Nu Skin
Optezi sa Impresionezi

File de jurnal de călătorie: Namibia, deșertul de la marginea oceanului

Raluca Mohora

Mai ales în contextul pandemiei, cele mai colorate vise care ne-au aprins imaginația ne trimiteau în călătorii exotice. Atunci când ni s-a limitat posibilitatea de a explora am înțeles cât de mult ne dorim să sfidăm orizonturile, cât de omenesc este să cauți infinitul în măreția minunilor ce ne înconjoară.

Tocmai de aceea, suntem mândre să îți prezentăm câteva file de jurnal de călătorie în Namibia! Ai visat să bați la pas deșertul, să escaladezi dunele bătute de soare și de vânt, să descoperi savana, o porție de viață fremătătoare și sălbatică? Dacă ai completa aceste experiențe revelatoare cu tentații culinare, revelații culturale și aventură cât cuprinde? Iată esența unei incursiuni în nemărginire: file de jurnal de călătorie în Namibia, țara pe care trebuie să o vizitezi!

Pe mine mă mănâncă permanent în talpă să plec…

Mi-a rămas cumva în minte ca eu sunt mică și lumea este mare. Când în viața asta apuc să văd tot ce-mi doresc? Iată întrebarea care nu-mi mai dădea pace…

girafe in namibia

Mulţi ani călătoriile mele s-au rezumat la locuri apropiate, accesibile, pentru că un sejur exotic necesită timp, bani și, desigur, un pic de curaj. Am văzut mai multe țări din nordul Africii, dar niciodată nu m-am aventurat atât de departe în sud, la mii și mii de kilometri depărtare de Europa. Niciodată până ce nu s-a ivit ocazia de a pleca în Namibia.

Înarmată cu câtă hotărâre și curaj am putut să adun, am închis ochii și am apăsat pe buton. M-am gândit că, odată plătită excursia, chiar nu mai exista posibilitatea să mă răzgândesc.

Și plecat-am la drum. Călătoria mea a început cu stângul, cu o conexiune proastă la Frankfurt, dar, din fericire, aveam o carte bună la mine (ador literatura românească interbelică), așa că nici n-a fost vorba de plictiseală. 

După 10 ore de stat în aeroport și alte 10 ore de zbor direct, am ajuns în Windhoek – capitala Namibiei.

Ştiam că fusese colonie germană și că Namibia este diferită de restul țărilor africane, dar și așa am avut o surpriză uriașă: construcții moderne, străzi largi și bine asfaltate. Tot în Namibia am găsit toalete incredibil de curate, mai ceva ca în multe dintre țările europene.

Nu am stat mult în capitală și am pornit la drum. Ne despărțeau 6 ore de Sossusvlei.

Când am ajuns eram ruptă de oboseală, dar, cu toate acestea, am fost fascinată și alimentată cu energie din plin de spațiul de cazare, un castel situat în inima pustiului, în mijlocul deșertului, un loc feeric. Construcția de piatră a fost ridicată de olandezi și reprezintă o combinație supercool între stilul african cu influențe moderne și tenacitatea unei mâini de oameni datorită cărora deșertul a prins viață. 

Camerele erau frumoase, interesant amenajate, dar nu pot comenta prea mult la adresa lor, deoarece cel mai încântată am fost de imaginea surprinsă de la balcon: cele mai frumoase apusuri de soare suprapuse peste zumzetul plin de viață al savanei.

A fost minunat și mi-au răsfățat ochii cu o combinație de culori fantastice.

Ce să mai spun despre mâncare? Incredibil de bună, aș putea spune chiar „de fițe”, comparabilă cu cea pregătită de chefi în cele mai exclusiviste restaurante.

Libertatea și nemărginirea deșertului

Nu că aș fi avut prea mult timp să degust preparatele lor pentru că am pornit la drum spre Parcul Național Sossusvlei, unde trebuia să fim prezenți la ora 6 dimineață, ca să surprindem răsăritul de soare. Pentru mine, trezitul dimineața este o corvoadă  și a  fost testul meu de anduranță întrega excursie, o reală provocare de rezistență.

Parcul este demențial, iar dunele dimineața sunt ceva ce trebuie experimentat, nu descris. Sunt prea sărace cuvintele ca să explic modul în care bate soarele pe dune, cum nisipul devine roșiatic, cum simți deodată că ești liber și cum te cuprinde nemărginirea.

În parc am escaladat dunele de nisip. E o experiență unică să urci niște mici munți de nisip și să îi și cobori. A fost pur și simplu fantastic. Efectiv, simți cum ți se afundă picioarele până la genunchi ca și cum ai păși în făină sau în zahăr, în timp ce oamenii din jur devin mici puncte îndepărtate. Nu vezi orizontul, nu auzi decât vântul și liniștea ce îți dă speranță, curaj și încrederea că poți face orice în viață. E ca și cum ai reuși să treci peste un mare obstacol.

Întreaga vale e verde grație ultimelor ploi, plină cu flori galbene și câțiva pepeni. Da, pare hilar, dar găsești niște pepenași în deșert…

Adio deșert, bun-venit, dragă ocean!

