Programul Teatrului Elisabeta. 11-17 mai
Teatrul Elisabeta din București este unul dintre cele mai importante puncte culturale pentru petrecerea timpului liber. Săptămânal, mii de spectatori trec pragul teatrului pentru a urmări comedii de calitate și, adesea, spectacole muzicale susținute de artiști consacrați.
În săptămâna 11-17 mai, la Teatrul Elisabeta poți vedea:
- „Fanteziile soțului meu aproape că m-au înnebunit”, o comedie despre încercările eșuate ale unui cuplu de a-și salva căsnicia, punând în scenă cele mai neobișnuite fantezii, recomandate de un psiholog. Spectacolul se joacă vineri, 15 mai, de la ora 19:00.
- „Ai, n-ai… dai!”, o comedie în care norocul se plătește, iar problemele vin cu dobândă! Viața unui contabil obișnuit este dată peste cap de găsirea unei serviete cu o sumă imensă de bani. Spectacolul se joacă sâmbătă, 16 mai, de la ora 16:00.
- „Puricele în ureche”, o comedie în care o soție geloasă îi întinde o capcană bărbatului ei, convinsă fiind că acesta o înșală. Doar că planul se întoarce împotriva ei… Spectacolul de joacă duminică, 17 mai, de la ora 13:00.
- „Bucătarii”, o comedie în care marea deschidere a unui restaurant este dată peste cap de absența bucătarului-șef, dar și de apariția unor gangsteri urmăriți de polițiști și agenți de frontieră. Se joacă duminică, 17 mai, de la ora 19:00.
Totodată, la parterul clădirii din Bd. Regina Elisabeta 45, unde își desfășoară activitatea Restaurantul Elisabeta, publicul iubitor de comedie este așteptat la:
- „Crimă la cină 2” (AVANPREMIERĂ), o comedie polițistă interactivă, în care o seară de Gală se transformă într-un joc periculos, atent orchestrat de o femeie înșelată și dornică să se răzbune. Spectacolul de joacă joi, 14 mai, de la ora 20:00.
- „La bine și la… revedere”, o comedie care abordează teme precum căsnicia, compromisurile din dragoste și presiunile sociale cu o dozã sănătoasă de umor și ironie. Căsnicia sună bine când nu te implică pe tine! Se joacă sâmbătă, 16 mai, de la ora 20:00.
- „Probleme în Paradis”, o comedie în care soțul se trezește în mijlocul propriei înmormântări - și nimeni nu e prea fericit de miracol! Cum a ajuns acolo și cum strică planurile celorlalți această trezire la realitate? Afli duminică, 17 mai, de la ora 19:30.
Programul complet și biletele sunt disponibile pe www.TeatrulElisabeta.ro