Idei de weekend pentru aceasta toamna

Joi, 16.09.2010
Toamna aceasta promite deja o multime de evenimente atat in Bucuresti, cat si in tara, iar noi ti-am facut astazi o lista cu cele mai interesante dintre ele ... Un weekend de relaxare si buna dispozitie nu strica niciodata, nu-i asa?
21 septembrie - 2 octombrie
Muza Fest: Zalau
Un festival de toamna care dureaza aproape doua saptamani, plin de evenimente culturale si artistice, cam asta isi propune sa fie Muza Fest din Zalau.

In program am gasit workshopuri de arta digitala, fotografie si pictura, proiectii de filme si spectacole de teatru, o varietate de concerte (jazz, muzica veche, muzica corala), dar si expozitii de fotografie ori seri literare.
24 septembrie
Noaptea Cercetatorilor: 11 orase participante
Poate ca nu stiai pana acum, dar pe 24 septembrie toate tarile Uniunii Europene sarbatoresc cercetarea si oamenii dedicati acestui domeniu. Romania, in calitate de stat membru, marcheaza ziua de 24 septembrie printr-un eveniment numit "Noaptea cercetatorilor", eveniment derulat in paralel in 11 orase din tara. Vezi aici daca si orasul tau gazduieste acest eveniment.

Din programul evenimentului nu vor lipsi concursurile, discutiile despre stiinta si cercetare, activitatile dedicate copiilor si tot felul de prezentari interesante.
24 - 26 septembrie
Sarbatoarea Castanelor: Baia Mare
Ca in fiecare toamna, Baia Mare isi asteapta oaspetii pentru celebra Sarbatoare a Castanelor. Chiar daca bugetul de anul acesta este mai mic decat in anii trecuti, organizatorii promit ca din program nu vor lipsi activitatile traditionale ("Anuala Artelor", "Nunta de aur", "Cartile anului", "Crosul veteranilor").

Pe langa acestea, vizitatorii vor gusta din bunatatile traditionale in cadrul unui targ alimentar si vor avea parte si de muzica live - ansambluri folclorice si showuri ale unor artisti autohtoni cunoscuti - Alexandra Ungureanu, Connect-R, Directia 5 sau Vita de Vie.
Sursa foto: emaramures.ro
25 septembrie
Let's do it, Romania: toata tara
Chiar daca am mai vorbit despre acest eveniment (vezi aici), m-am gandit ca ar fi bine sa iti reamintesc ca pe 25 septembrie e timpul sa luam atitudine!

Inscrierile se mai fac pana pe 20 septembrie, asa ca mai ai timp sa-ti convingi prietenii, sa va faceti echipa si sa participati!
26 septembrie - 3 octombrie
Saptamana de Happeninguri: Iasi
O saptamana plina de distractie, din care nu vor lipsi concursurile de sperietori de ciori, un festival al zmeelor, o seara a lampioanelor, dar si o zi dedicata tangoului, o zi a mastilor ori una dedicata maestrilor olari. O saptamana care iti promite ca te va ajuta sa redescoperi micile placeri ale copilariei.

Aici ai programul complet.
17 octombrie
Maratonul International Bucuresti
Daca esti adepta relaxarii active, fugi la maraton! Pe 17 octombrie, in Capitala are loc cea de-a treia editie a Maratonului International Bucuresti. Cinci mii de alergatori sunt asteptati sa ia parte la acest eveniment, iar organizatorii promit sa ii astepte cu multe surprize.

Toate detaliile despre maraton pot fi gasite aici.
Alte subiecte care te-ar putea interesa: 5 filme care s-ar putea sa-ti schimbe perceptia asupra vietii 7 seriale pe care merita sa le vezi Tu ce faci pe 25 septembrie? Subiecte de pe forum: Modalitati de relaxare Vacanta ideala |
Vezi si

Cele mai bune glume cu umor negru
Andreea Baluteanu |
Joi, 16.09.2010

ÎPS Teodosie despre femeile care sunt victimele abuzurilor: „Trebuie să-și poarte crucea ...
Ramona Jurubita |
Joi, 16.09.2010