Cele mai frumoase destinatii de Revelion

Cele mai frumoase destinatii de Revelion

Raluca Apostolescu

Un Revelion de neuitat trebuie sa includa cupe pline cu sampanie, un spectacol de artificii si lumini desprins parca din poveste, atmosfera de sarbatoare si, nu in ultimul rand, distractie cat cuprinde. Nu te-ai hotarat inca unde iti vei petrece noaptea dintre ani? Atunci iti recomand sa citesti sugestiile de mai jos si sa afli care sunt cele mai frumoase destinatii de Revelion.

1. New York

Cunoscut ca fiind orasul care nu doarme niciodata, New York este metropola dominata de un stil de viata agitat, de zgarie-nori si de o atmosfera inconfundabila. Pentru cele care aleg acest oras de Revelion, impresionantul foc de artificii de pe Times Square, jocul de lumini si muzica ritmata vor crea un eveniment de-a dreptul exploziv. Daca nu esti adepta distractiei in aer liber, atunci poti opta pentru petrecerile incendiare, la care artistii internationali dau tonul distractiei. Daca vrei sa iti petreci noaptea dintre ani intr-un loc romantic cu o priveliste minunata, poti opta pentru o croaziera pe raul Hudson. Daca petrecerea de Revelion nu te oboseste prea rau, atunci iti propun sa vizitezi si cateva obiective turistice, in zilele urmatoare.


2. Moscova

Poate prea putin explorata, dar cu siguranta foarte ofertanta pentru turistele amatoare de obiective si de petreceri impresionante, Moscova poate fi o alegere excelenta de Revelion. Daca te dai in vant dupa spectacolul de artificii de la miezul noptii, atunci Piata Rosie este locul ideal unde trebuie sa te opresti. Daca, in schimb, doresti sa te bucuri de confort si de temperaturi generoase, atunci poti opta pentru o petrecere intr-unul din cluburile din capitala Rusiei. Nu esti innebunita dupa plimbarile pe timp de iarna la temperaturi foarte scazute? Muzeele, galeriile si palatele Moscovei iti vor oferi suficienta distractie pentru zilele petrecute aici.



3. Lisabona

Sampania delicioasa, artificiile impresionante si farmecul orasului sunt cateva dintre ingredientele de baza ale unui Revelion petrecut in Portugalia. O capitala de marimea Lisabonei, caracterizata de o diversitate culturala si geografica impresionanta, ar putea sa iti alcatuiasca un itinerariu suficient de ofertant si interesant, care sa dureze o vesnicie. Daca vrei sa te bucuri de un adevarat spectacol in noaptea de Revelion, atunci te sfatuiesc sa mergi in zona centrala a orasului, cunoscuta sub numele de Bairro Alto. Tot acolo sunt concentrate si cele mai faimoase cluburi si restaurante din Lisabona. Nu uita ca orasul le ofera turistilor sansa de a vizita cateva obiective impresionante, printre care turnul Belem si Muzeul Calouste Gulbenkian.



4. Edinburgh

Acest centru urban stie cu adevarat cum sa petreaca de Revelion sau de Hogmanay, asa cum este cunoscut de scotieni. Daca vrei sa te distrezi, atunci alatura-te turistilor cosmopoliti, care impanzesc strazile, profitand de petrecerile in aer liber. Daca vrei sa te bucuri de atmosfera incredibila de Revelion care pune stapanire pe Edinburgh, atunci te sfatuiesc sa iti cumperi bilet pentru evenimentele organizate de Hogmanay. Capitala este suficient de ofertanta si dupa Revelion, asa ca daca intentionezi sa mai zabovesti aici, nu rata ocazia sa explorezi cateva dintre cele mai importante muzee si obiective turistice, printre care castelul Edinburgh, palatul Holyroodhouse sau Galeria Nationala. 



5. Berlin

Capitala Germaniei este o sursa inepuizabila de distractie si obiective pentru turistii sai, un oras impregnat cu istorie, cu o mostenire arhitecturala grandioasa, al carui farmec este sporit de atmosfera de sarbatoare a Revelionului. Pentru o petrecere in aer liber cu un spectacol de artificii extraordinar, iti recomand Pariser Platz, unde se afla si faimoasa Poarta Brandenburg, locul gazduind una dintre cele mai populare petreceri in aer liber de Revelion din lume. Daca tot poposesti cateva zile in Berlin, atunci poti profita de ocazie ca sa vizitezi cateva obiective simbolice precum Muzeul de Stiinte ale Naturii sau Palatul Charlottenburg.



Pline de agitatie sau dominate de atmosfera romantica, renumite pentru petrecerile extraordinare sau doar pentru opulenta culturala, aceste destinatii iti pun la dispozitie evenimente si spectacole de artificii, pentru ca Revelionul petrecut aici sa fie cel mai frumos. Tu ce destinatie ai alege pentru noaptea dintre ani? 
Articolul urmator
14 stațiuni balneare care te vor ajuta să tratezi problemele coloanei
14 stațiuni balneare care te vor ajuta să tratezi problemele coloanei
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari
Incepe quiz
Cel mai greu test! Nimeni nu raspunde corect la toate cele 10 intrebari

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (16)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.