Top cele mai frumoase piscine din Romania

Top cele mai frumoase piscine din Romania

Ioana Dinu

Balaceala sau bronzatul la piscina este o alternativa ieftina si practica a mersului la mare. Poti merge la piscina intr-o zi in care ai liber de la munca, intr-un weekend cand poti aduna toata gasca sau chiar iti poti face abonament, ca sa mergi de cate ori ai chef sa te relaxezi. Cu toate acestea, nu orice piscina merita vizita si banii tai, asa ca, mai jos, ai topul celor mai frumoase piscine din Romania.

Cele mai frumoase piscine din Bucuresti

Bucurestiul e mare, e foarte aglomerat si ingrozitor de calduros vara, asa ca ai cu siguranta nevoie sa te racoresti la piscina. Uite unde ai putea sa faci asta.

Piscina Aqua by Pescariu Sports & Spa

Aceasta este intr-adevar una dintre cele mai frumoase piscine existente in Romania. Situata pe malul Lacului Tei, luxoasa piscina are o dimensiune uimitoare, un bar la care poti ajunge direct din apa, jacuzzi si iluminare noaptea. Si cei mici se pot distra aici, pentru ca au tobogane cu apa si o piscina mai mica numai a lor. Daca nu vrei sa te deranjeze nimeni, poti merge in spatiul VIP privat, asta dupa ce treci sa vezi bunatatile de la bar si de la restaurant. Preturile sunt conforme cu experienta de vis oferita, adica 60 de lei in timpul saptamanii si 100 in weekend.

Aqua Garden Militari Residence

    

Aceasta piscina are preturi foarte bune pentru ceea ce ofera. Costa 30 de lei in timpul saptamanii si 50 de lei sambata si duminica, oferindu-ti in pretul biletului si un cocktail fara alcool. Situata in Cartierul Militari Residence, dispune de 2 piscine exterioare, in care se pot relaxa 900 de oameni, are si un loc de joaca si un bazin pentru copii, un restaurant, dar si foarte multe aranjamente moderne si racoroase. Unicitatea piscinei e data de iazul sau cu pesti, de cascadele si fantanile arteziene si de minunata gradina japoneza, in care te relaxezi numai privind-o.

Piscina Bamboo

  

Aproape la fel de frumoasa precum Aqua Garden Militari Residence si cu exact aceleasi preturi, Piscina Bamboo se „ascunde" in complexul Bamboo si, dupa cum poti vedea, are un aspect occidental. Este locul ideal pentru o iesire cu fetele, mai ales ca puteti sa va relaxati si in jacuzzi si ca va stau la dispozitie un bar imens si un restaurant cu preparate delicioase, pe care sigur o sa le mancati cu placere, dupa ce obositi de la inotat. Unde mai pui ca aici ai parte numai de muzica buna, pentru ca aici sunt invitati in permanenta DJ-i renumiti.

Piscina Daimon

  

Aici este de mers mai ales daca stai in zona Tineretului sau daca ai planuri sa mergi cu cei mici. Intrarea lor este libera. Tu vei plati pentru intrare 30 de lei in cursul saptamanii si 50 in weekend, dar nu uita ca e bine sa iti faci rezervare. Fiind o piscina frumoasa si cum se ajunge usor la ea, toata lumea vrea sa prinda un loc pe sezlong.

Cele mai frumoase piscine din Iasi

Caldura, tot caldura! Uite care sunt cele mai bune optiuni de balaceala pentru tine daca esti din Iasi.

Piscina Tiki Village

  

Mai are nevoie aceasta piscina de prezentare? Nu doar ca este extraordinar de frumoasa, pentru ca imbina salbaticul cu urbanul, dar a adus in Romania un concept nou si indraznet. Amplasata pe plaja Venetia, piscina plutitoare este, de fapt, o oaza de relaxare. Poti sa inoti, sa te uiti cum se bucura cei mici de balaceala in piscina destinata lor, sa te plimbi printr-o zona asemanatoare Deltei Dunarii sau sa faci plimbari cu poneii.