În ziua următoare am purces către ocean și către incredibil de frumosul și curatul oraș Swakopmund.

imagine de la ocean

Imaginează-ți un peisaj desprins din cele mai renumite stațiuni, cu promenade cu palmieri, case de lux extrem de curate și îngrijite, colorate ca în paradisul Disney în toate nuanțele, de la verde și până la portocaliu. Șoselele au minimum două benzi pe sens, iar casele de pe faleză sunt construite cu un lux plin de bun gust.

E adevărat că prețurile sunt destul de piperate și va trebui să reziști tentației de a-ți umple bagajul cu sculpturi africane atât de frumoase și bijuterii cât cuprinde. Nu degeaba e Namibia recunoscută pentru nenumăratele pietre prețioase și semiprețioase ce zac de mii de ani în sânul pământului.

Seara am mâncat pe dig, la ocean, la un restaurant simpatic și popular, cu mâncare bună, The Tug. Am făcut atmosferă și ne-am veselit așa cum fac românii, dar am fost probabil și singurii care au lăsat bacșiș („service“) deoarece clienții cu sânge german socoteau cu înverșunare fiecare bănuț.

Ziua următoare am descoperit paradisul: nebunia, fibrilaţia de a descoperi atât de aproape de noi animale pe care le văzusem numai la TV sau la zoo. Cu alte cuvinte, Walvis bay.

În aceeași zi am traversat Skeleton Coast atât pe apă, cât și pe dune cu tracțiune 4x4, dar și în survol cu un avion de mici dimensiuni.

Ziua a început dis-de-dimineață, la 7, atunci când am ajuns în golf și am plecat în larg cu catamaranul. Un pui de focă fără mamă s-a ținut scai de vas și pentru un pește era în stare să te pupe și să se cațere pe ține. Atât era de simpatic, fără nicio teamă, că m-am îndrăgostit instant de el. Senzația este incredibilă - să poți ține în brațe un pui de focă. Nu a trecut mult și au început să ne înconjoare pelicanii africani, și ei la fel de învățați cu oamenii, care se apropie fără frică și ne cerșesc atenția. Pelicanii africani roz nu sunt buni scufundători, dar sunt foarte curajoși și prietenoși.

femeie cu pui de foca

Pentru că în zona este crescătoria de stridii Oysters Rockefeller, am fost răsfățați încă de la primele ore cu aceste delicii, acompaniate și de șampanie. În a două excursie ni s-a făcut aceeași onoare: nu e de mirare că până seara veselia era în toi.

Oceanul în golf este incredibil de calm, de parcă te-ai afla pe un lac. Eu am rău de mare și chiar îmi făceam griji în legătură cu experiența. Am luat o pastilă ca să mă asigur că pot vedea coloniile de foci și chiar a meritat efortul!

Pe toată coasta Skeleton sunt mii și mii de colonii de foci ce fac un scandal pe măsură - sunt superhaioase. Știu sigur de la cineva din zonă că aici vin și pinguini și balene, dar nu am avut norocul să le văd. Cine știe, poate data viitoare.

La prânz am plecat în off road pe dune. Altădată teritoriu din Africa de Sud, acum fosta graniță are un „gărduț” simplu, ca la stână, ca o sfoară trasă pe unde trecea înainte granița.

Eșți fan roller coaster? Atunci o să adori expediția off road. Pentru mine a fost adrenalină amestecată cu o doză de panică; efectiv am crezut că ne vom răsturna cu mașinile pe dune. La o asemenea înclinație, atât de mare, și cu un stil nebunesc de a conduce, ba la vale, ba la deal, trebuie să fii tare de inima. Dar una peste alta, e o experiență unică pe care ți-o recomand.

desert in namibia vazut din avion

Ziua s-a încheiat cu survol la apus deasupra coastei, de-a dreptul feeric. E de trăit, nu de descris cu vorbe.

Cum a fost pentru mine? În primele 20 de minute m-am rugat nonstop în gând. Mă gândeam: „cine naiba m-a pus să mă urc în coaja asta de avion, pe care o ia vântul și se duce la prima pală? Aoleu, văleleu, trebuie să ajung acasă :))”.

Așa că am încheiat cea mai solicitantă zi a excursiei în stil mare, survolând coasta în avioane de câte 6 locuri. Peisajele sunt de vis; să vezi de sus coloniile de foci, flamingo, zonele cu extracții de sare - Namibia fiind mare exportator de sare de mare, am înțeles că se mândrește cu cantități de până la un milion de kg- e o minune. Impresionante sunt și bazinele ce par roz, văzute de sus, datorită algelor.

Ziua următoare ne-a prins la revărsatul soarelui peste emisfera sudică. Un spectacol, nu altceva. Dar am plecat iar, căci țara e e mare, distanțele și așezările la fel, suprafața întinsă. Următoarea oprire?

Damaraland, venim!

Pe drum spre Damaraland am dat nas în nas cu vânzătorii ambulanți, chiar în mijlocul pustietății: nici nu știi de unde au apărut. Am rămas uimită să constat că pe un kilogram de pietre – cuarț, cristale, onix, malachite - am dat 50-60 RON. Erau atât de frumoase; incredibil ce se află în pântecele acestui pământ.

