Cum activezi energia șarpelui Kundalini, pe care o ai în corp

Cum activezi energia șarpelui Kundalini, pe care o ai în corp

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Oricine este familiarizat cu practicile yoga și cu ideea de chakre a auzit de șarpele Kundalini, energia misterioasă care sălășluiește la baza coloanei vertebrale. Credințele indiene străvechi spun despre această forță că își are culcușul în prima dintre chakre, Muladhara. Numele „kundalini” vine din sanscrită și înseamnă „înfășurat”. Este vorba, deci, de o energie latentă, care așteaptă să fie activată, pentru a urca, asemenea unui șarpe, de-a lungul celor șapte chakre. În anumite practici, Kundalini este asociată cu femininul divin și se crede că trezirea sa duce la eliberarea spirituală.

yoga

Ce sunt chakrele

În trupul nostru există zone energetice mai puternice, care constituie chiar rezervoarele de energie ale organismului. Acestea sunt localizate în șapte puncte-cheie numite chakre, începând de la baza coloanei vertebrale până în creștetul capului. Fiecare dintre cele șapte chakre are un anumit simbol și o culoare tradițională corespunzătoare. Atunci când aceste chakre sunt deschise sau trezite, ne putem bucura de o forță fără sfârșit, atât pe plan fizic, cât și intelectual și spiritual. Iar cea mai bună metodă de a deschide chakrele este trecerea șarpelui Kundalini de-a lungul acestora.

Șarpele sacru sau energia Kundalini

Se crede că energia Kundalini (sau forța vitală) se află în stare latentă la baza coloanei vertebrale, înfășurată ca un șarpe, încă din ziua în care ne-am născut. Când este trezit, șarpele sacru se ridică prin corp, deschizând toate chakrele.

Această experiență incredibilă duce la o legătură mai strânsă cu spiritul și la o conștiință de sine pronunțată. În simbolistica indiană, dar și în alte credințe religioase, șerpii reprezintă renașterea, transformarea și reînnoirea. Toți avem această energie vibrantă și primară a șarpelui în noi, așteptând să prindă viață.

Cum trezești șarpele Kundalini

Pentru a trezi energia mistică ce doarme la baza coloanei vertebrale, ai nevoie de prezența unui îndrumător, care să te familiarizeze cu anumite practici tantrice. Trezirea șarpelui Kundalini este adesea descrisă ca un curent electric care circulă de-a lungul coloanei vertebrale. Această energie străveche poate fi trezită prin practici meditative, prin tehnici de respirație, prin practicarea unor poziții speciale numite asane și prin recitarea mantrelor (sunete și cuvinte mistice, care stimulează descătușarea energiilor corporale).

Energia Kunalini, odată trezită, urcă de-a lungul coloanei, trecând prin cele șapte chakre, de la chakra rădăcinii până la chakra coloanei. Această energie îmbunătățește sănătatea, starea de spirit și durata de viață.

kundalini

Sursa foto: Pinterest

Poate dura luni, ani sau o viață întreagă pentru a trezi șarpele Kundalini în interior. Descoperirea iluminării este o practică de creștere personală și nu se întâmplă de azi pe mâine. Este important să nu ne abatem de la practică, dar să fim blânzi cu noi, chiar dacă schimbările nu apar imediat. Perseverența, dorința neabătută de autorealizare și implicarea cu tot sufletul sunt secretele trezirii energiei mistice.

Surse foto: iStock, Pinterest

Articolul urmator
Numărul de înger 1221: care este semnificația spirituală în viață și în dragoste
Numărul de înger 1221: care este semnificația spirituală în viață și în dragoste
Care este energia ta spirituală?
Incepe quiz
Care este energia ta spirituală?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.