Centenarul Marii Uniri: 4 locuri din România pe care să le vezi până la finalul anului

Centenarul Marii Uniri: 4 locuri din România pe care să le vezi până la finalul anului

Redactor Andreea Baluteanu

Plănuiești cu atenție noul tău city break sofisticat, pe care să îl petreci într-unul dintre cosmopolitele orașe europene? Nu vom avea niciodată nimic împotriva oricărei destinații de călătorie, dar ne place să credem că plaiurile nu sunt nicăieri mai idilic de verzi ca acasă.

Pe 1 decembrie sărbătorim Centenarul, respectiv împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire ce a avut loc în 1918 la Alba Iulia. Și cum am putea sărbători mai frumos această ocazie cu însemnătate pentru fiecare suflet de român decât printr-o vacanță într-unul dintre locurile de poveste din pitoreasca noastră țară? România are munți semeți, creste maiestuoase, coline domoale, câmpii mănoase, lacuri orbitor de albastre, o Deltă miracol al naturii și sate cum numai în basme mai găsești. Noi am ales azi 4 din aceste daruri și ți le prezentăm în rândurile de mai jos, dar înainte de ele îți facem cunoștință cu cel mai bun tovarăș al drumețiilor tale prin țară!

De Centenar, „răzuiește” România ta!

Preferăm să considerăm că România e o pânză uriașă, pe care penelul tău dansează nu în culorile impuse de alții, ci în cele dorite de tine. Descoperă comorile ascunse ale patriei noastre și sărbătorește cei 100 de ani de existență în stil mare, cu Harta răzuibilă a României. Harta e acoperită de o peliculă aurie mai prețioasă decât aurul și afișează județele și orașele noastre dragi. Odată ce răzuiești însă, localitățile sunt înlocuite de forme de relief, de dealurile duioase, câmpiile verzi sau delta cea miraculoasă. De asemenea, fiecare județ conține atracții turistice mai mult sau mai puțin cunoscute, reprezentând un reminder vizual al locurilor prin care te-ai perindat și al căror pe care le mai ai încă de descoperit.

Harta poate fi atârnată în orice colț al casei și reprezintă un cadou perfect pentru sărbători, atât pentru tine, dar și pentru cei dragi. E ambalată într-un tub rigid de 62*5 cm și a fost imprimată de o firmă de renume specializată în cartografie, având o bogăție a detaliului pur și simplu extraordinară.

Cu ajutorul ei, vei descoperi singură comorile ascunse ale României. Până atunci, uite și recomandările noastre pentru decembrie!

De Centenar, să colindăm România în lung și în lat! 4 locuri de vizitat în decembrie

Nu știm tu cum ești, vorba lui Creangă, dar noi uităm de orice sfadă politică atunci când ne regăsim „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”. România nu e țara uitată de bun simț pe care o regăsim adesea tristă la știri, ci mult mai mult de atât. România e ceea ce vrei tu să fie: poate fi sălaș al necivilizației, groapă de gunoi, țară fără viitor, sau poate fi tărâm pitoresc, ultim refugiu al pădurilor nebătute încă de piciorul omului, păstrătoare de tradiții ținute de oameni calzi, cu bujori în obrăjori, în sate care l-au fermecat până și pe Prințul Charles. Acestea sunt gândurile cu care noi vrem să întâmpinăm Centenarul. Iar cele 4 locații de mai jos ți le vor evoca în tot adevărul lor!

Alba Iulia

Sursă foto: Instagram

Fie ce-o fi, cel mai frumos 1 decembrie te va prinde la Alba Iulia. Chiar dacă nu îți este posibil să vizitezi Cetatea Unirii în fiecare an, măcar de Centenar bucură-te de farmecul ei nepieritor. Istoria te lovește blajină în fiecare colț al citadelei, măreția de odinioară a României mari încă mai palpită pe străduțe, iar pe chipul oamenilor citeşti caracterul primitor al transilvănenilor. Pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia s-a proclamat Marea Unire a Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei cu țara-mamă, iar festivitățile ce au loc în fiecare an poartă o încărcătură aparte. Nu rata ruinele romane, dar nici vestigiile medievale, monumentul închinat lui Horea, Cloșca și Crișan și Catedrala Încoronării, acolo unde Regele Ferdinand și Regina Maria au fost numiți conducători ai României Mari. Chiar dacă, în cazul în care nu te-ai agitat din timp, e foarte posibil să nu mai găsești locuri de cazare, chiar și o călătorie de o zi în Cetate va conta.

