Sun Talks: seminarii gratuite cu Ioana Macoveiciuc și Melania Medeleanu

Sun Talks: seminarii gratuite  cu Ioana Macoveiciuc și Melania Medeleanu

Redactor Divahair.ro

În octombrie, Ioana Macoveiciuc și Melania Medeleanu vor fi sursa ta de inspirație și curaj pentru schimbarea de care ai nevoie. Ele vor ține două seminarii pe tema „Design Your Life”. Seminariile „Sun Talks” au ajuns deja la a opta ediție, sunt gratuite și se desfășoară în Sun Plaza.

„Design Your Life” înseamnă să ai curaj să fii arhitectul propriei tale vieți. Sau să îți colorezi viața în culorile pe care ți le-ai dorit dintotdeauna, dar nu ai avut curaj să le folosești. Înseamnă un nou început, o viață bună cu momente unice, cum ar fi atunci când primești primul cadou aniversar în fața magazinului preferat sau când ieși la un film cu prietenii.

sun talks

„Design Your Life” este însă și despre relațiile interfamiliale, părinte-copil, părinte-părinte și, poate la fel de important, relația ta cu tine.

Pe 21 octombrie, Ioana Macoveiciuc va vorbi despre echilibru, iertare de sine, acceptare și curaj. Despre cum scăpăm de rușine și îndrăznim să facem și să fim ce ne dorim. Despre foaia care e sufletul tău și cum trebuie să fie ea ca ideile bune care ne vin tuturor să devină realitate.

Viața ta e o poveste. Trăiește-o și spune-o frumos! Idei bune avem toți. Unii dintre noi le lasă să treacă, să dispară, să se usuce, din lipsă de timp, de încredere în noi, de chef sau de energie. Alții le pun la lucru și devin artiști celebri, actori geniali, autori de bestsellere, sau „doar” oameni fericiți și împliniți. Redesign your life, cu curaj și creativitate.” spune Ioana.

Ioana Macoveiciuc este scriitoare, are blogul Prințesaurbană.ro și este organizator de evenimente pentru părinți. Are 15 ani de experiență în presă, dar succesul i-a venit odată cu blogul, care a adunat rapid o comunitate extrem de numeroasă în jurul ei.

sun talks ioana

Pe 28 octombrie, Melania Medeleanu le va vorbi participanților despre Viața la TV. Și mai ales după. „Timp de 22 de ani ce știam despre viață aflasem mai degrabă de la televizor. Mă hrăneam cu poveștile altora. Înveți multe aflând și spunând mai departe povești. Dar să trăiesc cu adevărat am început abia când am închis televizorul și mi-am croit propria poveste. Se scrie încă, balaurii au din ce în ce mai puține capete, e plin de zâne bune și sute de pitici.” spune Melania.

Melania Medeleanu a fost timp de 22 ani om de radio și televiziune, este prezentatoare de evenimente, ține cursuri de media, public speaking și dicție, iar acum trei ani a construit împreună cu Vlad Voiculescu MagiCAMP, o tabară pentru copiii bolnavi de cancer, de care se ocupă îndeaproape.

sun talks

Ambele seminarii au loc de la ora 11.00 la 13.00, în Sun Plaza, la etajul 1, între zona de restaurante și cinema. Intrarea este gratuită, dar trebuie să te înscrii completând formularul de aici, pentru fiecare seminar în parte: https://www.sun-plaza.ro/sun-talks/.

Cele două seminarii vor fi transmise live pe Facebook.

Mai multe detalii pe www.facebook.com/Sun.Plaza.Shopping.Center și pe http://www.sun-plaza.ro/event.

Sun Talks sunt seminarii create, organizate și găzduite de Sun Plaza. Temele de discuție sunt alese de clienții Sun Plaza și au fost, de-a lungul vremii de la nutriție la astrologie, de la beauty la fashion și chiar organizare de nunți. Printre speakeri s-au numărat până acum Mirela Vescan, Mihaela Bilic, Ligia Pop, Lena Criveanu, Ovidiu Buta, Ana Morodan, Adela Parvu, Răzvan Pascu. Intrarea este liberă, dar se face pe bază de înscriere online.

Partenerii media sunt: www.alistmagazine.ro, www.divahair.ro, www.eva.ro, www.femeia.ro, www.socialagenda.ro .

***

Sun Plaza

Deschis în februarie 2010, centrul comercial Sun Plaza reprezintă cea mai importantă schemă de retail din partea de sud – est a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial este deținut de către S IMMO AG și administrat de către CBRE Romania.

Având patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor și cu o parcare subterană cu 2.000 de locuri care se întinde pe două niveluri, Sun Plaza este centrul comercial al tuturor, o oază a cumpărăturilor și relaxării.

S IMMO AG

Este prima companie de investiții imobiliare din Austria listată la bursă, devenind sinonimă cu experiență vastă, portofoliu echilibrat şi creşterea sustenabilă, încă de la înființarea sa în anul 1987. Compania investește în proprietăți comerciale și rezidențiale din Austria și Germania, precum și în țări din Europa Centrală și de Sud-Est. Acţionarii strategici majoritari ai S IMMO AG sunt Erste Group şi Vienna Insurance Group.

CBRE Group, Inc. (NYSE:CBG), companie listată la S&P 500, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare companie de servicii comerciale imobiliare din lume (potrivit veniturilor din anul 2012). Compania are aproximativ 37,000 de angajați (excluzând afiliații) și servește proprietarilor cu active în domeniul real estate, investitorilor și chiriașilor, prin intermediul celor 300 de sedii din toată lumea (excluzând afiliații). CBRE oferă consultanță strategică pentru vânzarea sau închirierea proprietăților, a serviciilor corporate, management-ul proiectelor, proprietăților si a altor facilități, estimări și evaluări, planuri de dezvoltare, precum și cercetare. Pentru mai multe informații, accesați www.cbre.ro.

 

Articolul urmator
Rugăciunile care se citesc la începutul zilei
Rugăciunile care se citesc la începutul zilei

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.