Aterizare de urgență pe Otopeni, după o amenințare cu bombă

Este panică pe Aeroportul Otopeni, după ce o aeronavă a aterizat de urgență, în urma unei amenințări cu bombă. Avionul aparține unei companii low cost și efectua o cursă pe ruta Kutaisi - Varșovia, potrivit Mediadax.
Aterizarea forțată a avut loc în jurul orei 16.20, iar pasagerii au fost evacuați. O echipa de pirotehniști a intervenit, pentru a scana bagajele și a analiza perimetrul.
„A fost instituită celulă de criză la nivelul aroportului, SRI este prezent cu echipa pirotehnică care urmează să scaneze bagajele și aeronava. S-a intrat pe procedura standard în astfel de situații, procedura gestionată de conducerea aeroportului. Cursa nu are destinația România, a aterizat de urgență la Otopeni, s-a intrat pe procedura de urgență a aeroportului. Pasagerii au fost evacuați”, transmite SRI, potrivit hotnews.ro.