„Metropolis” de Monica Ramirez: distopia în urma căreia faci pace cu lumea

Redactor Andreea Baluteanu

La câte se întâmplă în ciudata noastră lume, ce rost mai au distopiile, poți spune? Creația literară aflată în opoziție cu utopia și care ne absoarbe într-o lume imaginară de coșmar, distopia e însă exact specia literară care te poate ajuta să te împaci cu lumea noastră. Căci, până la urmă, trăim într-un univers mai bun decât apocalipsa înfiorătoare descrisă cu atâta talent de Monica Ramirez în „Metropolis”.

Dar nu vrem să ne precipităm, nu atunci când avem în față o menire aproape imposibilă, aceea de a face recenzia unui proiect copleșitor în ambiția sa, o carte marcantă, pe care nu o mai poți lăsa din mână! Încercăm, totuși, și te invităm în lumea în care vulcanii fierb și umanitatea e pe punctul să dispară!

Poveștile în lumi paralele pot echilibra busola normalității

Suntem din ce în ce mai convinse că putem trăi după cuvintele Monicăi Ramirez, care, în dedicația din incipitul romanului „Metropolis (prima parte)”, spune astfel: „cea mai bună formă de revoltă într-o lume care și-a pierdut busola normalității e să continui să creezi povești în lumi paralele”. Și autoarea s-a întrecut din nou pe sine, căci povestea sa e atât de puternică, atât de evocatoare, încât nu e de mirare dacă la un moment dat vei răsufla ușurată constatând că podeaua ta nu e făcută din cenușă, iar văzduhul întrezărit după perdele nu arde. Încă.

Monica Ramirez adaugă cu geniu literar la lista deja cuprinzătoare a apocalipselor închipuite, dar cu potențial să devină reale, erupția supervulcanilor. Ai surâs liniștită, căci doar noi nu ne situăm în imediata apropiere a unuia? Ei bine, dezastrul natural schițat în mod înfiorător de plastic de autoare are dimensiuni globale, iar pe lângă el, Vezuviul din Pompei e un mic copil ce chicotește alături de un uriaș urlând lugubru.

Niciun muritor nu poate descrie indescriptibilul”: una dintre cele mai inspirate fraze de deschidere dintr-un roman conturează un început în forță al Metropolis. Depășind și cele mai sinistre prognoze, vulcanul Yellowstone erupe încă din primele pagini ale distopiei, iar de acolo Monica Ramirez nici că îți va mai permite vreo pauză de respiro. Iar dacă deja simți pe piele fierbințeala lavei erupând, iar plămânii îți sunt inundați de năluca norului de fum, află că imaginația ta e săracă. Tabloul dezastrului e mult mai copleșitor.

Căci iată ce poate face un „biet” supervulcan care s-a găsit să răbufnească de supărare: poate molipsi și ceilalți supervulcani cu tumultul său, declanșând o iarnă vulcanică mondială (dintr-odată, încălzirea globală pare chiar promițătoare), revărsând milioane de tone de apă dulce din calota glaciară topită ce înghit orașele de coastă, perturbând curenții marini, stârnind cutremure, distrugând lumea așa cum o știm. Cum, e posibil așa ceva? Da, când te pui cu mama natură!

Însă, precum o zână bună a condeiului de groază, Monica Ramirez întrevede și o soluție, iar noi propunem să fie votată în consiliul de prevenție al dezastrelor planetare. Două spații mai sunt sigure acum pentru umanitate: buncărele echipate cu de toate sau mijlocul oceanelor, acolo unde curenții pot filtra aerul.

Aici apar și supraviețuitorii noștri, refugiații de pe ambarcațiuni și vase de croazieră. În povestea lor se remarcă întreaga dimensiune a acestui proiect ambițios. Scriitoarea nu ne face cunoștință numai cu un singur grup, ci cu trei, fiecare trecând prin peripeții unice și confruntându-se cu noi și noi valențe ale dezastrului. De la revolte conduse de maniaci religioși, cu iz de „Povestea slujitoarei”, la epidemii declanșate de virusuri antice, prizoniere în ghețarii topiți, față de care sistemul imunitar e lipsit de apărare, nimic nu lipsește din epopeea distopică a „Metropolis”.