  

Preturile variaza in functie de ziua saptamanii, femeile platind 10 lei pentru un sezlong de luni pana vineri si 20 in weekend, iar barbatii cu 10 lei mai mult. Intrarea este gratuita, dar balaceala, sezlongurile si plimbarile cu ponei se platesc.

Piscina La Playa

  

Situata pe Soseaua Bucium, aceasta frumoasa piscina are preturi foarte bune. De luni pana vineri, platesti 15 lei daca intri inainte de ora 12 si 20 dupa, iar sambata dai 20 pana la pranz si 30 dupa, duminica pretul fiind fix: 30 de lei. Studentii se pot bucura de reduceri de 50% in ziua de miercuri, deci nu-ti uita legitimatia acasa in mijlocul saptamanii.

Piscina Le Gaga

  

Aceasta nu este situata tocmai in Iasi, ci in dreptul satului Cornest, dar este o minunatie care merita mentionata. Franciza a grupului Bamboo, Le Gaga iti ofera intocmai experienta statiunii Mamaia; muzica te va face sa dansezi si in piscina, iar restaurantul iti va oferi delicii pentru care merita sa inoti mai mult apoi. De asemenea, de luni pana vineri intrarea este de 20 de lei, iar in weekend se dubleaza.

Cele mai frumoase piscine din Cluj

Nici Clujul nu sta prea rau la capitolul oaze de relaxare departe de mare. Uite ce piscine n-ar trebui sa ratezi.

Sun Garden Golf & SPA Resort

  

Nu este doar o piscina frumoasa, ci una rupta din cartile de decorare, dar este situata in Baciu, langa Cluj. Luni-joi scoti din buzunar 50 de lei ca sa intri, iar, in rest, 65 de lei (cu tot cu prosop). Dispune de o piscina potrivita si pentru copii, si pentru adulti si un jacuzii, dar iti ofera si mese de 5 stele la restaurantul hotelului si posibilitatea de a juca golf.

  

Este ideala pentru o iesire romantica in doi, unde sa nu va stie nimeni si sa te simti cea mai rasfatata.

Piscina Casa Moteasca

  

Nici ea nu e chiar in Cluj, dar dupa ce vei vedea fotografiile de acolo, sigur vei vrea sa mergi. Luni-joi platesti 25 de lei ca sa intri, iar in weekend 30. Copii de pana in 12 ani intra doar cu 10 lei, pentru ca exista si o piscina doar pentru ei.

Cele mai frumoase piscine din Brasov

Verile pot fi insuportabile chiar si la munte, iar drumul pana pe plaja lung, asa ca uite unde iti mai domolesti dorul de mare in Brasov.

Piscina Garden Club

  

Amplasata intr-o gradina de trandafiri, aceasta piscina este simpla si atragatoare. Are un aer exclusivist, insa preturile sunt bune: 40 de lei in cursul saptamanii si 50 in weekend. Dispune, evident si de un bar si un restaurant cu manaruri delicioase.

Piscina de pe Domeniul Dambu Morii

  

Aceasta piscina nu impresioneaza prin arhitectura sau multitudinea optiunilor oferite, insa este frumoasa prin minimalismul si simplitatea sa. De luni pana vineri, trebuie sa platesti 30 de lei intrarea, iar minorii platesc jumatate. Pretul include accesul la vestiar si sezlong. In weekend, insa, cum serviciile includ si brunch, pretul creste la 75 de lei pentru persoanele de peste 16 ani, 35 pentru copiii de 7-15 ani si 25 de lei pentru aceia de 4-6 ani. Cei mai mici de 3 ani au acces gratuit oricand.

Piscina Paradisul Acvatic

  

Aceasta piscina impresioneaza prin dimensiune: este imensa si racoreste pe toata lumea, avand un paradis al copiilor incorporat. Copiii care sunt mai mici de 1,30 m vor plati 25 de lei pentru o zi de distractie in paradis, iar adultii (persoanele mai inalte de 1,30 m) vor plati 55 de lei. Fiind cel mai mare complex de piscine din Transilvania, dispune de tobogane si trambuline din belsug, sauna, masaj, teren de fotbal si peste 1600 de sezlonguri.

