Acesta a fost un mit binecunoscut, rezultat al interpretării eronate a unui studiu de la începutul secolului trecut, care arăta că numai 10% din neuroni sunt activi într-un anumit moment. Totuși, neurologul John Henley arată că folosim alternativ diferite arii din creier, pentrru că neuronii necesari pentru a lua o decizie importantă nu se activează în același timp cu neuronii implicați în pregătirea unei cești de cafea, de exemplu.
Aceasta este o altă credință larg răspândită, că deșteptăciunea depinde de mărimea creierului. În realitate, dimensiunile creierului influențează doar 2% din diferențele între oameni privind abilitățile intelectuale. Deci este un simplu mit că un cap mai mare este dovadă de inteligență.
Un studiu din anii 1990, care a implicat 30 de copii, a arătat că aceștia se concentrau mai bine pe sarcinile lor dacă ascultau muzică de Mozart. Așa a apărut mitul denumit ”Mozart Effect”, conform căruia copiii expuși la muzică clasică sunt mai inteligenți. În realitate, deși poate crește capacitatea de concentrare, muzica clasică nu te poate face mai deștept. Un studiu din 2003 a arătat că artele vizuale au același efect de creștere a concentrării la copii, ca și muzica clasică.
Faptul că una dintre mâini este dominantă în activități i-a condus pe mulți la concluzia că creierul nostru funcționează asimetric, mai ales că emisfera stângă controleazălogica și limbajul, în vreme ce dreapta este responsabilă de creativitate și intuiție. În realitate, nu există dovezi științifce care să susțină această polaritate, de vreme ce o persoană dreptace poate avea abilități creative excelente, iar un stângaci se poate descurca foarte bine cu logica și matematica. Faptul că folosim mai degrabă mâna dreaptă sau cea stângă este determinat genetic și nu are legătură cu o emisferă dominantă a creierului.
Există convingerea că abilitățile cognitive se diminuează cu vârsta, așa cum se întâmplă cu funcțiile celorlalte organe ale corpului. În realitate, persoanele nu ating maximul dezvoltării lor cognitive la aceeași vârstă; un studiu din 2015 a arătat că unii oameni ating vârful de dezvoltare la 30 de anii, în vreme ce alții îl ating după 40 de ani. Chiar dacă memoria pe termen scurt sau viteza de procesare a informațiilor scad cu vârsta, alte procese cognitive precum memoria pe termen lung sau capacitatea lingvistică se amplifică pe măsură ce îmbătrânim.
Chiar dacă există o serie de abilități care îi deosebesc pe bărbați de femei, inteligența nu este, cu siguranță, una dintre ele. Un studiu desfășurat în Arizona a arătat că bărbații și femeile diferă, de fapt, în ceea ce privește încrederea în ei înșiși, bărbații fiind mult mai convinși de inteligența și abilitățile lor, în vreme ce femeile nu au atâta încredere în ele. Cu alte cuvinte, diferă modul în care cele două genuri se percep, nu inteligența lor reală.
Un alt mit larg răspândit este că devii mai inteligent dacă practici jocuri ale minții, precum jocuri de memorie, jocuri video de atenție, puzzle, etc. Într-adevăr, acestea s-au dovedit eficiente în prevenirea degradării neuronale și întârzierea declanșării unor boli mentale, dar nu și în creșterea inteligenței.
Un studiu care a implicat 11.000 de persoane care s-au antrenat zilnic prin jocuri speciale pe computer a arătat că, dei unele abilități s-au îmbunătățit, capacitatea lor cognitivă generală nu a a înregistrat un progres față de a persoanelor neantrenate.
Există părerea preconcepută că primul născut într-o familie este mai inteligent decât frații săi. Totuși, un studiu din 2007 a arătat că diferențele de inteligență dintre frați nu au nici o legătură cu ordinea nașterii lor, ci cu o serie de factori psihologici și sociali, cu relațiile din familie, cu mediul și circumstanțele din timpul sarcinii și de după naștere.
Atunci când avem de îndeplinit sarcini urgente sau trebuie să respectăm anumite termene limită, ni se pare că toate facultățile noastre se accelerează și lucrăm mai eficient pentru a duce lucrurile la bun sfârșit. Dar, în realitate, nu este așa; deși stresul ne pune într-o stare de alertă care, pe termen scurt, ne face să dăm ce este mai bun în noi, pe termen lung ne poate afecta creierul și conexiunile neuronale, așa cum arată un studiu de la Universitatea Berkeley din California.
Nivelul mare de colesterol din sânge este conectat cu creșterea riscului de atac cerebral, dar acest lucru nu înseamnă că colesterolul este rău pentru creier. Dacă nu depășește o anumită cantitate în sânge, colesterolul este esențial pentru funcționarea creierului. Conform cercetătorilor de la Harvard University, 25% din activitatea creierului depinde de colesterol, dar corpul poate sintetiza singur cantitatea necesară de colesterol, așa că nu mai este necesar aportul din afară.
