Preparate culinare alese din diferite colturi ale lumii

Preparate culinare alese din diferite colturi ale lumii

Raluca Apostolescu

Ingredientele exotice, retetele inedite si aromele traditionale stau la baza preparatelor culinare specifice fiecarei bucatarii. Varietatea coplesitoare de feluri de mancare, de aluaturi si deserturi transforma totul intr-o experienta culinara delicioasa si de neuitat. Prea dulci sau prea condimentate, cu prea multa carne sau doar din legume, savurarea acestor delicii culinare este o adevarata distractie, de care se bucura nu doar turistul gurmand.

Sicilia

Daca esti amatoare de dulciuri fine si foarte gustoase, care sa combine arome cat mai variate, atunci iti recomand sa mergi in Sicilia si sa incerci cateva dintre cele mai savuroase deserturi. Desi bucataria siciliana include multe preparate excelente, ca urmare a influentelor spaniole, arabe si grecesti, iti recomand sa testezi intai prajiturile.

Trebuie sa gusti delicioasele cannoli, care sunt de fapt niste rulouri umplute cu un amestec dulce pe baza de ricotta. Uneori, cofetarii adauga in umplutura fistic, bucati de ciocolata sau fructe glasate precum lamai, portocale sau cirese. Daca te dai in vant dupa prajiturile foarte dulci, atunci va trebui sa iti rasfeti papilele gustative cu o portie de cassata. Acest desert foarte aromat contine, pe langa blatul pufos, suc de fructe sau lichior, ricotta si martipan.


Japonia

Diversitatea culinara si abundenta culturala oferite de aceasta tara fac din Japonia o destinatie unica si plina de surprize. Bucataria nipona este o adevarata sarbatoare, iar preparatele sunt un melanj neobisnuit de condimente si fructe de mare. Pe langa faimoasele feluri de mancare, precum sushi sau taiteii, deja cunoscute sau poate chiar gustate de tine, opulenta gastronomie japoneza cuprinde multe preparate sofisticate.

Printre cele mai delicioase si de neuitat experiente culinare se numara si tempura. Acest fel de mancare are la baza legume si creveti prajiti. Aceste ingrediente sunt mai intai inmuiate in sosul tsuyu, a carui compozitie include ghimbir si daikon (ridiche). Printre cele mai rafinate si apreciate preparate se numara si kaiseki-ryori, originar din Kyoto. Acest deliciu culinar presupune servirea consecutiva in cantitati mici a mai multor feluri de mancare, de obicei pe baza de legume, dar si peste, pregatite alaturi de cele mai bune ingrediente.


Portugalia

Portugalia este un izvor nesecat de atractii culturale spectaculoase, care variaza de la dolmenele neolitice pana la castelele influentate de stilul baroc, fiind, in acelasi timp, si o destinatie ideala pentru amatoarele de preparate culinare delicioase. Bucataria portugheza reuneste preparatele culinare din toate colturile tarii, pregatite cu ingrediente alese precum piri piri, piper negru, scortisoara sau sofran, unele purtand si denumiri bizare.

Chiar daca denumirea ti se pare un pic stranie, gustul supei de piatra, posa de pedra in portugheza, este inconfundabil, fiind derivat din amestecul de fasole, carnati si legume, iar legenda tesuta in jurul acestui preparat ii da si mai multa savoare. Daca vrei sa te rasfeti cu ceva dulce, poti sa incerci cateva dintre deliciile culinare tipice bucatariei portugheze, care numara mai bine de 200 de deserturi unice. Nu te lasa inselata de numele deloc apetisante ale prajiturilor, precum touchino do ceu (untura paradisului). Aceasta prajitura cu migdale este un desert delicios si fin.


Egipt

Celebru datorita Piramidelor si Sfinxului, dar mai putin faimos pentru preparatele culinare inedite, pentru deserturi insiropate si pentru bauturile pline de aroma, care sunt componentele de baza ale bucatariei egiptene, aceasta tara imbina armonios retetele si ingredientele autohtone cu cele imprumutate din Turcia, Liban si Iran.

Prea putin explorata si promovata, bucataria egipteana include o combinatie surprinzatoare de arome si ingrediente. Pentru turistul care ajunge pentru prima oara in aceasta tara, experienta culinara trebuie neaparat sa includa supa shurbat ads pe baza de linte galbena in care, pentru a-i spori savoarea, bucatarii adauga chimen, lamaie si marar. Pentru un desert cu totul aparte, tara faraonilor pune la dispozitia vizitatorilor preparatul umm ali, din paste cu nuci si stafide, inmuiate in smantana si lapte.


Republica Dominicana

Peisajele absolut uluitoare, care sunt o imbinare armonioasa a plajelor de vis si a celor mai inalti munti din Antile, sunt doar o parte din surprizele rezervate calatoriei in acest tinut fascinant. Simple si pline de savoare, asa pot fi descrise ingredientele bucatariei dominicane, iar acest colt de rai din Caraibe isi surprinde turistii cu preparate deosebite, menite sa completeze aceasta experienta numita Republica Dominicana.

Din categoria preparatelor pe care trebuie sa le savurezi face parte felul de mancare asopao, o supa delicioasa facuta din pui si fructe de mare. Pentru cele care se dau in vant dupa carne, Republica Dominicana le ofera un fel de mancare extrem de condimentat numit sancocho, pregatit din 5 sortimente de carne, inclusiv pui, porc si vita. Cum o masa perfecta nu poate sa nu includa si ceva dulce, poti incerca un desert cremos din lapte si zahar.



Deserturile fine si delicioase, impreuna cu preparatele culinare care imbina arome internationale si autohtone, sunt printre primele lucruri pe care trebuie sa le bifezi cand mergi in vacanta. Indiferent de destinatia pe care o alegi, nu uita ca fiecare tara are bucataria proprie, plina de feluri de mancare savuroase. Tu ce preparat culinar ai vrea sa incerci?
Articolul urmator
14 stațiuni balneare care te vor ajuta să tratezi problemele coloanei
14 stațiuni balneare care te vor ajuta să tratezi problemele coloanei
Plănuiește o călătorie în jurul lumii și îți dezvăluim cu ce inițială începe numele sufletului tău pereche
Incepe quiz
Plănuiește o călătorie în jurul lumii și îți dezvăluim cu ce inițială începe numele sufletului tău pereche

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (33)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.