Vei face pe rând cunoștință cu un grup de americani care se refugiază din San Pedro Bay pe vasul de croazieră Metropolis, un uriaș plutitor, cu un echipaj rusesc aflat la bordul unui petrolier în Marea Siberiană și cu britanicii, neozeelandezii și australienii ce dovedesc că omenirea se poate uni dincolo de granițe în Marea Tasmaniei, la bordul cargotului Blythe Star. Desigur, Metropolis e un roman universal din toate punctele de vedere și aduce laolaltă diverse naționalități. Așadar, fie că ești Holder, Terry, Alexei sau Keira, nu te mai lupți sub stindardul patriei tale, ci pentru ceva mult mai sacru, supraviețuirea umanității.

„De fapt, ei au fost cei norocoși”

Iată câteva cuvinte pe care suntem sigure că nu ți-ai dori să le auzi atunci când te numeri printre ultimii supraviețuitori ai rasei umane și deplângi soarta celor dispăruți. Însă într-adevăr amplitudinea dezastrului imaginat de Monica Ramirez, ce pare să nu se mai termine, ce descoperă noi și noi fațete, noi și noi provocări e puțin spus dezolantă.

metropolis de monica ramirez

Forța naratorială a acestei autoare fenomenale e egalată poate numai de descrierile copleșitor de evocatoare. Aici, cuvintele noastre sunt sărace, tocmai de aceea îți lăsăm numai câteva dovezi de har literar, menite să arate cât de pătrunzătoare pot fi cuvintele atunci când știi cum să le înlănțui în fraze ce îți ridică părul în cap. „Visă planeta în flăcări, o minge din care curgeau stropi incandescenți de lavă ce pluteau în spațiu” sau „Furtuna plutea în aer ca o prezență malefică deasupra valurilor, fuioare albe de nori sugând apa la cer ca o armată de vampiri celești”: iată cum elementele, focul și apa, te zguduie până în miezul ființei într-o carte. Nu mai avem de adăugat decât că „Metropolis” e plină de asemenea mărgăritare literare.

Într-o distopie, psihologia personajelor capătă o importanță aparte, poate mai mult decât în fantasy sau SF, genuri literare înrudite. Când totul în jur se prăbușește, ai nevoie de personaje-emblemă de ale căror aripi să te agăți. Nici din acest punct de vedere „Metropolis” nu dezamăgește, făcându-ți cunoștință cu eroi, dar și cu antieroi impecabil schițați. Cu toate că nu toate caracterele au spațiu de desfășurare, scriitoarea reușește să le individualizeze într-un mod exemplar, prin detalii de o uluitoare finețe, cum ar fi taiorul gri atât de prețuit al unei avocate, un element de caracterizare indirectă cu o forță neașteptată, sau zornăitul agasant al brățărilor ce anunță sfârșitul unei căsnicii.

Nu putem să nu remarcăm și „documentarea brici”. Nici nu vrem să ne gândim cât de minuțioasă a fost munca Monicăi Ramirez, care sună exact așa cum ar trebui să sune un expert în medicină, științe ale naturii sau tehnică, pentru a enumera numai câteva dintre domeniile în care personajele din „Metropolis” sunt obligate să exceleze. Se vede mai ales că autoarea se simte ca la ea acasă pe puntea unui vas, cu vântul bătând în pânzele imaginației și curenții răscolind cele mai tulburătoare himere ale creației. Edificatoare sunt și pasajele de început și de sfârșit, care ne oferă informații prețioase despre temele romanului (te rugăm, însă, opune-te curiozității ce te îndeamnă să verifici și notele finale ale autoarei, căci poți să strici plăcerea unei răsturnări de situație absolut fenomenale).

Nu în ultimul rând, apreciem misiunea pe care, voit sau nu, și-a asumat-o acest „prooroc al sfârșitului” sau „cruciat al Apocalipsei”, Monica Ramirez. Menirea literaturii trebuie să fie nu numai să educe, dar și să avertizeze, iar distopiile sunt din acest punct de vedere regine încoronate. Ne place, așa că o rugăm cu stăruință să continue și cu alte cărți de gen. Până la urmă, primejdiile sunt nenumărate, iar scriitoarea „are cu ce”, în cuvinte atât de simpliste.

Nu ne mai rămâne decât să te invităm să descoperi și tu „Metropolis (prima parte)” de Monica Ramirez, disponibil pe site-ul Editurii UP! 

Surse foto: Pixabay

Articolul urmator „Ghostwriter” de Monica Ramirez: romanul cu care maestra suspansului îți întrece orice așteptări

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.