Semnificația spirituală a alunițelor de pe fața ta

Semnificația spirituală a alunițelor de pe fața ta

Ramona Jurubita

Toată lumea are alunițe și, de multe ori nu reprezintă un motiv de îngrijorare, dar ele ajung să fie un pericol pentru sănătate când își schimbă aspectul în timp, când se rup sau când devin dureroase. Medicul este singurul în măsură să stabilească dacă o astfel de pată pigmentară este bună sau rea, așa că trebuie să ceri întotdeauna sfatul unui specialist când ai dubii cu privire la o anumită pată de pe piele.

Înainte de a lua legătura cu un expert, trebuie să analizezi fiecare aluniță nouă în parte și să vezi dacă este mare, asimetrică, dacă are margini neregulate, mai multe culori pe suprafață și dacă se modifică în timp. Acestea sunt principalele semnale de îngrijorare, iar un dermatolog te poate lămuri, explicându-ți dacă ai sau nu o problemă.

Actrița Marilyn Monroe pozează pentru un portret întinsă pe iarbă, în 1954, în Palm Springs, California

Fiindcă lor aspectul estetic nu este întotdeauna plăcut, anumite persoane decid să își îndepărteze alunițele, mai ales dacă acestea se află pe față. Totuși, există și oameni care profită de „semnele distinctive” pe care le-au primit de la Univers și se bucură că pot fi recunoscuți datorită lor.

Actrița americană Cindy Crawford are o aluniță pe buza superioară și a optat pentru păstrarea ei, la fel ca Marilyn Monroe, a cărei aluniță de pe obraz a devenit o parte importantă a imaginii sale. Și în România avem vedete care și-au păstrat formațiunile pigmentare ieșite în relief și care se mândresc foarte tare cu ele, iar două dintre acestea sunt Simona Gherghe, moderatoarea de la Antena 1, și Inna. La polul opus se află Andreea Bănică, care a ales să își scoată alunița de deasupra buzei.

Semnificația spirituală a alunițelor de pe față variază în funcție de doi factori: sexul persoanei în cauză și locul în care au apărut. Ce înseamnă asta? Că o aluniță poate însemna altceva dacă se află în aceeași zonă a feței la o femeie și la un bărbat. Mai jos găsești o listă cu explicații, așa că poți înțelege mesajul pe care ți-l transmit semnele distinctive de pe chipul tău.

Semnificațiile spirituale ale alunițelor de pe față

Alunițele norocoase de pe față, în funcție de gen

Pentru femei, alunițele norocoase sunt situate în jurul zonei ochilor, iar cele mai norocoase sunt pe sprâncene.

Pentru bărbați, alunițele norocoase de pe față sunt poziționate în partea dreaptă a frunții, precum și pe buza superioară.

Alunițele de pe partea stângă a feței

Se crede că partea stângă a corpului adăpostește energia negativă. Prin urmare, alunițele de pe obrazul stâng poartă de obicei ghinion, reprezentând adesea o persoană care este risipitoare, egocentrică și, în general, antipatică. Cu toate acestea, dacă alunița de pe partea stângă a feței este mai aproape de buza superioară, este un semn bun și arată că omul respectiv este grijuliu cu toți cei din jur.

Alunițele de pe partea dreaptă a feței

Poziționarea lor pe obrazul drept prevestește bogăție și prosperitate, așa că persoanele cu alunițe în această zonă sunt pozitive și dornice de acțiune.

Alunițele de pe bărbie

Ele sunt un indiciu al stabilității în viață. Dacă sunt situate în centrul bărbiei, sugerează o viață stabilă în general, dar forma contează foarte mult și aici. În cazul în care este asimetrică de o parte și de alta a bărbiei, de exemplu, este un semn de instabilitate și neliniște în viață.

Alunițele pe buza superioară sau inferioară

Cele de pe buza superioară sunt considerate, de obicei, semne de frumusețe. Cu toate acestea, au mai puțin de-a face cu frumusețea fizică și mai mult cu succesul și statutul. Norocoșii cu semne unice în această zonă a feței apreciază lucrurile frumoase și muncesc din greu pentru a avansa în viață, dar nu sunt materialiști.