Smile AquaPark

  

Parcul acvatic al Brasovului este cum te asteptai: frumos, dar suprapopulat. Tocmai de aceea, parerile despre el nu au fost cele mai bune in ultima perioada. Dar asta nu inseamna ca nu merita sa mergi, sa te dai pe tobogan si sa inoti putin, pentru 30 de lei luni-joi sau 40 vineri-duminica.

Cele mai frumoase piscine din Timisoara

Acelasi lucru: esti departe de mare, dar asta nu inseamna ca trebuie sa uiti de distractia acvatica. Uite cele mai bune optiuni de relaxare la piscina pentru timisoreni.

Piscina Sun Beach

  

Este un loc in care trebuie sa mergi macar o zi, pentru ca este rasfatul ideal pentru zilele in care soarele face pana si respiratul imposibil. De luni pana vineri, un sezlong costa 19 lei, ia in weekend 29, iar un pat pliant e 34 de lei, fiind 39 sambata si duminica. Cuvintele sunt de prisos, caci fotografiile de mai sus te vor convinge sigur.

Piscina de la Anette Resort

Aici e de mers daca vrei sa uiti de tot de stres si de oras, caci verdeata si racoarea te vor face sa uiti de aglomeratia urbana. Dispune de piscina pentru adulti si una pentru copii si bar cu servire pe plaja. Ca sa intri, marti-joi platesti 15 lei, iar pentru copiii de pana in 14 ani costa doar 10 lei, iar vineri-duminica este tarifele se maresc cu 5 lei. Iar pentru rasfat total, poti alege un baldachin pentru doar 50 de lei/2 persoane.

Piscina ZHH Termal

Piscina cu ambient exotic, adica locul care te scoate din oras si din monotonie cu totul. Are si un bazin pentru copii, un lounge in aer liber, la care sa iti savurezi cocktailurile, dar cel mai important este ca aici poti face baie si noaptea, cand tot orasul tace si nimeni nu trebuie sa stie cum te distrezi tu. Adultii platesc 10 lei, iar copiii 5, la care se mai adauga si 5 lei pentru sezlong.

Strandul UMT

  

La acest strand se merge in gasca neaparat, pentru ca e loc de distractie si balaceala. Preturile sunt mici, adica adultii platesc 12 lei, iar copiii 10, iar inchirierea unui sezlong este 5 lei. Dispune de un bazin olimpic, doua bazine cu apa termala, o piscina pentru copii cu tot felul de tobogane si jucarii, patru terase si un restaurant, dar si trei terenuri de fotbal. Pe scurt: mergi de la 9 de dimineata si distreaza-te toata ziua.

Cele mai frumoase piscine din Baia Mare

Soarele nu cruta pe nimeni vara, iar concediul nu e doar pentru somn, nici weekendurile. Uite unde te relaxezi si distrezi in apa in Baia Mare.

Piscina Castel Transilvania



Nu este doar o piscina frumoasa, este o minunatie in mijlocul naturii. Dispune de bar in piscina, jacuzzi cu apa sarata, baldachine, locuri ideale pentru o escapada romantica in doi si, bineinteles, piscina si loc de joaca pentru copii. Tarifele sunt de 30 de lei pentru adulti si 15 luni-sambata, iar duminica de 40 pentru adulti si 20 pentru copii.

Piscina La Nuci

  

La doar 5 kilometri de Baia Mare, dai de relaxare. Fiind la marginea padurii, este o zona racoroasa, numai buna de respirat adanc vara. Tarifele sunt bune, adica adultii platesc 20 de lei, iar copiii intre 7-14 ani doar 10, in timp ce aceia de pana in 7 ani intra gratuit. Are doua bazine, jacuzzi, loc de joaca pentru copii si spatii pentru jucat tenis de masa. 

