Cum să fii un MasterChef veritabil la tine acasă: lecţia 1 cu chef Liviu Lambrino

Cum să fii un MasterChef veritabil la tine acasă: lecţia 1 cu chef Liviu Lambrino

Redactor Andreea Baluteanu

Ultimii ani au adus cu ei o fascinație tot mai mare pentru arta culinară. Dacă în trecut o lăsam pe mama să ne facă de mâncare, acum suntem tot mai atrase de preparatele gastronomice sofisticate și adorăm să încercăm rețete în intimitatea propriului cămin. De aici și până la dorința de a deveni la fel de talentate precum un Chef veritabil, chiar dacă numai familia și prietenii vor avea ocazia de a se delecta cu minunile care ne ies din mâini, nu mai e decât un pas.

Nu te invităm să participi la una dintre numeroasele emisiuni culinare de la TV, sau cel puțin nu chiar acum. Pregătește-te pentru rolul de Masterchef „studiind” alături de cele mai mari personalități din domeniul culinar. Mai jos, îți vorbim despre proiectul care îți va face papilele gustative să tremure, pline de anticipație.

Cum să gătești precum un Masterchef: lecția 1

Secretele unui Chef e proiectul momentului, după părerea noastră. Acest ciclu de evenimente, organizat de Sorin’s Kitchn, și-a propus să îmbogățească cultura noastră gastronomică, oferindu-ne extraordinara posibilitate de a descoperi toate secretele care stau în spatele unui preparat delicios din bucătărie sau din patiserie/cofetărie. Ai șansa, prin cadrul acestui program, să stai față în față cu chefi celebri și să le asculți trucurile, poveștile pline de savoare și demonstrațiile live care te vor lăsa cu gura căscată.

Seria de evenimente este deschisă de „Scoate-i capul din nisip”, un recital gastronomic senzațional pregătit de Chef Liviu Lambrino, care ne va învăța una dintre cele mai exotice lecții: „Cum sa prepari carnea struţului după ce îi scoţi capul din nisip”.

De ce struț, te-ai putea întreba? Secretele unui Chef își explică cum nu se poate mai bine alegerea. Carnea de struț, considerată altădată o raritate, aproape imposibil de procurat, a devenit din ce în ce mai accesibilă și o poți achiziționa acum inclusiv din rețeaua de supermarketuri și hypermarketuri. Însă, dincolo de a fi poate o curiozitate gastronomică, acest sortiment este extrem de bogat din punct de vedere nutrițional. Conține o cantitate de colesterol similară cu cea a curcanului, considerată a fi una dintre cele mai ofertante din acest punct de vedere. Însă struțul câștigă de departe lupta în ceea ce privește cantitatea de fier și zinc, mai mare decât în orice alt tip de carne, dar și prin faptul că include mai puțin zinc. Concentrația de vitamina E e de asemenea superioară celei din vită, pui, porc sau curcan, un alt atu peste care nu vei putea trece așa ușor. Cu alte cuvinte, e musai să participi la recitalul lui Chef Lambrino nu doar pentru calitatea experienței, dar și pentru sănătatea ta.

Și dacă tot am adus vorba despre el, află că Liviu Lambrino e un fost participant la MasterChef care îți va pune la dispoziție toate cunoștințele pe care le are despre fine dining, despre plating sau pur și simplu despre bucuria de a găti pentru oamenii pe care îi iubești.

Dacă ți-a făcut cu ochiul propunerea noastră, înscrie-te la prima lecție de la Secretele unui Chef aici! Taxa de participare este de 370 de lei până pe 7 februarie și de 390 de lei după această dată. Grăbește-te, fiindcă sunt disponibile numai 14 locuri. Recitalul lui Liviu Lambrino va avea loc în incinta Kult Home Stories, începând cu ora 19, pe data de 21 februarie.

Nouă nu ne rămâne decât să mulțumim organizatorului, Secretele unui Chef, și să îți dăm întâlnire pentru a învăța cum să preparăm împreună unul dintre cele mai gustoase și mai sănătoase sortimente de carne, cea de struț. Să scoatem capul din nisip chiar noi și să descoperim magia unei întregi lumi pline de experiențe culinare cu totul și cu totul speciale, a unui univers în care papilele gustative râd pe același ton cu inima vrăjită! Află mai multe detalii de pe pagina de Facebook dedicată evenimentului „Scoate-i capul din nisip”!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.