În Damaraland ai foarte multe de văzut – și nimic nu trebuie ratat!

Prima oprire a fost Muzeul în aer liber al populatei damara. Cu o istorie tristă, alungați și uciși, puținii oamenii rămăși au găsit puterea să se reîntoarcă după ce au fost refugiați în țările vecine.

Predestinat sau nu, exact în ultima mea zi în Namibia, Germania și-a recunoscut vina și a plătit despăgubiri pentru atrocitățile comise în această țară de 1,1 miliarde, după 100 de ani de zbucium și teroare.

La muzeu înveți vorbirea tribului prin sunete, un grai vechi de când lumea, cum să faci focul, cum să ascuți arme, exact ce făceau oamenii acum 4000-5000 de ani. Tot aici afli și cum să folosești plantele medicinale și cum poți prepara din balegă un medicament pe care îl folosesc lunar femeile.

În Damaraland am întâlnit  în  zona muntoasă a deșertului elefanți sălbatici – nu că restul ar fi îmblânziți - dar aceștia nu stau nici măcar în rezervație. Sunt liberi să se deplaseze unde și când vor.

elefanti salbatici in namibia

Am  făcut o vizită și la pădurea pietrificată. Este numită astfel deoarece include copaci vechi de  2,8 milioane de ani, ajunși aici cel mai probabil în urma alunecărilor de teren și a dezghețului. Un astfel de „copăcel” este uriaș; l-am măsurat  cu piciorul și avea 300 de pași. Adăugați crengile și vă puteți imagina un decor de film SF desprins parcă din Jurassic Park .

Întreaga zonă e încremenită în mii și mii de ani de istorie. Eu am avut senzația că am călătorit în timp: triburi vechi de când lumea, șefi de trib cu reguli stricte, pădure de milioane de ani, plante din preistoric. Ce să zic, biologul ratat din mine a fost în extaz.

În următoarele 3 zile am făcut transfer spre Etosha – mare parc național rezervație. E meritul Namibiei că, deși au avut o istorie zbuciumată și au o populație redusă, de 2,5 mil de oameni, au reușit, din 1990 și până azi, să transforme toate aceste comori din deșert în arii protejate și parcuri naționale.

În Etosha fabulos este că stai în lodge fără garduri. Oricând poate apărea un leopard sau alt animal curajos, iar în jurul orei 10 auzi foșnete, urlete și alte semne de viață temerară și sălbatică.

animale care vin sa se adape la gura de apa

În savană viață este animată - există câteva guri de apă la care se strâng toate animalele. De la elefanți la antilope sau girafe, fiecare ființă își ostoiește setea în acest bălți cu apă, minunea ce ne ține pe toți în viață, indiferent cu câte picioare sau neuroni am fost înzestrați sau de ce formă a corpului dispunem.

La sfârșit, vreau să îți povestesc o întâmplare care mie mi-a servit drept motivație și care sper că te va impresiona și pe tine.

Când am ajuns la dune, la marea roșie de dune, am întâlnit un cuplu. Aparent, nu erau diferiți de restul puținilor turiști veniți să admire măreția și culoarea deșertului. Dar nu era așa… el era orb, iar ea suferea la rândul ei de probleme de sănătate. Ea îi descria lui acea întindere de dune, îi descria ce nu putea să vadă, dar putea să simtă.

Omul cel nevăzător străbătuse atâta drum pe jos deși nu vedea, doar simțea.  Știa că acolo se află ceva măreț, mai presus de cuvinte, mai presus de simțuri.

femeie in desert

Din acel moment am decis că eu, cu ochi, mâini și picioare, nu am dreptul să mă plâng, să cedez, să nu urc, să îmi spun nu se poate, să îmi stabilesc limite sau opreliști. Mi-am promis să nu uit că am ochi, și deși nu văd bine, mulțumesc în fiecare zi că pot discerne culorile, că îmi pot privi prietenii și familia, că pot descoperi locuri noi, că nu există piedici decât cele pe care ni le punem noi înșine. Dacă vrei să faci ceva, îți ești dator măcar să încerci.

Curiozități despre Namibia

--Namibia are a două cea mai scăzută densitate a populației raportat la suprafață din lume;

--aici trăiește cea mai mare populație de gheparzi din lume;

--în Namibia găsești al doilea cel mai mare canion din lume - după Grand Canion;

--Namibia a devenit independentă abia în 1990

 -Coasta Skelteon și-a primit numele nu numai de la scheletele de animale și oameni, ci și prin prisma numeroaselor nave naufragiate. De ce? Apa rece a oceanului intră în contact cu aerul rece și uscat al deșertului și declanșează o forță ce împinge violent navele la țărm.

--în pădurea pietrificată sunt plante de pe vremea continentului Gondwana, de când America de sud era lipită de Africa.

Suntem curioase dacă ți-a plăcut jurnalul călătoarei noastre din Namibia. Ești tentată descoperi și tu, cu proprii tăi pași, ochi și suflet, această țară atât de fascinantă, unde deșertul se întâlnește cu oceanul și cu savana?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!