Piscina Secret Garden

  

Inca si mai departe de Baia Mare, la 17 kilometri, gasesti o gradina secreta si plina de frumusete. In plus, totul este aici in regim de 4 stele, asa ca nu e de ratat pentru o aniversare prelungita. Dispune de piscina pentru copii, piscina cu hidromasaj si o piscina de balaceala, dar si de o piscina interioara. Preturile sunt foarte bune, adica 20 de lei pentru adulti, 10 lei pentru copiii intre 4 si 12 ani, in vreme ce aceia sub 4 ani intra gratis. 

Piscina Bella Resort

  

Aici trebuie sa mergi ca sa te distrezi. Cand ajungi aici, stii ca nu e pentru relaxare si somn la soare. De luni pana joi costa 20 de lei, iar vineri-duminica, 25. Party-urile sunt in meniul fiecarui weekend, iar oamenii amuzanti intotdeauna prezenti.

Cele mai frumoase piscine din Bacau

Nici partea accentuata a Romaniei nu este lipsita de locuri pentru inot si bai de soare. Uite care sunt cele mai atractive locuri de balaceala in Bacau.

Piscina Aqua Club 

Are 7 piscine (printre care una cu valuri si una pentru volei), de 100 de ori mai multe sezlonguri, loc de joaca pentru copii, restaurant si bar. Tarifele sunt si ele bune. Intrucat copiii de sub 1,20 metri intra gratuit, iar adultii platesc 20 de lei de luni pana vineri si 25 in weekend.

Piscinele Gepex 

Aici te bucuri de piscina pentru adulti, una pentru copii si un jacuzzi cu aero si hidro masaj. Si aici se intra in functie de inaltime, astfel: copiii de pana in 1,50 m platesc 10 lei luni-vineri si 15 in weekend, iar adultii 15, respectiv 20.

Piscina de la Motel Travel Europa

  

Aici se merge pentru distractie de club pe timp de zi, pentru ca locul dispune de bar, club, plaja cu nisip, loc de joaca pentru copii si restaurant. Capacitatea totala e de 150 de sezlonguri, asa ca nu trebuie sa iti faci griji ca te va vedea prea multa lume dansand in apa sau dormind in baldachin. Accesul inseamna doar o bancnota de 10 lei, in vreme ce baldachinul se plateste separat.

Piscina Royal Garden

  

Este o piscina cu aer exclusivist si romantic, numai buna pentru a celebra diferite evenimente. Dispune de jacuzzi, piscina pentru copii si iti ofera posibilitatea sa te rasfeti cu mancaruri fine chiar la sezlong, serviciile oferite fiind de inalta calitate.

Piscina Levisticum

  

Inca o piscina deosebita pe lista celor mai frumoase piscine din Romania. Are o capacitate de 350 de sezlonguri, piscina pentru adulti si una pentru copii, dar si un loc de joaca special pentru ei, deci poti merge cu incredere cu toata familia.

Asadar, nu trebuie decat sa iti iei costumul de baie pe tine si sa pornesti in cautarea celor mai bune piscine din Romania, pentru ca tara nu sta deloc rau la capitolul distractie si relaxare. Nu uita de cremele de protectie solara, de zambete si chef de voie buna, caci doar de ele ai nevoie pe marginea piscinelor romanesti!

Surse foto: pescariusports.ro, aquagardenmilitariresidence.ro, bamboopool.ro, ziarulring.ro,  facebook.com/tikivillageiasi, iasi365.ro, sungardenresort.ro, pensiunea-casamoteasca.ro, gardenclub.ro, dambumorii.ro, paradisulacvatic.ro, looms.ro, sun-beach.ro, anette-resort.ro, zhhtermal.ro, emall21.ro, casteltransilvania.ro, livemaramures.ro, ocaziituristice.ro, moteltraveleuropa.ro, secondglobe.com, idealtravel.ro       

Articolul urmator
"Poarta Iadului", locul din România care bagă turiștii în spaimă. Ce spun localnicii
"Poarta Iadului", locul din România care bagă turiștii în spaimă. Ce spun localnicii
Ce vedeta din Romania esti?
Incepe quiz
Ce vedeta din Romania esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.3 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.