Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Cum sa economisesti bani cand faci cumparaturile la supermarket

Alexa Galgau

Una dintre cele mai mari cheltuieli carora trebuie sa le facem fata este mancarea. Inevitabil, luna de luna dam sume importante pe alimente si, adesea, daca bugetul este mai restrans, ajungem sa facem compromisuri si sa mancam mai nesanatos ori sa renuntam la anumite placeri marunte. Totusi, afla ca ai la dispozitie o serie de trucuri pentru a strange cureaua in magazine, pe care daca le aplici te vei trezi cu o suma mult mai rezonabila pe bon.

Afla cum sa economisesti bani cand faci cumparaturi la supermarket si iti vei multumi singura mai incolo, cand vei putea chiar sa strangi bani in loc sa iti faci datorii!

Economii la supermarket: ghid complet

1. Cumpara produsele la punga ori la pachet, nu la bucata. De regula, un produs individual este mult mai scump decat atunci cand este cumparat intr-o cantitate mai mare. In cazul legumelor, cumpara de exemplu pungi cu o cantitate prestabilita in loc sa alegi fiecare bucata. Daca ai de cumparat sapun, cumpara un pachet cu mai multe bucati pentru o perioada mai lunga, in loc sa iti iei doar unul. Astfel, vei plati mult mai putin. Aceeasi regula se aplica si in cazul conservelor si bauturilor la cutie. 

2. Iti plac mancarurile aromate cu tot felul de ierburi? Atunci in loc sa le cumperi din magazine, ce-ar fi sa le cresti chiar tu in ghivece? Nu ai nevoie de experienta in gradinarit pentru a planta si a avea grija de busuioc, marar, patrunjel, cimbru etc. Ai fi surprinsa cata economie poti face cu aceasta investitie marunta! 

3. Renunta la produsele gata feliate, chiar daca iti este foarte comod sa nu trebuiasca mereu sa tai tu carnea, fructele sau branzeturile. Diferenta de pret dintre alimentele feliate si cele intregi nu este de ignorat, iar daca scopul tau este sa economisesti bani, atunci cu siguranta vei face efortul de a folosi cutitul pentru a taia produsele. 

4. Nu te repezi sa iti cumperi alimentele de la cel mai apropiat magazin, pentru ca aceasta comoditate intotdeauna se plateste. Incearca sa cercetezi piata: noteaza-ti pe o lista produsele pe care le cumperi cel mai des, apoi compara preturile acestora din cat mai multe magazine. Poate ca nu ti se pare mare lucru o diferenta de cativa zeci de bani, dar atunci cand ai cosul plin, suma pe care o dai poate sa fie mult mai mica. In curand, va exista un monitor al preturilor pe internet, asa ca nici nu va mai fi nevoie sa te deplasezi din fata calculatorului pentru a-ti da seama care sunt cele mai convenabile variante pentru tine. 

5. Cumpara produse facute chiar de magazinul respectiv! Multe lanturi de supermarketuri au si produse cu marca lor, iar diferenta de pret este foarte mare, calitatea fiind adesea la fel cu cea a brandurilor cunoscute. Pana la urma, tu nu trebuie sa dai banii pe brand in cazul mancarii, ci pe aliment, iar daca din punct de vedere calitativ nu este inferior celor cunoscute, nu ai niciun motiv sa nu apelezi la acest truc de a economisi bani.

6. Fii atenta mereu la reduceri! Totusi, ai grija la o capcana in care foarte multi cumparatori cad: vad o reducere mare la un produs care nu le trebuie si il cumpara chiar daca nu au nevoie de el. Fa-ti o lista de cumparaturi si respect-o intocmai daca vrei sa economisesti bani. In fond, chiar daca ai reducere la un produs, dar nu esti sigura ca il vei folosi, tot risipa se numeste pana la urma. Daca stii ca nu rezisti usor tentatiilor de acest gen, apeleaza la inca un truc foarte util: invata foarte bine structura magazinului pe care il frecventezi si plimba-te doar pe la raioanele cu produsele de pe lista. Un studiu recent arata ca atunci cand oamenii stiu mai bine unde sunt asezate produsele, ei fac mai putine cumparaturi impulsive.

7. Fa-ti cumparaturile pentru perioade mai lungi, nu doar pentru cateva zile sau o saptamana. Astfel, poti sa cumperi produse angro si, prin urmare, sa economisesti bani.

8. Du-te la cumparaturi fara copii! Stii foarte bine cum sunt cei mici - tot timpul le pica cu tronc cate un produs, indiferent ca e vorba de o haina, o jucarie sau alimente. Si daca esti ca majoritatea mamicilor, nu ii poti rezista copilasului tau atunci cand se roaga de tine sa ii iei ceva. Asadar, ca sa economisesti bani la supermarket, una dintre cele mai bune solutii este sa mergi singura sau doar cu sotul.

Cand te intrebi cum sa economisesti bani la supermarket, adu-ti aminte de sfaturile de mai sus. Nu numai ca nu sunt greu de pus in aplicare, dar te pot scuti de multe cheltuieli inutile pe termen lung.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (1)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!