5 Cafenele clasice din Europa pe care sa nu le ocolesti

Ioana Budeanu

Cand alegem o destinatie de vacanta, ne gandim la monumentele istorice, la muzee, la zonele de shopping, la atractiile turistice si la confortul hotelurilor. Insa in marile orase ale Europei, ca peste tot in lume, exista si cafenele clasice, care au facut istorie si care au o poveste incredibila. De zeci de ani isi asteapta clientii cu cele mai fine preparate, cu cele mai aromate cafele si cu o servire impecabila. Daca vrei sa faci parte din istorie, atunci trebuie sa intri in cafenelele de mai jos! Iata care sunt cele 5 cafenele clasice din Europa:

5 Cafenele clasice din Europa pe care sa nu le ocolesti


1. Central Kavehaz, Budapesta, Ungaria


Central Kavehaz reprezinta o escapada eleganta din aglomeratia orasului Budapesta. Cafeneaua a fost deschisa in anul 1887 si reprezenta pe atunci un centru cultural in care se intalneau marii scriitori ai epocii. Si in prezent, cafeneaua cu ferestre uriase, tavan inalt, lemn scump si alama este locul de intalnire al artistilor si poetilor. Adu cu tine o carte, comanda un cappuccino delicios si o tarta de cirese si iaurt si vei avea parte de o dupa-amiaza desprinsa din filme.

Adresa: Károlyi Mihály 9, Budapesta, Ungaria. Program: 8-23.
 
Central Kavehaz, Budapesta


2. Antico Caffé Greco, Roma, Italia

Se spune ca cea mai buna cafea din lume se bea in Europa, iar cea mai buna cafea din Europa este in Italia. Si unde poti degusta aceasta minune, daca nu in Roma, intr-un decor clasic,  dar spectaculos, care include mese din marmura, scaune tapitate, de epoca, chelneri in tuxedo, oglinzi de cristal si o eleganta nemuritoare, ramasa suspendata in timp inca din anul 1760, cand s-a deschis aceasta Cafenea pe Via Condotti, langa Treptele Spaniole. Milioane de turisti au vizitat aceasta cafenea de-a lungul anilor si au baut cea mai buna caffe macchiato din lume. Cine a mai fost pe aici? Oameni "simpli" ca: Goethe, Byron, Berlioz, Dickens, Keats si Mark Twain, care isi pierdeau timpul discutand politica sau band o cafea in Orasul Etern. Molto delizioso!

Adresa: Via dei Condotti, Piazza di Spagna, Roma, Italia. Program: 12-24.
 
Antico Caffé Greco, Roma


3. Café Central, Viena, Austria

Celebra cafenea s-a deschis in anul 1876 si era un punct de intalnire pentru personalitatile vremii. Aici isi beau cafeaua Arthur Schnitzler, Sigmund Freud, Peter Altenberg si Leo Trotzki, iar Vladimir Lenin punea la cale o revolutie. Si in zilele noastre, "cafeneaua literara" este un loc special, unde celebritatile se aduna sa discute politica, sa bea o cafea vieneza si sa guste specialitatile de patiserie, pentru o experienta unica, de neuitat. Café Central este adapostita intr-un Palat, are decoruri de epoca, tablouri celebre, mobila scumpa si coloane de marmura roz, ferestre uriase, iar in fundal rasuna o muzica suava de pian. Daca vrei sa te simti ca o printesa, opreste-te la Cafe Central cand ajungi in Viena si comanda o cafea clasica, alaturi de o prajitura cu ciocoalata.

Adresa: Herrengasse / Strauchgasse, Viena, Austria. Program: 7.30-22.
 
Café Central, Viena


4. Le Procope, Paris, Franta

Ce aveau in comun Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir si Albert Camus? Erau mari iubitori de cafea si venerau cafenelele de pe malul stang al Senei. Deschisa in anul 1686, Le Procope este cea mai veche si mai distinsa cafenea din Orasul Luminilor. Pe aici au trecut toti marii scriitori ai vremii, aici s-au discutat carti si piese de teatru, s-au pus la cale revolutii si s-au conceput opere de arta. Voltaire, Benjamin Franklin, Victor Hugo si Hemingway si-au baut cafeaua aici si au lasat mostenire o multime de povesti. Decorul este intim, elegant si rafinat, cu mobila din lemn scump, tablouri incredibile, candelabre din cristal si cele mai fine preparate frantuzesti, servite alaturi de o cafea delicioasa si un pahar de vin vechi. Ce sa comanzi aici? Evident, le coq au vin si mousse glacée.

Adresa: 13 rue de l'Ancienne Comédie, Paris, Franta. Program: 11.30 - 1.
 
Le Procope, Paris


5. Caffe Florian, Venetia, Italia

Caffe Florian s-a deschis in anul 1720 in Piazza San Marco din Venetia si este cea mai veche cafenea din Italia. In trecut, aici se adunau personalitati ale epocii pentru a privi lumea din piata si pentru a bea o cafea cu absinth. Printre acestia se numarau: Goethe, Ugo Foscolo, Charles Dickens, Marcel Proust, Grabriele D'Annunzio si Eleonora Duse, Rousseau, Stravinsky, Modigliani, Antonio Canova, Casanova. Faimoasa pentru arhitectura si decorurile sale scumpe, pentru istoria si povestile scrise aici, pentru serviciile impecabile, pentru cafeaua, ceaiul, ciocolata, prajiturile si portelanurile fine, Florian este una dintre cele mai frumoase cafenele din lume. Romantica si boema, scumpa si eleganta, faimoasa si cu decoruri clasice, aceasta minune din Piazza San Marco este un MUST SEE. Aici vei bea o cafea divina, dar vei putea cumpara si suveniruri si opere de arta celebre.

Adresa: Piazza San Marco, Venetia, Italia. Program: de la 10 la ultimul client.
 
Caffe Florian, Venetia
 
Foto: panoramio.com, flickr.com
 
Alte subiecte care te-ar putea interesa:

Tarragona, miracolul Cataloniei
Berlin, poate cea mai interesanta capitala a Europei
Mumbai, metropola diversitatii

Subiecte de pe forum:

Vacanta ideala
Voi ce sporturi mai practicati?
Intamplari de neuitat

 
Articolul urmator Totul despre locul din România unde se spune că soarele răsare de două ori în aceeași zi

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.9 (21)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.