.

curs de dictie si de vorbire

Cursul este unul practic și foarte interactiv. Informația este ușor de înțeles, iar sub îndrumarea trainerului, cursanții vor afla cu siguranță toate secretele de care au nevoie pentru a desluși arta oratorică, astfel încât să capteze atenția oricărui public, indiferent de subiectul de discuție. Entuziasmul Cristinei, anii ei de experiență, vor transforma aceste sesiuni online, într-o activitate extrem de plăcută, prietenoasă, și de ce nu, de neuitat!

Atelierele ILBAH  organizează cursuri de formare profesională pentru adulți, oferind cursanților o experiență unică, de mare calitate, încă din 2012. Cursurile sunt create atât pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă, cât și pentru cei ce vor să își îmbunătățească abilitățile în domeniul lor de specialitate sau care vor să își transforme pasiunea într-o profesie. Centrul de formare profesională, pune la dispoziție peste 50 de cursuri în total, dintr-o gamă foarte largă de domenii. Recent, au fost lansate și versiuni noi ale cursurilor offline, susținute de această dată online, de aceeași traineri pasionați ai echipei! Pentru a descoperi mai multe informații despre cursul de Dicție și Vorbire, puteți accesa link-ul următor: https://www.ateliereleilbah.ro/cursuri/curs-dictie-si-vorbire-online-live/.

Articolul urmator
Legenda fiolei cu sângele Mântuitorului. Biserica Sfântului Sânge din Bruges, Belgia, găzduiește o asemenea relicvă impresionantă
Legenda fiolei cu sângele Mântuitorului. Biserica Sfântului Sânge din Bruges, Belgia, găzduiește o asemenea relicvă impresionantă

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.