Alunițele de pe buza inferioară apar la oamenii orientați mai mult spre familie decât spre carieră, dar asta nu înseamnă că nu pot avea și ei o viață de succes pe cont propriu.

Citește și: Ce spun aluniţele de pe corp despre destinul tău

Alunițele de pe ochi sau de lângă ochi

Acelea poziționate în zona ochilor, inclusiv în sprâncene și pe pleoapele, spun ceva despre comportamentul tău.

Persoanele cu alunițe ascunse în părul sprâncenelor sunt, de obicei, ambițioase și muncitoare, fiindcă aceste semne aduc noroc, în special când vine vorba de avere și de traiectoria profesională.

Alunița de pe pleoapa superioară arată că o persoană are mare nevoie de libertate, în timp ce alunițele de pe pleoapa inferioară apar la cei predispuși la confruntări și provocări în relații.

O aluniță apărută pe colțul exterior al oricăruia dintre ochi vorbește despre farmecul și magnetismul persoanei în cauză. Unele femei care au o aluniță în acest loc au sesizat că le este ușor să îi atragă pe ceilalți.

Imagine alb-negru cu o femeie care are multe alunițe pe față, în jurul ochilor.

Alunițele de pe nas

Cele de pe nas sunt o reflectare a statutului financiar și social. Dacă se află pe partea laterală a nasului sau a nărilor sunt aducătoare de ghinion. Persoanele cu alunițe aici au tendința de a fi superficiale și țin banii la distanță, chiar dacă nu își doresc acest lucru. Pe de altă parte, o aluniță pe vârful nasului este un semn al bogăției și apare la oamenii care se pricep foarte bine la gestionarea bugetului. Aduce noroc, mai ales când vine vorba de creșterea veniturilor.

Alunițele de pe frunte

Alunițele de pe frunte sunt un indiciu al vieții tale de familie și al carierei. Dacă se află în partea dreaptă a frunții, arată că posezi maturitate mentală care te va duce departe în viață și în carieră. În cazul în care este situată în centrul frunții, indică însă o viață de familie dificilă și relații tensionate cu rudele, în special cu părinții.

Alunițele roșii

Alunițele roșii sunt considerate aducătoare de noroc și semn de succes în viață. Cu toate acestea, în funcție de localizarea lor, pot semnala, de asemenea, probleme de relaționare.

Alunițele negre

Acestea sunt asociate cu personalități puternice. Deși nu aduce neapărat ghinion, o aluniță neagră este mai probabil să semnaleze probleme financiare de-a lungul vieții.

Semnificația alunițelor faciale în cultura chineză

Potrivit artei străvechi a citirii chinezești a feței, alunițele pot spune multe despre personalitatea și norocul unei persoane în viață în domenii precum familia, relațiile și cariera. Fiecare zonă a feței este asociată cu un domeniu al vieții și al personalității, iar poziționarea unei alunițe în aceste locuri, precum și culoarea și forma acesteia pot dezvălui multe despre o persoană.

Semnificația alunițelor faciale în cultura coreeană

În Coreea, majoritatea alunițelor de pe față nu au nicio semnificație. Însă celor de pe nas le-a fost atribuit un sens: mulți coreeni cred că reprezintă un semn de câștig financiar dacă se află în vârful nasului.

Semnificația alunițelor faciale în cultura hindusă

Credințele antice hinduse sugerează, de asemenea, că locul unde este plasată o aluniță poate dezvălui multe despre statutul financiar și despre personalitatea cuiva.

Tu ai alunițe pe față? Te-ai gândit până acum că ar putea transmite ceva despre tine?

Citește și: Nume norocoase si semnificatia lor: al tau se regaseste in lista?

Surse foto: Getty, Pexels

Surse articol: YourtangoDreammeaningAstrofame

Articolul urmator
De ce se dau prosoape la înmormântare? Află semnificația acestui obicei
De ce se dau prosoape la înmormântare? Află semnificația acestui obicei
Care este energia ta spirituală?
Incepe quiz
Care este energia ta spirituală?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.