Sursă foto: Instagram

Soveja

Sursă foto: Instagram

Pădurile de conifere înconjoară precum un inel stațiunea Soveja, una dintre perlele turismului în anii 80. Mestecenii argintii par născuți de penelul lui Eminescu, munții sunt așezați precum o pavăză seculară, iar râul curge domol, desăvârșind peisajul. Din păcate (sau poate din fericire pentru omul modern, în căutare de liniște), Soveja nu mai e ce-a fost. Stațiunea era renumită în perioada comunismului pentru aerul curat, fiind un spațiu exclusivist frecventat de schiori în cantonamente. Aerul a rămas însă curat (e considerat a fi cel mai ozonat din Europa), iar decorurile, de poveste. Ai cazare la Pensiunea Perla Vrancei, dar poți încerca și la localnici. Locul e magic vizitat în preajma lui Moș Nicolae.

Sursă foto: Instagram

Munții Apuseni

Sursă foto: Instagram

Culmile semețe din Carpații Meridionali sau Orientali reprezintă o mare provocare pentru alpiniști, dar dacă ești o fată simplă în căutare de un loc special în care să sărbătorești Centenarul, îți recomandăm să alegi Apusenii. Așteaptă-te la priveliști demne de o ilustrată de vacanță: culmi domoale, căpițe de fân, troiene vesele de zăpadă, colindători cu bujori în obrăjori, oameni cu sufletul curat ce mai păstrează tradiții vechi de secole. Ai putea spune că nemurirea s-a născut în Apuseni și nu ai greși deloc. Păduri, munți, aer curat, sate liniștite: ce poate fi mai fermecător decât să sărbătorești Crăciunul într-una dintre bisericile de lemn clădite în timpuri imemoriale?

Sursă foto: Instagram

Hotelul de gheață Bâlea

Sursă foto: Instagram

Uită de Dubai, de Anul Nou merită să petreci la Hotelul de gheață de lângă Lacul Bâlea. E una dintre minunile contemporane ale României, vizitate în fiecare an de circa 10000 de turiști. Hotelul e nou în fiecare an, luând născare din gheața care se formează pe lac, căreia îi dau forma „îmblânzitorii de gheață”, așa cum sunt numiți meseriașii pricepuți din Mureș, și murind odată cu încălzirea vremii. Clădit în inima Munților Făgăraș, hotelul e construit în funcție de o temă nouă în fiecare an, iar camerele matrimoniale sunt cu siguranță un stimul pentru orice iubire. Paturile înghețate sunt acoperite cu blănuri între care te vei simți precum în „Urzeala tronurilor”, așa că destinația e musai de bifat de către orice fată în căutare de frumos și de senzații tari.

Sursă foto: Instagram

Sfatul nostru este să nu te rezumi la cele 4 locații pe care ți le-am recomandat spre vizitare în acest an, ci să le consideri un punct de pornire în magnifica ta călătorie prin țară. Presară în drumul tău Brașov, Sibiu și Sighișoara, aleargă alături de minunații cai sălbatici din Pădurea Letea sau lasă-te alintată de stropii de cleștar ai Cascadei Bigăr, considerată a fi cea mai frumoasă din lume. Continuă acest itinerariu de poveste cu celelalte comori ascunse pe Harta răzuibilă și schimbă-ți România la față de Centenar. Descoperă și restul cadourilor incredibil de creative de pe mindblower.ro!

Surse foto: Instagram, Pixabay

Articolul urmator
Litoralul românesc: de ce să îl alegi și unde sunt cele mai frumoase plaje
Litoralul românesc: de ce să îl alegi și unde sunt cele mai frumoase plaje
Ce vedeta din Romania esti?
Incepe quiz
Ce vedeta din Romania esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.